Klaus Iohannis anticipează că mai mulţi parlamentari ar putea abandona coaliţia premierului Victor Ponta în următoarele săptămâni într-un număr suficient de mare pentru a conduce la căderea Guvernului anul viitor.
Funcţionarea cardului naţional de sănătate de la 1 ianuarie 2015 este viabilă, este o ţintă care va fi atinsă, deşi au fost foarte mulţi sceptici care au spus că nu vom reuşi să facem acest lucru, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Procurorii DIICOT fac, marţi, 25 de percheziţii la membrii unei grupări suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15,4 milioane de euro. Cei care ar fi inițiat gruparea infracțională sunt administratori ai FC Petrolul.
Victor Ponta a vorbi, marți, despre legea votului, care ar trebui schimbată deoarece nu corespunde cu realitatea demografică. Premierul a mai propus introducerea votului prin corespondență sau a celui electronic.
Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lui octombrie 2014, la nivel naţional, a fost de 5,13%, mai mare cu 0,02 puncte procentuale decât cea din luna septembrie a anului 2014 şi mai mică cu 0,27 punte procentuale decât cea din octombrie 2013, potrivit Agenţiei Naţionale pentu Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Românii mai au încă posibilitatea să își facă gratuit un control stomatologic până la finalul anului, dacă nu au făcut încă vizita anuală obligatorie. Peste 1 500 de medici dentiști din întreaga țară oferă consultații sau chiar detartraje sau periaje gratuite până la finalul acestui an în cadrul campaniei de educare cu privire la igiena orală „Zâmbeşte România”, desfășurată de GSK Consumer Healthcare.
Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, potrivit unei iniţiative legislative aprobate tacit, miercuri, de Camera Deputaţilor.
Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor să pregătească bugetul pe anul viitor până la sosirea delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
Klaus Iohannis lansează miercuri volumul autobiografic „Pas cu pas” la Târgul Internațional Gaudeamus - Carte de învățătură.
România a beneficiat de fonduri europene în valoare de 4,09 miliarde de euro în 2013, ceea ce o situează pe locul al cincilea în topul sumelor primite de către țările UE, după Polonia, Grecia, Ungaria şi Portugalia.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier a avut loc joi, 10 septembrie, pe Drumul Comunal 77, pe tronsonul dintre Livada de Bihor și DN79.
România
Pericol uriaș pe autostrada A1. Un șofer de 73 de ani a circulat zeci de kilometri pe contrasens, pe sensul Arad-Timișoara, și a provocat un accident în care au fost implicate mai multe mașini.
1
Cultură
Evenimentul sărbătorește 50 de ani de teatru cu 28 de spectacole, între 10 și 20 septembrie.
Educație
Profesoara Simona Man, de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea, s-a stins din viață. Cadrul didactic, apreciat de colegi pentru implicarea în formarea elevilor și a noilor generații de profesori, fusese diagnosticat în urmă cu aproximativ doi ani cu o boală oncologică.
1
Economic
Noul Cod al Urbanismului vine cu promisiunea unor proceduri mai simple și mai rapide, însă ascunde o posibilă capcană pentru cei care au autorizații de construire.
România
Vremea va rămâne caldă în următoarea perioadă, cu temperaturi maxime care vor ajunge până la 33 de grade Celsius.
România
Un proiect de lege inițiat de AUR propune reguli stricte pentru ceremoniile organizate de Ziua Drapelului Național.
4
România
Uniunea Europeană pregătește noi reguli pentru închirierile pe termen scurt, precum cele oferite prin Airbnb și alte platforme, în special în orașele și destinațiile turistice unde accesul la locuințe a devenit dificil.
România
Prețul motorinei continuă să crească, alimentat de tensiunile globale dublate de marjele mari de rafinare, ceea ce ar putea duce la noi scumpiri în perioada următoare în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 septembrie.