Vaccinul împotriva virusului A/H1N1, produs de Institutul Cantacuzino nu face parte din grupul de vaccinuri recomandate de Agenţia Europeană a Medicamentelor. Autorităţile din România spun însă că, atâta timp cât vaccinul este utilizat doar în ţară, nu este necesar acordul instituţiilor UE.

Curtea de Apel Bucureşti a decis că Dan Voiculescu a fost colaborator al Securităţii. Decizia instanţei poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit CNSAS, Voiculescu ar fi avut două nume de cod: "Mircea" şi "Felix".

Criza economică a atins şi domeniul turismului. În luna decembrie 2009, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile, cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat scăderi cu 12,8%, respectiv, cu 17,9%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a repartizat centrelor sale judeţene, vineri, suma de 147.859.489,17 lei de la bugetul naţional pentru sectoarele zootehnic şi vegetal, dintre care 130.265.812,92 lei pentru cererile din zootehnie depuse în lunile octombrie şi noiembrie 2009.

Guvernul a adoptat vineri actul normativ prin care măsura şomajului tehnic se aplică şi în 2010, de la 1 februarie, prin urmare angajaţii din societăţile care îşi suspendă temporar activitatea vor primi timp de trei luni 75% din salariul de bază, iar CAS si impozitul pe venit sunt suportate de stat.

Persoanele care vor să achiziţioneze autoturisme prim Programul "Rabla" se pot prezenta la REMAT începând cu 20 februarie, iar începând cu 20 martie pot fi cumpărate şi tractoare prin acelaşi program, a declarat vineri ministrul Mediului.

Loteria Română a acordat în luna ianuarie a acestui an 492.217 câştiguri, în valoare totală de 52.495.432 lei, la toate jocurile automatizate pe care le organizează, se arată într-un comunicat emis vineri de companie.

Personalul din unităţile de asistenţă medico-socială şi din cabinetele medicale ale unităţilor de învăţământ ar putea fi redus, anul acesta, cu 2.400 de oameni, potrivit unui proiect de hotărâre care stabileşte normativul pentru personal şi standardele de cost pentru servicii.

Administraţia Naţională de Meterorologiem (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol, care vizează, în intervalul sâmbătă, ora 12.00 - luni, ora 9.00, Banatul, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tragedie fără margini! Doi copii de 4 și 5 ani au căzut într-un râu în timp ce se dădeau pe derdeluș - doar unul a fost salvat
Un copil de 4 ani a căzut, vineri, 23 ianuarie, în râul Someș, în municipiul Gherla și este căutat de scafandri, iar un alt copil, de 5 ani, a fost salvat de un tânăr, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Premieră medicală la Oradea: Speranță nouă pentru pacienții oncologici prin algeziologie intervențională
O nouă barieră în fața suferinței a fost ridicată la Oradea.

BIHON Sport local

CS Bihorul Beiuș a „bătut palma” cu un nou antrenor!
Ultima dată la CSM Sighetu Marmației, orădeanul George Zima (36 de ani) va pregăti echipa din Depresiunea Beiușului, unde îl înlocuiește pe Zoltan Vig, care a îndeplinit rolul de antrenor principal.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

Bihon Decese

Decese 23 ianuarie

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Se lucreză intens! Stadiul lucrărilor la Pasajul Oneștilor din Oradea a ajuns la 65%
Lucrările avansează într-un ritm alert la pasajul rutier subteran care se construiește în Oradea la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului. 1

BIHON Sport local

Crișul Sântandrei a pierdut primul meci de pregătire jucat în compania liderului din Seria 8
La aproape două săptămâni de la reunire, Crișul Sântandrei a disputat primul joc de pregătire.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primăria suplimentează numărul de abonamente pentru parcarea supraterană de pe strada Gheorghe Doja
Primăria Oradea a anunțat lansarea unei noi etape de vânzare a abonamentelor pentru parcarea etajată de pe strada Gheorghe Doja, ca urmare a interesului crescut manifestat de cetățeni și a solicitărilor primite după prima etapă.

România

Detalii despre pensiile magistraților, bugetul și impozitul pe mașini: „Trebuie să stimulăm munca, nu nemunca”
Premierul Ilie Bolojan a oferit vineri o radiografie detaliată a priorităților fiscale și economice ale guvernului. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

În sfârșit! După 11 ani de amânări, încep lucrările de reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu”
Reabilitarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea intră, în sfârșit, într-o etapă decisivă, după ani de așteptări, blocaje și căutări de soluții de finanțare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Criza auto lovește în Bihor: Leoni închide fabrica din Marghita și taie locuri de muncă la Beiuș
Compania LEONI Wiring Systems a anunțat reorganizarea activității fabricilor din Arad, Beiuș și Marghita, pe parcursul anului 2026, pe fondul schimbărilor majore din industria auto și al contextului economic global dificil.

FC Bihor

FC Bihor Oradea transferă doi jucători cu care Erik Lincar a mai lucrat
Atacantul Alexandru Boiciuc și fundașul dreapta Adrian Iancu, ambii de la Concordia Chiajna, vor evolua din nou sub comanda lui Erik Lincar. 1

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.