O fetiţă a fost spulberată pe trecerea de pietoni de către un şofert grăbit, marţi dimineaţa în jurul orei 10.00.
Doar 310 kilometri de autostrăzi sunt în construcţie în România în prezent, iar în ritmul actual România va atinge ţinta de 1.000 km de autostradă în 70 de ani, scrie Ziarul Financiar în ediţia de marţi.
Ministerul Sănătăţii vrea să iniţieze 4000 de asistente din cele circa 400 de spitale din toată ţara în tainele calculatorului.
CE va vira a treia tranşă pentru România, de 1,2 mld. euro, în a doua parte a lunii septembrie
România se află, alături de Grecia, Islanda, Turcia şi Rusia, printre cele cinci destinaţii pe care turiştii britanici au preferat să le evite vara aceasta, potrivit unui studiu citat de Press Association.
Numeroşi medici şi asistenţi medicali români îşi caută locuri de muncă în sistemul medical din Marea Britanie, însă Guvernul de la Londra a avertizat că vor fi selectate doar persoanele competente care cunosc limba engleză, informează ediţia online a publicaţiei Sunday Express.
MDRT: Partea de creaţie a brandului a costat 94.600 euro, diferenţa înseamnă cercetările de piaţă
Un bebeluş de numai o lună şi jumătate a murit, în comuna Mihăileni, raionul Rascani, după ce s-a asfixiat în timpul ceremoniei de botez, preotul care a oficiat slujba fiind cercetat pentru omor prin imprudenţă.
Petru Mircea spune că fostul soţ al Mădălinei, compozitorul Şerban Georgescu, le spunea socrilor "Piranha", adăugând că ştie de la apropiaţi că Mădălina Manole primea bătăi de la mama ei. Soţul Mădălinei Manole a dezvăluit detalii de la tentativă de sinucidere, când a simâit că "îi mirosea guriţa a diluant".