Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat că Guvernul va emite vineri o Ordonanţă de Urgenţă prin care măsura şomajului tehnic va fi prelungită în anul 2010, începând cu luna februarie, a declarat miercuri pentru NewsIn, preşedintele filialei Bucureşti a Cartel Alfa, Mircea Dumitriu.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au decis, miercuri, ca Emil Boc şi Călin Popescu Tăriceanu să fie citaţi, cu menţiunea de a se prezenta personal, la procesul în care fostul preşedinte PNL l-a acuzat pe premier că ar fi făcut declaraţii defăimătoare la adresa lui în afacere Sterling.

Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a scăzut în decembrie cu 6,1% faţă aceeaşi lună din 2008, mai ales ca urmare a scăderii semnificative a vânzărilor de carburanţi, precum şi a declinului vânzărilor de mărfuri nealimentare şi alimentare, a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică.

Legea unitară a pensiilor îşi va produce efectele pozitive în 2011, când deficitul bugetului de pensii va coborî la 1 miliard euro, de la 1,5 miliarde în prezent, a declarat miercuri, pentru NewsIn, ministrul Muncii, care vede posibilă o majorare a pensiilor cu 10% dacă scade presiunea pe buget.

În caz de victorie la alegerile prezidenţiale, premierul ucrainean Iulia Timoşenko promite că va obţine de la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga revizuirea deciziei din februarie 2009 privind delimitarea platformei maritime în Marea Neagră, relatează RIA Novosti.

Mariana Marinescu, o judecătoare condamnată în 2003 la 11 ani de închisoare pentru corupţie şi abuz în serviciu, a obţinut condamnarea României la CEDO, pentru condiţiile în care a fost încarcerată în mai multe penitenciare, magistraţii acordându-i acesteia 500 de euro drept daune morale.

Proiectul legii unitare a pensiilor publice va fi discutat în Guvern în cursul săptămânii viitoare, şi nu pe 3 februarie cum era prevăzut anterior, iar pensiile mici ar putea creşte din luna aprilie în funcţie de situaţia economică, a declarat, premierul Emil Boc.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit, marţi, de la negativă la stabilă perspectiva de rating a României şi a confirmat totodată ratingul pentru împrumuturi pe termen lung în valută şi în lei la BB+ , respectiv la BBB- , motivând decizia prin condiţiile economice mai bune.

România şi Republica Azerbaijan au semnat marţi un memorandum de colaborare în domeniul energiei, iar cu Georgia urmează să semneze un acord similar zilele următoare, a declarat pentru Agenţia NewsIn directorul din cadrul Ministerului Economiei, Corneliu Condrea,aflat într-o delegaţie în Azerbaijan.

powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Crișul Sântandrei și Lotus Băile Felix s-au calificat în turul II al Cupei României
Miercuri s-au desfășurat meciurile din primul tur național al Cupei României, în care au fost angrenate și trei echipe de Liga 3 din Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Termoficare Oradea pregătește scumpiri! Vezi noile tarife și ce promite primăria pentru sezonul rece
Consilierii locali orădeni vor decide, în ședința ordinară din 30 iulie, dacă aprobă noile prețuri locale practicate de Termoficare Oradea SA pentru apa caldă menajeră și energia termică livrată abonaților din Oradea și comuna Sânmartin.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incident șocant în Oradea. O femeie a căzut de la etajul unui bloc peste un autoturism parcat
Incidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, 29 iulie, la unul dintre blocurile de pe Aleea Salca din Oradea.

BIHON CAO

Întreruperea furnizării apei potabile în zona Magheru–Republicii

BIHON CAO

Întreruperea alimentării cu apă în localitățile Tileagd, Tilecuș, Șerghiș, Vârciorog și Fâșca

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ianoșda

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Controversă pe posturile deblocate: Rogobete vorbește despre dedicații, Gheorghe Carp invocă nevoile reale ale Spitalului Județean Bihor
Foarte activ pe Facebook după demisia din fruntea Ministerul Sănătății, Alexandru Rogobete îl acuză pe Ilie Bolojan că a distribuit posturile în spitale cu „dedicație”, avantajând Bihorul.

România

Amendă de peste 4.000.000 de euro pentru Pro TV dată de Consiliul Concurenței. Vezi motivele
Consiliul Concurenței a sancționat Pro TV cu o amendă de 20,7 milioane de lei (aproximativ 4,1 milioane de euro), după ce a constatat că aceasta nu a respectat angajamentele asumate în cadrul unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă.

Cultură

„Gelem – Gelem / Pe drum – pe drum”. Holocaustul romilor evocat prin creaţii de artă contemporană
40 de artişti au ca temă centrală drumul, abordată în multiple ipostaze, în expoziţia care se va deschide la Galerii de artă – Reperaj.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Pentru prima dată în România: relicvele Sfântului Francisc de Assisi vor fi aduse la Oradea
În Anul Jubiliar Franciscan 2026, dedicat împlinirii a opt sute de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Francisc de Assisi, România va găzdui un eveniment spiritual de o importanță deosebită.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE 03.08.2026 - 07.08.2026 - PL Beius + PL Rural

România

Camera Deputaților a votat reducerea temporară a nivelului accizei la motorină
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuției de solidaritate, precum și pentru stabilirea unor măsuri de protecție a economiei, populației și de funcționare a pieței energiei. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Gospodării salvate de pompieri în Gurbediu după un incendiu de vegetație uscată

Cultură

Oradea Summer Film 2026: cinci filme de debut care au schimbat istoria cinematografiei. Vezi programul
Spectatorii sunt invitați să acorde „Premiul Publicului” pentru cel mai bun film.