Oricare ar fi formula finală, rezultatul trebuie să fie de minimum 50% + 1 susţinere în Parlament. Soluţia ţine de negocieri politice, dar şi calcule matematice. Până la momentul în care preşedintele va numi un premier, echipele de negociere de la fiecare partid vor pierde nopţile pentru a găsi formula ideală. Care ar fi totuşi permutările posibile?
Cu mana pe crema de papuci si cu gandul la dulciuri si cadouri toti copiii cuminti isi pregatesc ghetutele, vineri, pentru a-l astepta pe Mos Nicolae asa cum se cuvine.
Timisoreanul Vasile Cosma, fost detinut politic, a obtinut in instanta, de la statul roman, daune de 177 de euro pentru fiecare zi petrecuta in temnitele Securitatii.
Disidentul anticomunist Vasile Paraschiv a returnat preşedintelui Traian Băsescu decoraţia primită luni, de Ziua Naţională, spunând că se simte obligat să refuze primirea ei de la "un comunist ca toţi ceilalţi, care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi".
O bruneta, o blonda si naluca unei sotii pe care parca a inghitit-o pamantul. Acestea sunt, mai nou, femeile din viata politistului Cristian Cioaca. Bruneta este, desigur, amanta care i-a luat locul Elodiei Ghinescu, nevasta disparuta in imprejurari misterioase... Cine e blonda?
Fondul de castiguri al categoriei I la Tragerile Speciale Loto 6/49 a fost suplimentat cu 250.000 de lei, iar in noaptea de Revelion va avea loc o tombola pentru care se pun in joc autoturisme de lux si alte premii in bani.
Cumparaturile de Sarbatori pot fi o adevarata placere daca se intocmeste o lista de prioritati si se cunoaste oferta magazinelor. Se vor evita astfel cheltuielile pe ultima suta de metri care dau bugetul peste cap si se evita aglomeratia din magazine.
Succesul companiei ţine de capacitatea atragerii celor mai performanţi angajaţi în domeniul în care compania îşi desfăşoară activitatea. Între cele două entităţi, angajatorul şi viitorul angajat, trebuie să existe complementaritate astfel încât să nu apară momente de disensiune şi contradicţie între interesele angajatului şi interesele companiei.
In preajma zilei de 1 Decembrie ne bantuie, in fiecare an, o intrebare. Sau mai multe. Cine suntem si unde ne situam noi, ca romani, in comparatie cu Europa?
Alianţa PSD+PC a obţinut 35,9 %, la alegerile parlamentare de duminică, fiind urmat de PDL, cu 31,1 % şi de PNL, cu 19,9 %, la Senat, conform exit-poll-ului realizat de Insomar.