De la începerea şedinţei, parlamentarii şi-au ocupat, pe rând, locurile în plenul reunit, existând totuşi şi întârziaţi. Astfel, Ion Iliescu, Radu Berceanu, Dan Voiculescu sau Peter Eckstein Kovacs au ajuns la şedinţă după ora 11.30, mult mai târziu, în jurul orei 13.00, făcându-şi apariţia şi miniştri liberali Paul Păcuraru şi Eugen Nicolăescu.
În loja invitaţilor a fost prezent, pe tot parcursul dezbaterilor, şi preşedintele PLD, Theodor Stolojan, precum şi câteva zeci de invitaţi din partea formaţiunilor politice.
Discursurile liderilor PSD şi PNL au fost însoţite de exclamaţii şi bătăi cu palma în pupitru din partea parlamentarilor PLD şi PD, dar au fost ascultate cu mare atenţie de ceilalţi senatori şi deputaţi. Aceeaşi atenţie s-a observat şi în momentul discursului lui Marko Bela.
Parlamentarii PLD şi PD au răspuns discursurilor liberalului Crin Antonescu şi liderului PSD Mircea Geoană, cu exclamaţii şi comentarii. „Haideee!!, Eeeeeeeeeeeeeee!, Nu plânge la mormântul altuia!, Nişte hoţi, ei sunt nişte hoţi! Ei vorbesc?”, s-a auzit de multe ori din partea sălii unde se aflau democraţii şi liberal-democraţii.
Afirmaţia lui Crin Antonescu conform căreia preşedintele nu se află în sală a fost primită cu aplauze din partea PSD, PNL, PRM, PC, iar când acesta a spus că „s-au auzit multe prostii în Parlament” de-a lungul timpului, din partea parlamentarilor PD s-a auzit remarca: “Şi auzim şi acum!”
La sosirea democratului Radu Berceanu în plen, în jurul orei 11.10, acesta s-a îndreptat spre locul unde se afla Vasile Blaga, unde i-a citit pentru câteva momente din Constituţie, în timp ce era urmărit cu atenţie de democraţii aflaţi în jurul său.
Dacă discursurile PNL şi PSD au fost ascultate cu atenţie de parlamentari, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în momentul în care de la tribuna Parlamentului a început să vorbească senatorul PD Vasile Blaga.
Mulţi dintre cei care ascultaseră cu atenţie discursurile PSD şi PNL au început să părăsească sala sau să se strângă în grupuri, la discuţii. Inclusiv premierul Tăriceanu a părăsit sala de plen, iar Nicolae Văcăroiu s-a plimbat prin sală, părăsindu-şi pentru o perioadă locul de la prezidiu.
Pe de altă parte, discursul lui Corneliu Vadim Tudor a înviorat sala, care a aplaudat şi s-a amuzat la glumele liderului PRM. După ce acesta a depăşit cu mult timpul alocat formaţiunii pentru discurs, democrata Paula Ivănescu i-a cerut preşedintelui de şedinţă să îl întrerupă: “Timpul, domnule preşedintele!” Replica lui Vadim Tudor a fost: „Pentru timp, vorbiţi cu domnul Geoană!”
Intervenţia independentei Leonida Lari a provocat hohote de râs în rândul senatorilor şi deputaţilor, în momentul în care preşedintele de şedinţă i-a cerut să îşi încheie pledoaria.
„Dar ascultaţi-mă şi pe mine, că şi eu v-am ascultat până acum!!”, le-a spus aceasta parlamentarilor, în timp ce Nicolae Văcăroiu îi tot cerea să încheie, ameninţând-o că altfel îi taie microfonul.
Trimite articolul
XDe acum in colo, putem fi furari si umiliti in continuare, de aceasta trupa de banditi si excroci care cica, conduc tara.
Deocamdata au invins mafia. sa vedem ce va urma.
nu ma pricep la politica si nu ma bag dar dupa cum se percepe de catre simplu cetatean mi se pare curat murdar ce face parlamentul.Ce noi avem experienta de ani de zile a unor state cu democratie lunga sa ne putem permite sa demitem presedintele? e o palma data poporului roman care a mers la vot si a votat! pai cum e posibil ,comunistii sa anulexe voturile poporului…….. pai de aceea i-am pus in fruntea tarii sa se certe intre ei,sau sa faca sa mearga bine tara…SI POPULATIA SA O DUCA BINE.RECUNOSC CA UNII O DUC F.BINE,SE CRED TARI IN SMECHERII ,DAR MAJORITATEA SUNT LA LIMITA EXIXTENTEI.
in cazul asta ar trebui dizolvat si parlamentul ca nu are simtul raspunderii politice.vai de ei in cine am avut incredere si pe cine am pus in fruntea tarii prin voturile noastre… ce vreti fratilor sa instaurati dictatura militara …o sa fie mai bine…ce naiba nu mai ganditi chiar asa…unde esti tu TEPEŞ DOAMNE !!! SA-I IMPARTI IN DOUA CETE …IN SMINTITI SI IN MIŞEI …PAI ACOLO NE-AM INTORS IARAŞI????? MA GANDESC CU GROAZA LA VIITOR ,INTOTDEAUNA ERAM OPTIMIST ,SPERAM SA FIE BINE…DOMNULE LUATI AVERILE INAPOI LA TOTI CARE NU POT DOVEDI CA AU MUNCIT CINSTIT SI DATI INAPOI STATULUI CA L-ATI SECATUIT.FIECARE CARE AJUNGE LA PUTERE CAUTA SA-SI ROTUNJEASCA VENITURILE PRIN SMECHERII APARATE PRIN LEGI TOT DE EI FACUTE!AJUNGE DOMNILOR! GATA DACA VRETI SA NU SE RAZBUNE NATURA PE VOI SA VI LE NIMICEASCA TOT LA FEL CUM LE-ATI DOBANDIT!
FACETI CEVA PENTRU POPORUL ACESTEI TARI! AJUNGE!!!!
rusine sa va fie parlamentarilor , ca sunte-ti nste mascarici, va place sa va dati in spectacol in Parlament. Rusine sa va fie nu pentru ca l-ati demis pe Base, ca si asta este tot ciolanar, dar pentru ca va bateti joc de poporul asta, care o duce tot mai rau ( cu cateva exceptii)in timp ce voi va cresteti salariile dupa bunul plac, nenorociti ingamfati.
nu ma pricep pre mult la politca ,dar,di toata nestiinta mea pot spune ca psd-ul dintotdeauna au incercat sa fie la putere sa suga toti banii si sa umble cu mismasuri.Poate ca Basescu nu este cel mai bun presedinte din lume dar cu sigurana a fost o lovitura de stat si nu merita ca nimeni sa nu fie de partea lui. cred sincer ca a rfost dat jos de catre psd pt ca deranja si din toate astea o sa suferim noi ,mai ales generatia tanara
dar pe cei de la putere mai ales pe fostii securisti de la psd nu pare nici sa-i deranjezi si nici sa le pese denoi,doar de burtile si buzunarele lor. Ar trebui sa se faca ceva e deja prea mult
bine au facut,basescu ar trebui suspendat de git! cine nu-i de acord, e superficial!
bar de niegri
dragii mei, daca reusiti sa calatoriti des afara din tara si sa mai ascultati si voi un radio prin Franta, Germania sau altundeva veti fi surprinsi de parerea lor fata de Base, lupta lui impotriva coruptiei, ceea ce nu putem sa spunem ca s-a intamplat si pana acum. Este adevarat ca nu este la fel de diplomat ca si Iliescu dar macar nu este ipocrit si fals. Asta o fi el, probabil nu cel mai bun dar este un roman din cei multi din popor care se identifica cu noi. Forta Base.
Jos mafia, jos parlamentul astia nu pot sa mai reprezinte poporul romin! cum cineva le incurca afacerile murdare! cum poc, impotriva lui
HAI BASESCU POPORUL TE SUSTINE FII TARE
moarte comunistilor din PSD.VOTATI BASESCU
iarasi psd… :((
fara numar pt BASE
am ramas in schimb cu parsivul si ipocritul de Tariceanu si gasca lui de mafioti
politica pura majoritatea decide.
oricum nu era bun de nimica doar gura e de el.Sa vina acuma Becalii la putere ca o sa vedetzi ca ciobanu o sa faca ceva mai mult decat totzi ceilaltzi
Base` rull`z…:P
Cine sunt ei de fapt? cum au aparut? Doar nu i-au adus extraterestii sau nu au rasarit peste noapte!!! SUNT TOT ALEGEREA NOASTRA…INCA O DOVADA A CULTURII SI A CAPACITATII NOASTRE INTELECTUALE!!!! DEGEABA IL VOR PE BASE 18 MILIOANE DE ROMANI DACA NU IL VOR CEI 500 DIN PARLAMENT!!! OARE DE CE?
PE CINE A INCURCAT BASE IN HALUL ACESTA SA MERITE ASTA?
nu fiti naivi oameni buni. ce anticoruptie ca avea guvernul si ministrul de justitie la mana si nu a facut nimic. nici pe banditu de nastase nu l-a aranjat. era doar de fatada. mitocanu va prafuieste in fata.
iar ce a facut azi sa puna SPP sa locheze circulatia este cel mai grav. maine intra ca Che in parlament si ii ia pe toti la omor. numai sa nu se molipseasca si altii. ce a facut el acuma este exact ce a facut iliescu cu minerii dar mai elegant.
Ce sa spun? Nu ca parerea mea conteaza, dar cred ca nimic nu mai conteaza in tara asta!!! Ne batem joc de tot ce ar putea insemna ridicarea tarii din rahat,intram cu un picior in Europa dar celalalt e doar o carja ce nu vrea sa-l urmeze…
Cand ti-e mai mare dragul sa crezi c-am realizat ceva ca popor, se gaseste unul ca Geoana sau Tariceanu si ne spulbera sperantele cu vedeniile lor idioate!!! Daca stam cu mainile in san si rabdam cum obisnuim de sute de ani,nici nepotii nepotilor nostri nu vor avea ocazia sa-si duca traiul linistit cum o fac alti europeni… Asta e romanul: un individ rapus de boala asupririi de cand lumea,care se mai trezeste din cand in cand (o data la cateva sute de ani),soarbe un pic de fericire si adoarme la loc…
Intr-un final,suntem o tara de tot c…tul
Ne fura pe fata si nimeni nu-si da seama si acuma il si dau jos pe singurul om care a indraznit sa le zica adevarul in fata.Romania tara tuturor posibilitatilor…pacat ca numai lucruri negative…
De ce va lasati manipulati? Pana la urma ce mare lucru a facut si Basescu (inafara bineinteles de a arunca tara in aceste razboaie politice fara sfarsit)? Sa nu-mi spuneti ca nu l-au lasat parlamentarii, ca parca nici pe Ceausescu nu l-a lasat Leana. Cine zice ca e din popor, de-al nostru, habar n-are ce vorbeste. Toate miscarile si acuzele lui sunt facute pentru ca stie ca prind la popor, insa este de o parsivenie rar intalnita. Iesirea din Piata Universitatii de ieri a fost cel putin penibila.
Si apoi nu l-a impuscat nimeni: doar l-au suspendat, si pe buna dreptate, pentru ca asa nu se mai putea continua, ceva trebuia facut. De ce s-a pus singur in aceasta ipostaza? Va spun eu: ca sa mai castige capital electoral, ca sa arate poporului cat sunt de “infecti” politicienii (nu ca n-ar fi cea mai mare parte dintre ei!), sa-i culpabilizeze si mai tare si el sa se transforme in martirul neamului. Putea foarte bine sa taca din gura cu demisia si sa astepte referendumul, ca oricum nu l-ar fi demis poporul. Insa, fiecare pasare pe limba ei piere! Pacat de noi, ca pe ei, in frunte cu al vostru iubit Basescu, ii doare fix undeva de popor.
parlamentarii sunt niste mizerii cu mici exceptii.ii putem invinge la vot.deci haideti romani sa le aratam ca noi alegem cine sa ne conduca si nu o mana de basinosi corupti!
nici mie nu imi place sa fac politica,dar unele lucruri se vad de la distanta cu ochiul liber, fara sa ai vreo culoare politica.Aseara LA TV M-A EMOTIONAT Basescu ,DAR EU TOT CRED CA SI EL SI STOLOJAN SUNT FALSI SI NU STIU CE JOCURI POLITICE MAI FAC.ACUM IMI DAU SEAMA CA TREABA ACEASTA A FOST GANDITA DE MULT SI NU NUMAI DE BASESCU ,DE TOATE PARTIDELE POLITICE.DACA VA AMINTITI CAM DEMULT VORBESTE BASESCU DE ALEGERI ANTICIPATE? AU GANDIT CUM SA PARA CREDIBILI IN FATA POPORULUI,ORICUM ACUM TREBUIE SA FIM CU OCHII PE TARICEANU CUM STIE EL SA CONDUCA GUVERNUL IN CELE TREI LUNI FARA BASESCU. DECI PRESEDINTELE SE RETRAGE CU AJUTORUL PARLAMENTARILOR. MINUNE CATA PREZENTA A FOST IN PARLAMENT IERI CAND TREBUIA SA-L SUSPENDE PE BASESCU.SI ZAMBETUL ACELA DISPRETUITOR A LUI TEODOR STOLOJAN? DECI NU A FOST BASESCU IN PARLAMENT ,DAR A FOST PRIETENUL CEL MAI BUN CA SA-L SUSTINA? PAI L-A SUSTINUT CA SI EL A VOTAT PENTRU SUSPENDARE ALTFEL NU-MI EXPLIC CUM DE AU FOST DOAR ASA PUTINE VOTURI IMPOTRIVA SI ABTINERI.PAI CE SA MAI CRED ? E O FARSA POLITICA DIN NOU CA SA MUSTE UNII CREDULI SUSTINATORI AI LUI BASESCU. NU AM NIMIC PERSONAL CU EL CA SUNT PREA MULTI CARE IL VOR AFARA DIN POLITICA. EU VREAU ATAT> SA AVEM UN PRESEDINTE CARE SA TINA CU OAMENII INDIFERENT DE CE CATEGORIE SOCIALA SUNT.
HAI ROMANIA LA BINE CU OAMENI CU PROBITATE MORALA DE NECLINTIT!!!!!