Ministrul Dacian Cioloş a decis să îi pună faţă în faţă pe producătorii autohtoni şi pe reprezentanţii hipermarketurilor, după ce recent producătorii de alimente au acuzat marile lanţuri de magazine de abuz de putere şi impunerea unor condiţii contractuale excesive.
Ministrul Agriculturii Dacian Cioloş a declarat pentru Antena3 că nu s-a ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte preţurile din hipermarketuri.
„Era important ca discuţia să se mute din mass-media în jurul unei mese”, a declarat Dacian Cioloş.
Ministrul a precizat că la întâlnire au fost prezenţi şi ministrul Comertului si Turismului, Ovidiu Silaghi, şi preşedintele Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu, şi ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian.
Dacian Cioloş s-a ferit să facă vreo afirmaţie referitoare la preţurile din hipermarketuri, spunând doar că politica de preţuri se va ghida în viitor după principiul transparenţei.
Prima propunere a producătorilor, negocierea unui contract-cadru între fiecare asociaţie şi fiecare lanţ de hipermarketuri, nu a fost pe placul unui singur lanţ de hipermarketuri.
La finalul întâlnirii, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş a declarat că ministerul pe care îl conduce va propune săptămâna viitoare un catalog de preţuri pe fiecare produs în parte, care să servească drept ghid de bune practiici pentru dialogul dintre producători şi hipermarketuri, “ca să nu mai existe discuţii”.
“În câteva săptămâni ar trebui să se ajungă la nişte rezultate. Există şi iniţiativa unor parlamentari de a propune o reglementare a comerţului retail”, a precizat Cioloş.
“La grupul de lucru pe care îl vom constitui va participa şi Consiliul Concurenţei”, deşi ministrul nu cunoaşte exact rolul acestuia în grup.
Sorin Minea, preşedinte Romalimenta, a precizat că “ministrul Agriculturii s-a comportat admirabil” şi că “majoritatea supermarketurilor au reactionat bine”.
“Doar hipermarketul Auchan a fost foarte agresiv. Ne-a şi jignit cel puţin de două ori. Ne-a zis să nu mai facem atâta caz pentru că, oricum, calitatea produselor noastre este foarte slabă şi că ne pot înlocui oricând”, a adăugat Minea.
Scandalul hiperpreţurilor a pornit de la capcanele pe care marile magazine le întind cumpărătorilor la promoţii. Nu de puţine ori se întâmplă ca la raft să fie afişat un preţ, iar la casă – altul, mai mare.
Totuşi, amenzile pe care le plătesc acum hipermarketurile care îşi păcălesc astfel clienţii au crescut până la 60.000 de lei, pentru abateri repetate
Producatori vs. Supermarketuri
Reactualizat la:
Producătorii din industria alimentară au discutat, miercuri, cu reprezentanţii marilor lanţuri de magazine, la sediul Ministerului Agriculturii.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miros de cârnați proaspeți, caltaboși, toroș aburind și pălincă tradițională, dar și o competiție strânsă între echipele participante. A doua zi a festivalului-concurs „D’ale porcului - Toroș&Maioș Fest”, desfășurat în Băile Felix, a adunat sute de vizitatori, dornici să descopere gusturile autentice ale bucătăriei tradiționale.
Stiri Inter(Nationale)
Cinci persoane au murit, iar cel puțin 12 au fost rănite, printre acestea aflându-se și polițiști, după ce un bărbat a deschis focul sâmbătă, 7 noiembrie, în centrul istoric al orașului Cracovia, din Polonia.
BIHON Sport local
Sâmbătă au avut loc ultimele trei partide din etapa a 12-a a Ligii 3, Seria 8. Crișul Sântandrei a terminat la egalitate în deplasare cu Unirea Tășnad, scor 1-1, iar Transilvania Sport Academy a pierdut pe teren propriu cu Sănătatea Cluj, scor 0-1.
FC Bihor
Conferința de presă de după meciul FC Bihor - CSM Slatina, încheiat cu scorul de 0-1, i-a avut ca protagoniști pe antrenorii celor două echipe, Erik Lincar, respectiv Adrian Dulcea.
1
Cultură
Lucrarea „Midnight Walk at Moskovits Palace”, prezentată în primăvară la Sinagoga Neologă Sion din Oradea, expusă la Galleria della Biblioteca Angelica din Roma.
FC Bihor
CSM Slatina i-a produs echipei noastre primul eșec de acasă, după un meci încrâncenat, în care FC Bihor nu s-a regăsit deloc, cu toate eforturile depuse.
Citiți principiile noastre de moderare aici!