“Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a transmis astăzi preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care îi propune şefului statului să dispună măsurile necesare pentru emiterea decretului de numire a lui Teodor Viorel Meleşcanu, membru al Cabinetului, ca ministru interimar la Ministerul Justiţiei”, se arată în comunicatul Guvernului.
Decizia premierului intervine în condiţiile în care numirea Noricăi Nicolai este în continuare amânată din cauza neînţelegerilor dintre premier şi preşedinţie. La 1 februarie expira termenul de 45 de zile până la care conducerea Ministerului Justiţiei putea fi asigurată de ministrul demisionar Tudor Chiuariu.
Refuzul preşedintelui de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei a fost urmat de mai multe scrisori deschise între prim-ministru şi preşedinte, preşedintele solicitându-i premierului o discuţie pe tema nominalizării pentru portofoliul justiţiei, iar premierul refuzând, tot public, orice discuţie pe această temă.
Premierul a acceptat, la sfârşitul săptămânii trecute, o discuţie cu şeful statului, după ce Traian Băsescu a făcut publice date din dosarul profesional al Noricăi Nicolai, de pe vremea când era procuror, datele din dosar fiind printre motivele invocate de preşedinte pentru refuzul de a semna decretul de numire. Cei doi au refuzat să facă public rezultatul discuţiilor.
Tăriceanu îl propune pe Meleşcanu ministru interimar al Justiţiei
Reactualizat la:
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a transmis, astăzi, preşedintelui Traian Băsescu, o scrisoare prin care îi cere să-l numească interimar la Ministerul Justiţiei pe ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oamenii legii au stabilit primele cauze ale accidentului mortal din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 20 februarie, la Lokal, fanii sunt invitaţi să sărbătorească alături de trupa lor preferată 30 de ani de muzică
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la vârstnici rămași singuri, la tineri vulnerabili și copii care au nevoie de sprijin, DAS Oradea a construit, în ultimii ani, o rețea de servicii care pleacă de la nevoile reale ale oamenilor. Directorul executiv Anca Grama explică cum s-a schimbat filosofia instituției în ultimii ani, de la reacția la criză în pandemie, la deschiderea spre comunitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dispozitive medicale al căror termen de valabilitate era depășit cu mai bine de trei ani, ținute în spații necorespunzătoare, la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix.
România
Vânzarea unui apartament nu înseamnă doar semnarea contractului și predarea cheilor, ci și clarificarea unor aspecte financiare legate de relația cu asociația de proprietari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!