Sâmbătă va avea loc Cupa Mondială Salonta, competiţie organizată de FR de Aeromodelism, Primăria Salonta şi CS Metalul Salonta. Întrecerile vor avea loc la cinci categorii de concurs. CS Metalul Salonta este implicată în categoriile F1A şi F1B, furnizând sportivi la loturile naţionale ale României: Szijjártó Szilárd la lotul F1A, respectiv Vincze Sándor şi Surányi Béla la lotul F1B. „Şi-au anunţat prezenţa aeromodelişti din România, Ungaria, Austria, Cehia, Serbia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Rusia şi Slovenia. Cupa Mondială Salonta se află la cea de-a 23-a ediţie”, a afirmat Szijjártó Zoltán, organizator al conmpetiţiei. Duminică, în aceeaşi locaţie, va avea loc o altă etapă, Cupă Mondială „Szabó Miklos”, organizată de clubul de aeromodelism din Gyula (Ungaria).
Cupa Mondială Salonta la aeromodelism
Câmpia Barmod din Salonta va găzdui sâmbătă şi duminică, de la orele 9:00, două etape de Cupă Mondială la aeromodelism.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 20 de ani, din comuna bihoreană Tăuteu, a pus la punct o adevărată strategie pe care a crezut-o infailibilă pentru a-și face plinul fără să plătească.
Mapamond
Cel puțin 11 persoane și-au pierdut viața marți în două accidente în lanț care au avut loc pe o autostradă din Bulgaria, a declarat pentru agenția de presă BTA guvernatorul regiunii Iambol, din sud-vestul țării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația feroviară a fost reluată luni, 9 noiembrie pe firul I al tronsonului Tileagd–Oșorhei, după finalizarea lucrărilor de modernizare a 9,5 kilometri de cale ferată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul îmbolnăvirilor respiratorii a scăzut în Bihor în perioada 2-8 noiembrie 2026, comparativ cu săptămâna precedentă.
Economic
Rata șomajului a crescut ușor în județul Bihor, ajungând la 2,17% la sfârșitul lunii octombrie 2026. Potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor, 5.159 de persoane figurau în evidențele instituției, iar aproape 60% dintre acestea nu beneficiau de indemnizație de șomaj.
Cultură
Asociația Națională a Surzilor din România – Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, 107 ani de la înființare, printr-o conferință de presă și vernisajul expoziției „Sunt aici! Mă vezi?”, la Consiliul Județean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!