Tricolorii nu le-au mai lăsat nici o speranţă letonilor şi s-au impus clar cu 37-30 (17-17). Golurile noastre au fost marcate de Iacob (7), Ghionea (6), Toma (5), Stavrositu (5), Buricea (4), Petrea (3), Jurcă (2), Şania (2), Pârâianu (2) şi Irimescu (1). Un rol important în obţinerea victoriei l-a avut şi portarul Ştefan Laufceag, care a salvat multe mingi importante. „Ne aşteptam la un meci greu, pentru că aveau şi ei şanse la calificarea in playoff, dar am fost mai lucizi. Am controlat meciul de la început. Noi am condus ostilităţile, iar pe final am făcut diferenţa”, a declarat Aihan Omer. Partida retur se va desfăşura duminică, ora 11, la Arena Antonio Alexe din Oradea, intrarea spectatorilor fiind liberă în limita locurilor disponibile. „Publicul orădean ne va purta spre victorie. Vom încerca să tratăm serios meciul ca şi cum ar fi unul decisiv. Pe cei care au jucat azi (n.r. – miercuri) i-am simţit foarte determinaţi şi vor să ajungă la un turneu final”, a conchis Aihan.
Teodor Biris
Handbaliştii tricolori au învins în Letonia
RIGA – Handbaliştii români pot fi cu ochii mai mult la televizor unde pot vedea meciuri de la Campionatul European, competiţie de unde le va fi hărăzită adversara de la barajul pentru CM, programat în iunie.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
După 1-1 în sezonul regular, 0-1 și 2-2 în play-off, CS Oșorhei a reușit să învingă pe Transilvania Sport Academy, echipă care nu mai pierduse niciun joc în actualul campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal în care au fost implicați, după ce au consumat alcool o seară întreagă alături de un vecin, le-a adus unui bărbat din Apateu și fiului său minor o condamnare penală și obligația de a-i plăti consăteanului pe care l-au bătut daune morale de 10.000 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Derna va beneficia de un sistem extins de supraveghere video, printr-un proiect finanțat prin PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Tileagd a fost puse în funcțiune noile stații de încărcare pentru vehicule electrice, investiția fiind realizată cu fonduri europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local din Valea lui Mihai a aprobat recent documentația necesară pentru achiziționarea, prin licitație publică, a serviciilor medicale veterinare de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor acestora.
România
Milioane de pensionari din România vor primi pensiile aferente lunii iunie 2026 după un calendar modificat, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!