Deschiderea oficială a fost efectuată de Harmat Laszlo (7 Dan), preşedintele Federaţei Maghiare de Taekwon-do, fost campion mondial la spargeri de forţă. Clubul King Do a concurat cu trei sportivi, Matei Nagy, Andreea Nagy şi George Popa, în probele de tull (exerciţii de formă) şi luptă individual. Andreea Nagy a reuşit să cucerească medalia de argint la luptă juniori mici (-55 kg) şi bronzul la tull juniori mici. Tot cu o medalie de bronz s-a întors şi Matei Nagy la luptă juniori (-58 kg), în timp ce George Popa a fost pe locul 4 la tull juniori mici. „A fost cel mai greu turneu la care am participat în acest an, iar rezultatele obţinute au întrecut aşteptările, având în vedere nivelul competiţiei şi că au participat 280 de sportivi din şapte ţări. Sunt mândru de cei trei sportivi care au reprezentat clubul nostru. De specificat faptul că la acest campionat s-a disputat finala mică pentru locurile III-IV, neexistând doua locuri III”, ne-a declarat Tulkos Romeo, care a fost şi arbitru la acest turneu.
Următoarea competiţie la care clubul are reprezentanti este Campionatul European de la Wroclaw (Polonia), 15-18 mai, unde vor face parte din lotul naţional al Romaniei, Matei Nagy, Ana Guler (King Do) şi Katalin Pirosca (Royal Kwon). King Do îşi desfăşoară antrenamentele la sala de sport a Liceului Lucian Blaga, marţi şi joi între orele 19-20:30 şi sâmbătă de la 14-15:30.
Teodor Biris
King Do s-a remarcat în Ungaria
HATVAN - Sportivi de la 32 de cluburi din Cehia, Croaţia, Serbia, Slovacia, Slovenia, România şi Ungaria au participat la Cupa Internaţională a Prieteniei Naţiunilor Europene la taekwon-do. Ţara noastră a fost reprezentată de orădenii de la King Do (preşedinte-antrenor Tulkos Romeo).
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Milioane de pensionari din România vor primi pensiile aferente lunii iunie 2026 după un calendar modificat, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.
România
Patru din zece români consideră că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice, în timp ce peste jumătate preferă formarea unui nou guvern bazat pe actualele partide din Parlament, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai 2026.
Economic
Autoritățile fiscale au oficializat în ultimele săptămâni introducerea în formularul 100 a două noi contribuții de solidaritate cu aplicare temporară.
Economic
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va modifica substanțial modul în care sunt realizate tranzacțiile cu autovehicule în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din 25 mai până în 17 iunie are loc sesiunea de înscriere a copiilor la creșă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 4 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!