Poloiştii tricolori se vor antrena împreună cu reprezentativa Slovaciei. România şi Slovacia vor susţine de altfel mâine seară o partidă amicală, cu începere de la ora 18. Selecţionerul Vlad Hagiu are la dispoziţie un număr de 16 jucători din campionatul intern, „stranierii” Dinu, Iosep, Buşilă şi C. Radu fiind reţinuţi la echipele lor de club. Stagiul de la Oradea constituie ultima acţiune din acest an pentru echipa naţională a României, care se pregăteşte pentru turneul preolimpic, programat tot în oraşul nostru, în luna martie 2008.
Gavril Nutiu
Lotul de polo, la Oradea
ORADEA - Lotul naţional de polo pe apă, condus de antrenorii Vlad Hagiu, Ionuţ Angelescu şi Mihai Simion, a sosit ieri la Oradea, pentru un stagiu de pregătiri la Bazinul olimpic.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
După 1-1 în sezonul regular, 0-1 și 2-2 în play-off, CS Oșorhei a reușit să învingă pe Transilvania Sport Academy, echipă care nu mai pierduse niciun joc în actualul campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal în care au fost implicați, după ce au consumat alcool o seară întreagă alături de un vecin, le-a adus unui bărbat din Apateu și fiului său minor o condamnare penală și obligația de a-i plăti consăteanului pe care l-au bătut daune morale de 10.000 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Derna va beneficia de un sistem extins de supraveghere video, printr-un proiect finanțat prin PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Tileagd a fost puse în funcțiune noile stații de încărcare pentru vehicule electrice, investiția fiind realizată cu fonduri europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local din Valea lui Mihai a aprobat recent documentația necesară pentru achiziționarea, prin licitație publică, a serviciilor medicale veterinare de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor acestora.
România
Milioane de pensionari din România vor primi pensiile aferente lunii iunie 2026 după un calendar modificat, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!