Per ansamblu orădenii s-au prezentat onorabil
în luptele disputate unii reuşind să
ridice spectatorii în picioare.
Gala a fost deschisă de un meci
de box între doi tineri luptători
pregătiţi la clubul Gym Mar Strong din
Oradea, patronat de organizatorul galei, fostul campion
de culturism Ion Marin. Cum era de aşteptat ambii
pugilişti au fost declaraţi
învingători. Primul luptător care a
ridicat sala în picioare a fost Paul Creţiu
care a dispus de arădeanul Marius Ocolean
după o luptă destul de echilibrată. O
altă partidă foarte echilibrată a fost
între localnicul Gheorghe Pintea şi un alt
arădean, Ruben Stoia. La finele luptei cel care a
ieşit învigător a fost Ruben Stoia care
a dat dovadă de o mai bună
pregătire.
A fost spectacol
Unul dintre cei mai experimentaţi şi
promiţători participanţi bihoreni la
gală a fost Sorin Vesa, originar din Ştei.
Din păcate pentru acesta o accidentare mai veche
l-a obligat să abandoneze cu toate că
accidentat fiind s-a
încăpăţânat să lupte.
Astfel, adversarul său, Vadim Grâu, a fost
declarat învingător prin abandon. De departe
cea mai spectaculoasă întâlnire a fost
cea între orădeanul Adrian Maxim şi
timişoreanul George Butuc. Orădeanul a
arătat o agresivitate încă de la
începutul primei runde, iar adversarul său a
fost copleşit. Timişoreanul a recurs la o
proiectare luată parcă de la judo şi a
primit cartonaşul galben, iar în a doua
rundă a fost descalificat după ce a apelat la
aceeaşi tehnică aruncându-l pe Maxim
dincolo de corzile ringului. Cu tate că
orădeanul a insista pe lângă arbitru
pentru ca luptă să continue, oficialul a
decis să îl descalifice pe Gazibara.
Ultimul meci al galei a adus şi cea mai mare
dezamăgire în rândul orădenilor
prezenţi la gală. Dacian Bungău nu a
reuşit să reziste o rundă în
faţa arădeanului Marius Tătar cu toate
că lupta se anunţa ca una
echilibrată.
Valentin Teuca
Oradea a luptat bine
ORADEA - Arena "Antonio Alexe" din Oradea a
găzduit a două gală de lupte după
regulamentul K1 în ultima lună. Gala a adunat la
start luptători de la şase cluburi din Oradea,
Bucureşti, Arad, Timişoara şi Iaşi. Galerie
foto  Video    Video
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Recuperarea pensiei alimentare de la părinții care nu își respectă obligațiile financiare față de copii ar putea deveni mai simplă. ÎCCJ a stabilit că executarea silită poate fi încuviințată inclusiv pentru sumele care urmează să fie datorate în viitor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a susținut miercuri seară partida cu AN Brescia, contând pentru etapa a 3-a a Grupei B din cadrul European Aquatics Water Polo Champions League. Disputat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, meciul s-a încheiat cu scorul de 15-17.
România
Președintele Nicușor Dan a susținut marți, 10 noiembrie, de la ora 19:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, în care vorbește despre situația financiară a României, criza politică din ultimele luni, motivele pentru care a exclus AUR de la guvernare, riscul unor alegeri anticipate și relația dintre PNL, USR și PSD.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, marți, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței prin care notarul public Dan Dumitru Ogășanu a primit un avertisment într-un dosar în care a fost acuzat de fals intelectual şi complicitate la uz de fals.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier produs marți după-amiază, 10 noiembrie, a blocat complet circulația pe DN 1, în zona localității Cornițel din județul Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!