Prichindeii de la Viitorul Oradea au încheiat primul sezon cu un banchet.
ORADEA - Preşedintele Ioan Lucian a anunţat că vrea în viitorul apropiat ca FC Bihor să aibă un imn. „Suntem în negocieri pentru un imn, pentru că nu e normal ca FC Bihor să nu aibă. Am văzut că şi Şimleul, oraşul cu două blocuri şi trei case, are un imn cântat frumos de suporteri”, a spus Lucian.
Cel mai bun sportiv al CS Shogunul-Palatul Copiilor a fost desemnat Pişki Lajos Arnold.
Pe primul loc s-a clasat Reikasi Reka, multiplă campioană naţională în 2009. Galerie Foto 
Atleta Bianca Lazăr Fazekaş (16 ani) este sportiva clasată pe locul 1 în topul realizat de CS Crişul Oradea (director Gheorghe Titi Frenţ).
ORADEA - Topul primilor zece sportivi de la Liceul cu Program Sportiv Bihorul Oradea. Galerie Foto
Video: Momente solemne şi artistice
Video: Sportivi premiaţi
Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă, joi, de selecţionata Norvegiei, scor 24-25 (12-14), în ultimul meci al tricolorelor în Grupa C din cadrul Campionatului Mondial din China, informează site-ul oficial al competiţiei.
CS Crişul Oradea a participat cu cinci pugilişti la ediţia a XXXV-a a Cupei Meseşului la box. Alături de sportivii orădeni în ring au mai urcat boxeri din Baia Mare, Sighet, Gheorghieni, Câmpia Turzii, Paksi, Debrecen şi Zalău.
Show-ul de joi se va încheia cu un meci de fotbal între foşti jucători ai LPS Bihorul.
Golurile tricolorilor au fost marcate de C. Radu (3) şi R. Georgescu (2).
powered by Surfing Waves
Economic
Statul pregătește reguli mai stricte pentru etichetarea și vânzarea cărnii de porc în marile magazine.
Economic
Noua aplicație iBon, lansată recent de ANAF pentru verificarea bonurilor fiscale, începe să fie utilizată intens de către contribuabili.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 22 - 24 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începerea lucrărilor la cele două pasaje subterane din zona Gării și magazinului Crișul va schimba, temporar, modul în care se va face colectarea deșeurilor în centrul Oradiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe șantierul lotului Suplacu de Barcău - Chiribiș sunt executate mai multe lucrări concomitent.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în crsul zilei de joi, 21 mai.
România
Un băiat de 14 ani din comuna Dumbrăvița, în apropiere de Timișoara, se află în comă la spital, după ce în cursul zilei de 15 mai a pierdut controlul asupra trotinetei electrice cu care circula.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pășunea Berkes din Oșorhei se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai importante spectacole ecvestre din România.
Educație
Un proiect de lege depus la Camera Deputaților prevede interzicerea telefoanelor mobile pe întreaga perioadă a programului școlar, inclusiv în pauze sau în timpul activităților organizate în afara școlii. Dispozitivele ar urma să fie depozitate în spații speciale.
BIHON Sport local
Revenit în fotbal după 14 ani, exact în locul de unde a luat o pauză, fostul fotbalist bihorean Adrian Anca a încheiat la finalul sezonului colaborarea cu CS Bihorul Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața Unirii din Oradea s-a transformat într-un spațiu al jocului și al învățării, unde sute de copii au participat la activități dedicate siguranței rutiere și protejării mediului.