Echipa pregătită de antrenorul orădean este lideră detaşată în Seria C a Diviziei A.
SALONTA - Dat de presa centrală ca potenţial înlocuitor al lui Gheorghe Mulţescu la Universitatea Cluj, pe baza prieteniei cu Anton Doboş, antrenorul Tibor Selymes a declarat că nu a fost contactat de nici un oficial clujean.
Echipa naţională a efectuat ieri dimineaţă primul antrenament după revenirea din Cipru. Video
BAILE FELIX - Liderul seriei a VI-a din Liga a III-a, Luceafărul Lotus a început munca pentru un retur care ar putea să le aducă cea mai mare performanţă din istorie: promovarea în Liga a II-a.
ORADEA, BUCURŞTI - FR de Handbal a acceptat propunerea Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF), pentru ca ţara noastră să găzduiască turneele finale ale Campionatului Asiei, care au ca miză calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008.
ORADEA - Ionel Bungău a avut ieri o întrevedere cu presa sportivă locală, în cadrul căreia a anunţat câteva din proiectele sale şi ale direcţiei pentru sezonul care urmează.
ORADEA - Antrenorul Dănuţ Baba a decis să nu mai mizeze din retur la FC Bihor II pe serviciile jucătorilor Totoroaţă, Bulz, Podilă, Popescu, Mih şi Raţ.
ORADEA - „Anul 2007 a fost unul benefic pentru clubul nostru pe toate planurile. Am reuşit să aducem 47 de medalii pe plan intern şi nouă medalii externe de la Campionatul Mondial şi Campionatul European”, a caracterizat anul ce a trecut antrenorul emerit Pavel Vancea, cel care se ocupă de destinele clubului de karate tradiţional UAMT-Universitatea Agora Oradea. 
ORADEA - Mulţi iubitori ai handbalului au fost surprinşi de absenţa din lotul naţional a pivotului Marian Cozma, care nu a fost convocat de selecţionerul Omer Aihan pentru campania din preliminariile CM 2009.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După 1-1 în sezonul regular, 0-1 și 2-2 în play-off, CS Oșorhei a reușit să învingă pe Transilvania Sport Academy, echipă care nu mai pierduse niciun joc în actualul campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal în care au fost implicați, după ce au consumat alcool o seară întreagă alături de un vecin, le-a adus unui bărbat din Apateu și fiului său minor o condamnare penală și obligația de a-i plăti consăteanului pe care l-au bătut daune morale de 10.000 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Derna va beneficia de un sistem extins de supraveghere video, printr-un proiect finanțat prin PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Tileagd a fost puse în funcțiune noile stații de încărcare pentru vehicule electrice, investiția fiind realizată cu fonduri europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local din Valea lui Mihai a aprobat recent documentația necesară pentru achiziționarea, prin licitație publică, a serviciilor medicale veterinare de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor acestora.
România
Milioane de pensionari din România vor primi pensiile aferente lunii iunie 2026 după un calendar modificat, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.
România
Patru din zece români consideră că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice, în timp ce peste jumătate preferă formarea unui nou guvern bazat pe actualele partide din Parlament, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai 2026.
Economic
Autoritățile fiscale au oficializat în ultimele săptămâni introducerea în formularul 100 a două noi contribuții de solidaritate cu aplicare temporară.
Economic
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va modifica substanțial modul în care sunt realizate tranzacțiile cu autovehicule în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din 25 mai până în 17 iunie are loc sesiunea de înscriere a copiilor la creșă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 4 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.