Directorul tehnic al FC Bihor nu se asteapta la un meci spectaculos în jocul din sferturile de finala ale Cupei UEFA, dintre Rapid si Steaua.
Traditionala sedinta anuala de analiza a activitatii DSJ Bihor si CS Crisul a reunit miercuri, la Hotel Continental Dacia, toata „crema” oficialitatilor sportului bihorean, alaturi de care s-au aflat reprezentanti ai autoritatilor locale.
Chiar dacã mai sunt de jucat douã etape din retur, divizionara A de baschet feminin CSU CN „Mihai Eminescu” si-a încheiat partidele din actuala editie de campionat. Orãdencele au disputat în devans meciurile din ultimele douã runde, terminând întrecerea pe locul IX.
Tengo Salonta si Frontiera Oradea au participat la etapa a doua a Campionatului National de fotbal-tenis. Salontanii au început bine, Georgel Bobis impunându-se în proba de simplu, dupa ce i-a învins pe Florin Purice (Petrom) si Adi Seler (CSU).
Conducerea CS Vointa a organizat marti o conferinta de presa, la care au participat directorul Mircea Dragoi si antrenorul coordonator al Academiei de Tenis „ORG - Vointa”, Francisc Minarcsik.
Asociatia Judeteanã de Sah Bihor, organizeazã, cu sprijinul CJ Bihor, Memorialul Mihai Suta. Traditionalul concurs se va desfãsura sâmbãtã si duminicã, la Universitatea Agora. Deschiderea competitiei are loc sâmbãtã, de la ora 10.
DJS Bihor si AJ de Box au organizat Cupa Bihorul, competitie pregatitoare pentru etapa zonala a Campionatul National de Box pentru juniori, de la Târgu Mures.
Echipa de polo CSM Oradea se aflã pe locul II în clasamentul Superligii Nationale de polo înaintea celor patru turnee finale. Antrenorul poloistilor orãdeni, Cornel Gordan, este însã circumspect în ceea ce priveste sansele echipei sale de a se mentine pe acest loc pânã la finele campionatului.
La Universitatea Agora s-a desfãsurat cea de-a IV-a etapã a circuitului de turnee lunare de sah rapid, organizate de maestrul FIDE Dan Rat (U Agora SC). Concursul s-a disputat în sistem elvetian, pe durata a sapte runde, timp de joc de 2x15 . La startul competitiei s-au aflat 26 de jucãtori.
Etapa de debut din returul Diviziei C a fost fasta pentru cele doua echipe bihorene din Seria C 7, ambele înregistrând victorii, dupa cum urmeaza: CF Bihorul Beius - CS Ineu 2-1 (0-1), respectiv Victoria Nadlac - Lotus Baile Felix 1-2 (0-0).
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Astăzi, 10 iunie 2026, a fost așternut ultimul strat de asfalt, cel de-al treilea, pe pasajul suprateran care se construiește pe Calea Aradului, la ieșirea din Oradea spre Arad, pe DN 79, în zona centrului comercial ERA. Stadiul lucrărilor la pasaj a ajuns astfel la peste 90%.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 26 de ani, din Baia Mare, este cercetat de Parchetul Bihor și polițiștii SICE pentru că ar fi declarat în fals că ar fi găzduit zeci de refugiați din zona de război din Ucraina, obținând astfel peste 226.000 de lei din fondurile alocate în acest scop din bugetul național.
Cultură
Expoziţia aduce în atenţia publicului istoria descoperirii şi imagini cu desenele paleolitice identificate în Peştera Coliboaia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de investigare a criminalității economice din Bihor au descins, miercuri dimineață, între localitățile Telechiu și Țețchea, unde au efectuat 5 percheziții într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în care sunt vizate infracțiuni de evaziune fiscală și efectuarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă.
Cultură
Cea de-a cincea ediție a festivalului oferă trei spectacole de excepție în perioada 12-14 iunie 2026.
Economic
Fermierii și procesatorii din industria alimentară au la dispoziție o nouă oportunitate de finanțare pentru dezvoltarea unor capacități proprii de producere a energiei electrice din surse regenerabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cinci percheziții au fost efectuate, miercuri, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bihor în Oradea și trei localități din județ, în cadrul a trei dosare penale care vizează infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei 151 de judecători sunt in instanțele aflate în județele Bihor și Satu Mare.
Economic
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță că, la data de 10 iunie 2026, sunt disponibile 720 de locuri de muncă vacante la nivelul județului, dintre care 472 în municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele 9 percheziții care au avut loc la începutul săptămânii în Alparea și Oradea, într-un dosar de contrabandă, au dus la reținerea a patru persoane, a anunțat Poliția Bihor.