După o etapă în care au stat, Luceafărul Oradea şi UTA Bătrâna Doamnă revin în competiţia Ligii a II-a cu meciul direct din cadrul etapei a 27-a.
În meciurile disputate sâmbătă şi duminică în Liga a IV-a au fost contabilizate două autogoluri.
Juniorii Alpha Oradea au un weekend de foc. Se bat pe toate fronturile pentru a fi cei mai buni.
Huszár Ingrid a cucerit zece medalii la CN de înot, la trei categorii de vârstă.
72 de copii s-au întrecut la turneul regional miniAmatur „Spring Pong”, organizat de clubul King Pong Oradea.
Campionatul Naţional de aruncări de iarnă pentru juniori III (14-15 ani), disputat la Oneşti, a relevat evoluţiile remarcabile ale sportivului orădean Cristian Méhes, legitimat la CS Crişul (antrenori Livia şi Albert Méhes).
Bazinul Acoperit Crişul a găzduit cel de-al doilea turneu al Campionatului Naţional de polo pentru senioare.
Aflată la Oradea la invitaţia soţilor Simona şi Carol Kádas, fosta mare atletă Constantina Diţă a făcut o vizita la Liceul cu Program Sportiv Bihorul.
Judoka orădean Vlad Vişan (CSM JC Liberty, antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenco) a luat parte la turneul internaţional Panamerican Open, desfăşurat la Lima (Peru).
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Turneul final al Campionatului Național de baschet U16 ani a continuat la Arena „Antonio Alexe” cu meciurile din etapa a doua.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean de 40 de ani, din Tarcea, a fost arestat, joi, de un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bihor într-o anchetă a DIICOT și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, sub acuzația de pornografie infantilă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care a fost implicat un pieton a avut loc joi, 14 mai pe strada Splaiul Crișanei din Oradea.
Economic
Cele mai grave probleme rămân munca nedeclarată și subdeclarată, domenii în care inspectorii au aplicat amenzi de aproape un milion de lei într-o singură lună.
România
Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost reținut și urmează să fie dus de polițiști la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru a fi audiat, au precizat, joi, pentru AGERPRES, surse judiciare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre obligațiile impuse camioanelor care transportă diverse materiale pentru lucrările de modernizare a parcului 1 Decembrie din Oradea se numără și curățarea cauciucurilor la ieșirea de pe șantier.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar – Serviciul Gestionare Parcări, anunță instalarea, în cadrul unui program pilot, a primului parcometru de tip Smart City din oraș.
1
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea primește vizita Stelei în primele două meciuri din finala Superligii Naționale de polo.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu ocazia împlinirii a 32 de ani de la înființarea Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, vineri, 15 mai, între orele 11:00–15:00, subunitatea își deschide porțile pentru public, în cadrul unui eveniment menit să aducă mai aproape de comunitate, activitatea salvatorilor și tehnica utilizată în misiunile de intervenție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cea de-a 4-a ediție a evenimentului Budureasa Mountain Running a reunit circa 400 de participanți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform informațiilor transmise de către Primăria Oradea, a fost aprobată finanțării pentru proiectul „Construcție nouă unitate școlară situată pe str. Tompa Mihaly nr. 36, municipiul Oradea”, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.