Etapa finală a Campionatului Naţional de judo pentru copii under 15 ani a adus două medalii pentru JC Liberty LPS Bihorul (antrenor Aurelian Fleisz).
Ajuns director în Ministerul Tineretului şi Sportivului, la Departamentul Administrativ şi Patrimoniu, i-am pus în vedere lui orădeanului Emilian Pavel starea critică în care se află baza de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Bihorul.
FR Volei a stabilit oraşul care va găzdui turneul final de baraj pentru promovarea în Divizia A1, la masculin.
Primele două clasate în Liga 4 se vor duela miercuri, de la ora 17:00, pe stadionul din Sântandrei.
Medicii nu îi dau prea multe şanse lui Dumitru Paul să mai joace fotbal de performanţă.O carieră care se anunţa promiţătoare este în mare cumpănă.
Un grup de şapte sportivi ai secţiei de înot de la CS Crişul, pregătiţi de antrenorii Illés Zsolt şi Georgeta Schier, a participat la CN pentru juniori II, disputat la Baia Mare. Remarcabil este faptul că patru dintre aceştia au reuşit să se claseze pe podium.
Campionatele Naţionale de nataţie pentru juniori II au consemnat evoluţiile remarcabile ale înotătorilor de la CS Crişul, pregătiţi de antrenorii Illés Zsolt şi Georgeta Schier, care au cucerit nu mai puţin de şase medalii.
Fără patru titulari, Luceafărul a rezistat doar o repriză dominării constante a arădenilor. După pauză, defensiva bihoreană a cedat la mingea centrată de Laso, la care Dosso s-a înălţat şi a reluat din doi metri cu capul sub transversală (53).
Echipa de volei feminin CSU Oradea a câştigat categoric al doilea meci din semifinalele turneului play-off al Seriei Vest din Divizia A2, disputat în compania formaţiei Banatul Caransebeş, scor 3-0 (25-16, 25-14, 25-23).
CSM Digi şi Crişul au câştigat partidele susţinute în bazinul propriu în semifinalele turneului play-off, respectiv play-out, ale Superligii Naţionale de polo.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident grav în care au fost implicate două autoturisme și un camion a avut loc în cursul serii de miercuri, 20 mai, pe E60, în localitatea Poieni.
România
Șoferii români pot fi amendați chiar dacă intră pe verde la semafor, în situația în care blochează intersecția și împiedică desfășurarea traficului.
România
Odată cu intensificarea controalelor desfășurate de autorități, persoanele care organizează picnicuri sau grătare în zone neamenajate riscă amenzi consistente, de până la 5.000 de lei, potrivit informațiilor publicate de Avocat.net.
Cultură
Evenimentul, cu un profil unic în regiune, este un festival de dans și multiart, care reunește diferite forme ale artei dansului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul comunei bihorene Buduslău, István Kócza, a fost prins în flagrant delict, în cadrul unei anchete a Parchetului European (EPPO), în timp ce primea 150.000 de lei, parte a unei mite totale de 200.000 de lei pe care ar fi cerut-o pentru a asigura buna desfășurare a unui contract pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere agricole, finanțat cu fonduri europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a anunțat un progres semnificativ pe primele două sectoare ale magistralei feroviare Cluj–Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat finalizarea cercetărilor și trimiterea dosarului spre judecare în cazul a doi cetățeni moldoveni, tată și fiu, cu domiciliul în Oradea, acuzați de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, respectiv complicitate la această infracțiune.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni continuă să acțione pe DN1 pentru depistarea șoferilor care nu respectă legislația în vigoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sub acuzația de trafic de droguri de risc și de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 50 de elevi au participat astăzi, 20 mai, pe baza de antrenament a Gărzii de Intervenție 1 Mai, la etapa județeană a concursului „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”, activitate organizată de Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.