Dupa 11 ani de prietenie cu Anca, au decis sa-si oficieze relatia în fata ofiterului starii civile la Primaria Oradea.
Nasi le-au fost atacantul lui Energie Cottbus, Sergiu Radu, si sotia sa, Carmen. „Sa va iubiti mult si sa aveti grija de voi”, le-a urat nasul Sergiu. Foarte emotionat a fost mirele, Zeno Bundea, care a scapat câteva lacrimi de fericire dupa ce si-a pus semnatura care-l aduce în postura de sot. Dupa casatoria civila, alaiul s-a mutat la Biserica Sfântul Apostol Andrei, unde s-a desfasurat botezul micutei Maia Francesca Bundea, în vârsta de patru luni.
Tata grijuliu, Zeno si-a tinut fiica în brate pâna în momentul când preotul a început slujba botezului, moment când a pasat-o nasei Carmen, în timp ce Sergiu a tinut lumânarea. Micuta Maia a fost linistita pâna în momentul când preotul a introdus-o în apa, miscare care i-a declansat un plâns puternic. Alaturi de membrii de familie au mai fost prezenti fostii colegi de la FC Bihor, Cristian Luput si Paul Popovits. „Sunt un tata fericit. Am avut emotii puternice pentru ca am trait doua momente importante ale vietii mele. Cu aceasta ocazie mi-am dat seama ca e mult mai usor pe gazon”, spune Zeno Bundea.
Petrecerea s-a desfasurat la Hotel Atrium, unde familia Bundea a avut circa 80 de invitati.
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!