“Noi utilizăm un alt eleron pentru a îmbunătăţi performanţa şi nu pentru că aşa ni s-a cerut”, a explicat purtătorul de cuvânt al Scuderiei, Luca Colajanni.
“FIA nu ne-a făcut în nici un moment reproşuri legate de acest eleron utilizat la primele două Mari Premii ale sezonului, în Bahrein şi Malayezia”, a subliniat oficialul Ferrari.
De fapt, FIA a respins, într-o scrisoare dată publicităţii pe 19 martie, chiar înaintea Marelui Premiu al Malayeziei, o plângere privind eleronul faţă al Ferrari-ului 248-F1, considerat neconform cu regulamentul de către opt echipe (BMW Sauber, Honda, Midland, Renault, Toyota, Super Aguri, McLaren-Mercedes şi Williams).
Ferrari renunta la eleronul criticat
<p>Ferrari a renunţat, din motive "de performanţă", la eleronul faţă care a stârnit nemulţumirea mai multor echipe care au depus o plângere la Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA).</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Cetățenii care produc băuturi alcoolice tradiționale pentru consum propriu ar putea beneficia de scutirea de la plata accizelor pentru o cantitate de până la 200 de litri pe an, la nivelul unei gospodării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
810 lei, amendă și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
Economic
Datoriile la întreținere acumulate de proprietarii de apartamente se supun, în general, unui termen de prescripție de trei ani. Asociațiile de proprietari trebuie să țină cont de această perioadă atunci când încearcă să recupereze restanțele, însă împlinirea termenului nu înseamnă că datoriile se șterg automat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Brusturi a achiziționat un tractor Lovol de 110 CP, în valoare de 274.670 de lei, cu fonduri europene obținute prin GAL Muntele Șes.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În orașul Ștei sunt în desfășurare lucrările dintr-un proiect de regenerare urbană, care vizează 13 zone ale localității.
Citiți principiile noastre de moderare aici!