Dupa 11 luni de proceduri juridice, justitia britanica a confirmat decizia privind extradarea lui Julian Assange in Suedia, tara in care fondatorul WikiLeaks este acuzat de viol si agresiune sexuala. Assange sustine ca este victima unei manipulari politice.
Grecia va organiza un referendum pe tema noului acord european de sustinere financiara a tarii. "Oare grecii accepta noul acord sau nu? Daca nu il vor, nu va fi adoptat", a declarat premierul grec Giorgios Papandreou. Liderii zonei euro au convenit sa ajute Grecia cu 130 de miliarde de euro si sa taie 50% din datoria statului elen! Grecii nu accepta masurile de austeritate, iar rezultatul referendumului este previzibil. Urmarea: Grecia va intra imediat in faliment, iar efectele asupra zonei euro si, practic, intregii Europe ar fi incalculabile!
Provocat de jurnalisti sa demonstreze ca zona din jurul centralei Fukushima Daiichi este sigura, deputatul Yasuhiro Sonoda a baut in fata acestora un pahar cu apa decontaminata din centrala nucleara. Apa care nu este destinata consumului!
UNESCO are un nou membru cu drepturi depline: Palestina a fost recunoscuta ca stat. In urma votului de luni, organizatia culturala si stiintifica a ONU ar putea pierde finantarea primita de la SUA, cam 22% din bugetul sau anual!
"Grabeste-te sa vii la Palo Alto. Iti spun asta acum pentru ca mi-e teama ca nu vei ajunge la timp, scumpo" , i-a spus la telefon Steve Jobs surorii sale cu o zi inainte sa se stinga. Pe patul de moarte, Jobs a rostit doar doua cuvinte...
Peste 600 de persoane si-au pierdut viata in cutremurul din Turcia, cu magnitudinea de 7,2, produs in 23 octombrie. Desi sansele de a mai gasi supravietuitori sub ruine sunt infime, autoritatile inca nu au anuntat incheierea operatiunilor de salvare.
Populatia Terrei trece, luni, pragul istoric de 7 miliarde de locuitori, potrivit estimarilor ONU, care a profitat de aceasta ocazie pentru a sublinia inegalitatile tot mai mari de pe Planeta si necesitatea unei impartiri judicioase a avutiilor, pentru a rezolva aceasta problema.
Un avion care se pregatea sa aterizeze pe aeroportul din Vancouver n-a mai ajuns pe pista: a cazut pe o strada din apropiere. Toate cele noua persoane de la bordul avionului prabusit au scapat cu viata, insa au suferit arsuri si fracturi. Avionul, in cadere, a ranit si un trecator ghinionist!
Cel putin zece morti si mai mult de 32 de raniti au lasat in urma doua atentate cu bomba ce au avut loc intr-un cartier din nordul Bagdadului. La fel cum s-a mai intamplat in Irak, cea de-a doua bomba a explodat in momentul cand la locul primei explozii s-au adunat mai multi oameni.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Escrocherie prin SMS în numele e-Sigur. Orădenii, printre șoferii vizați de mesajele frauduloase
Mai mulți șoferi au fost vizați de mesaje SMS false, trimise în numele sistemului e-Sigur, prin care li se solicita achitarea unor presupuse amenzi de circulație.

Educație

O echipă de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” în finala națională Business Plan
Elevii clasei a XI-a B Economic de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea au transformat o idee despre socializarea reală într-un proiect antreprenorial care a impresionat juriile județene și regionale, iar cinci dintre cei mai implicați elevi au ajuns în finala competiției Business Plan.

România

Parcarea ilegală, sancționată dur în România: amenzi de peste 1.000 de lei și ridicarea mașinii
În marile orașe, oprirea și staționarea neregulamentară rămân frecvente, în special în zonele aglomerate, unde lipsa locurilor de parcare duce adesea la parcarea autoturismelor pe trotuare, în apropiere de trecerea de pietoni sau în intersecții. 1

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Anunț Compania de Apă

Cultură

S-a deschis Târgul de Carte Gaudeamus Radio România la Oradea: apariţii editoriale, lansări de carte şi ateliere
Mii de titluri pentru toate vârstele şi gusturile sunt expuse la standurile din Piaţa Unirii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

IEE 15.05.2026 - 22.05.2026 - PL Alesd + PL Rural + PL Oradea + PL Beius + PL Marghita

Educație

Expert UE, la Oradea: „Anularea alegerilor în România a fost un moment important în apărarea democrațiilor europene”
Stephen Clark, director pentru birourile de legătură ale Parlamentului European din cele 27 de statele membre UE, a vizitat miercuri, 13 mai, Universitatea de Oradea unde s-a întâlnit cu jurnaliști, profesori și studenți. 1

FC Bihor

Juniorii U16 de la FC Bihor Oradea s-au calificat în finala Cupei României
Miercuri pe Stadionul Motorul s-a jucat manșa retur a semifinalei Cupei României dintre FC Bihor Oradea și Gloria Bistrița.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bărbat din Bihor, arestat după ce le-a bătut cu mătura și cu nuiaua pe fiicele de 2 și 3 ani ale concubinei sale
Un bărbat din Sâmbăta a fost arestat de Judecătoria Beiuș pentru 30 de zile sub acuzația de violență în familie, după ce le-a lovit mătura pe fetițele de 2 și 3 ani ale concubinei sale.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O mamă din Beiuș a primit interdicție să-și vadă fiul de 14 ani. L-a pus să doarmă în frig, l-a lovit și l-a lăsat singur 2 săptămâni
Caz cutremurător în Beiuș, unde o localnică a fost pusă de judecători sub control judiciar pentru 60 de zile și i s-a interzis să comunice cu fiul său de 14 ani, după ce l-a agresat de mai multe ori, l-a pus să doarmă afară, în frig, și l-a lăsat singur acasă două săptămâni, timp în care ea a plecat în străinătate. 1

BIHON Sport local

Sportivi bihoreni medaliați la Campionatul European de Powerlifting din Cehia
La începutul lunii mai s-a desfășurat Campionatul European de Powerlifting echipat în localitatea Plzen (Cehia).

România

Grindeanu atac dur la adresa lui Bolojan: „Te culci sănătos și te trezești mort economic”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu a lansat un nou atac la adresa lui Ilie Bolojan după ce Institutul Național de Statistică a anunțat că în luna aprilie inflația anuală a trecut de 10%. 15