Statele Unite si Cehia au incheiat un acord cu privire la instalarea pe teritoriul ceh a unor elemente ale scutului antiracheta american, ministrul ceh de externe spunand ca acordul oficial ar putea fi semnat la inceputul lunii mai, au anuntat cele doua tari intr-un comunicat comun dat publicitatii in marja summit-ului NATO de la Bucuresti.
Cercetatorii au descoperit recent un nou tip de peste, care se taraste in loc sa inoate si ai carui ochi privesc in fata, la fel ca la oameni, relateaza MSNBC.
O amanare a alegerilor legislative din Italia, prevazute sa aiba loc in 13 - 14 aprilie, o ipoteza evocata miercuri de ministrul de Interne Giuliano Amato in urma unei decizii judiciare care a autorizat un partid mic sa participe la scrutin, este putin probabila, considera analistii, citati de AFP.
Un web site a fost amendat cu 4.000 de ruble (peste 100 de euro), pentru o reclama care folosea imagini trucate cu presedintele Vladimir Putin si cu succesorul sau, Dmitri Medvedev, relateaza, joi, agentia Ria Novosti.
IKEA are de gand sa opreasca distributia de pungi din plastic clientilor, continuand programul de reducere a pungilor din plastic, informeaza Green-Report.
Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, prezent la summit-ul de la Bucuresti, a anuntat joi ca tara se va intoarce la comanda militara a Aliantei pana la sfarsitul acestui an, anunta Reuters.
Telefoanele iPhone fabricate de Apple sunt tot mai greu de gasit in magazinele din SUA, acest lucru indicand fie absenta componentelor necesare de pe piata fie o posibila lansare in curand a unui nou model, informeaza Reuters.
Un australian si-a salvat sotia din falcile unui crocodil, sarind in spinarea acestuia, relateaza CNN.
SUA au in plan ca in urmatorii cinci ani sa aloce fonduri in valoare de 50 de miliarde de dolari pentru combaterea HIV din tarile din Africa si alte zone afectate ale lumii, relateaza BBC News.
Grupul informational american Yahoo!, acuzat de furnizarea de informatii autoritatilor chineze privind identitatea "disidentilor virtuali", a creat un fond special pentru a ii ajuta pe cei aflati in inchisori, a anuntat un responsabil al Yahoo Human Rights Fund, citat de AFP.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Campania este valabilă între 1 octombrie și 20 decembrie 2026 și se adresează programelor „Școala Altfel”, „Săptămâna Verde” și excursiilor cu clasa.
Cultură
Inițiatorii și curatorii evenimentului sunt Ovidiu Justinianu, reprezentant Soviart Timișoara, și Roxana Netea, reprezentantă a Asociației D'Art Oradea.
Educație
Universitatea din Oradea are, începând de miercuri, 30 septembrie, un cămin și o cantină nouă, la standarde europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Înalta Curte de Casație și Justiție a programat miercuri primul termen în cazul recursului în casație declarat de Victor Micula în dosarul în care a fost condamnat de către Curtea de Apel Alba Iulia, în luna martie a acestui an, la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru accesarea ilegală a bazelor de date ale Ministerului de Interne.
România
Un eventual vot negativ pentru Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu înseamnă automat alegeri anticipate.
Economic
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor a declanșat procedura pentru ocuparea prin transfer la cerere a nouă funcții publice de execuție vacante, în cadrul proiectului european „SMART SPO – Servicii moderne, accesibile și pregătite pentru viitor”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat modificarea culoarului de expropriere pentru proiectul „Realizare drum județean DJ 797J: Centura Oradea – Inel Rutier Metropolitan”, în zona străzii Apateului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectura Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare, se precizează într-un comunicat de presă transmis de instituție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean devenit cunoscut în ultimele săptămâni după ce l-a condus pe Călin Georgescu prin Oradea cu un Jaguar a reacționat marți seară la arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale.
1
România
Românii care au nevoie de o programare la Registrul Auto Român trebuie să știe că nu este nevoie să apeleze la intermediari și, mai ales, să plătească pentru un serviciu care este oferit gratuit.