Imediat după execuţia lui Saddam Hussein au început să sosească şi reacţiile internaţionale. Fostul dictator irakian a plătit pentru unele dintre crimele sale împotriva poporului irakian, a declarat ministrul britanic al afacerilor externe, Margaret Beckett, imediat după execuţie, transmite Reuters.

Fiica lui Saddam Hussein a cerut ca trupul neînsufleţit al tatălui ei să fie îngropat în Yemen, informează agenţia REuters, care citează o sursă apropiată familiei.

O lume întreagă l-a cunoscut pe Saddam Hussein drept stăpânul Irakului. Nu îngăduia să i se iasă din cuvânt nici în public, nici în familie. Şi-a dorit să fie un exemplu pentru fiii şi fiicele lui, dar nu a ezitat să îşi ucidă ginerele, când acesta l-a nemulţumit.

SUA - Preşedintele american George W. Bush a declarat că execuţia lui Saddam Hussein reprezintă un pas important către democraţie în Irak. Liderul de la Casa Albă a avertizat însă că moartea lui Saddam nu va pune capăt violenţelor.

IRAK - Fostul lider irakian, Saddam Hussein, a fost spanzurat sambata dimineata in jurul orei 5, anunta Reuters care citeaza televiziunea Al Hurra TV. In aceeasi dimineata, au fost executati si fratele sau vitreg, Barzan al-Tikriti, si fostul judecator al-Bander. Martori oculari sustin ca executia fostului lider irakian a fost foarte rapida.

Geloşii au o nouă metodă de verificare a soţilor şi soţiilor. În curând va fi lansat telefonul care detectează când interlocutorul minte.

În prag de Sărbători, un telefon scump este cadoul ideal atât pentru un "el", cât şi pentru o "ea". Cât de scump? Foarte scump. Unele ar putea fi uşor transformate într-un sedan luxos cu motor V12. Cele mai scumpe telefoane din lume

Unguroaica Anita Horvath este noua Miss Bikini World, desemnata la finala concursului organizat la Taipei (Taiwan) de Organizatia internationala "Miss Tourism World", un eveniment avand drept scop promovarea unor destinatii exotice.

SUA - Tara Conner, Miss SUA, a fost indelung criticata in ultimul timp si chiar a fost in pericol de a-si pierde titlul din cauza zvonurilor care sustineau ca a frecventat barurile pe cand era minora, ceea ce s-a dovedit a fi adevarat. Tara Conner, Miss SUA

Astronauţii de pe naveta spaţială americană Discovery sunt gata să revină acasă. Ei au finalizat misiunea de înlocuire a sistemului de cabluri electrice al Staţiei Spaţiale Internaţionale. După o misiune de opt zile, naveta Discovery s-a decuplat de Staţia Spaţială Internaţională.

powered by Surfing Waves

România

Motocicliștii s-ar putea „strecura” legal printre mașinile blocate în trafic. Ce condiții și amenzi prevede noul proiect
Motocicliștii și conducătorii de mopede ar putea primi dreptul de a se deplasa printre mașinile blocate în coloane sau în trafic aglomerat. Un proiect depus la Senat pe 28 septembrie propune introducerea în Codul Rutier a „filtrării traficului” ca modalitate distinctă de deplasare.

Economic

Val de scumpiri la alimente, servicii și produse nealimentare. Prețurile ar putea crește cu până la 20%
Alimentele s-ar putea scumpi în octombrie cu 4-8%, iar cele mai mari creșteri sunt așteptate la lactate. Prețuri mai mari sunt estimate și la carne, servicii, haine, electronice și electrocasnice.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Oradea Night Run, târg caritabil de carte și spectacole. Descoperă ce poți face în Oradea în acest weekend
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în perioada 2 - 4 octombrie.

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Supărat că nu a fost dus la cabinetul medical, un deținut din Penitenciarul Oradea a distrus geamul celulei. Ce pedeapsă a primit
A rupt ramele ferestrelor, a spart geamurile camerei de detenție și doar intervenția colegului de celulă a făcut ca televizorul să nu cadă victimă furiei sale.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihor intră în Naționala de Edu Fin: peste 500 de români s-au antrenat pentru ca România să fie mai educată financiar

Cultură

„Higheghe și vin”, la Oradea: dans, muzică și tradiții bihorene în Piața Unirii
Vioară cu goarnă, dobă, port popular și vin bihorean: Piața Unirii din Oradea a fost joi gazda celei de-a doua ediții „Higheghe și vin”.

Economic

Bursa românească sfidează turbulențele economice: BET a crescut cu aproape 33%
Piața de capital din România a înregistrat o evoluție pozitivă în primul semestru din 2026, în ciuda unui context economic intern dificil și a incertitudinilor de pe piețele internaționale.

Cultură

Păianjeni „fără păianjen”: expoziție cu exoschelete abandonate de tarantule, deschisă la Muzeul Oraşului Oradea
Piesele expuse provin din colecția Vivariului muzeului și din expozițiile temporare „Taranterra”.

Economic

AI intră în finanțe, dar omul rămâne la butoane. Valentin Ionescu: „Nu informația va face diferența, ci întrebarea”
Inteligența artificială schimbă deja modul în care lucrăm, luăm decizii și accesăm serviciile financiare, însă progresul tehnologic nu face inutilă pregătirea oamenilor.

Economic

De la o idee pornită într-o spălătorie la un centru de un milion de euro în Oradea. Kärcher Center AMOVI SERV are o nouă casă
Povestea Kärcher Center AMOVI SERV din Oradea a început, în urmă cu 15 ani, într-o spălătorie auto. De acolo avea să pornească un business care, astăzi, înseamnă o investiție de un milion de euro.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

AnimaWings suspendă toate zborurile regulate. Ce se întâmplă cu ruta București–Oradea
Pasagerii care călătoresc între Oradea și București cu AnimaWings sunt afectați de problemele operaționale ale companiei aeriene, care a anunțat suspendarea zborurilor regulate până pe 25 octombrie 2026. Măsura vine după ce, în această săptămână, o cursă București–Oradea a fost anulată, iar următorul zbor a fost reprogramat. 2