Petru Mircea spune că fostul soţ al Mădălinei, compozitorul Şerban Georgescu, le spunea socrilor "Piranha", adăugând că ştie de la apropiaţi că Mădălina Manole primea bătăi de la mama ei. Soţul Mădălinei Manole a dezvăluit detalii de la tentativă de sinucidere, când a simâit că "îi mirosea guriţa a diluant".

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că joi şi vineri vremea va fi călduroasă în toată ţara, pe arii restrânse temperaturile vor ajunge la 36 de grade în vest, sud şi est, iar după-amiaza indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 în zonele de câmpie.

O elevă de 15 ani îi făcea sex oral profesorului în fumoarul şcolii. Profesorul o ameninţa pe fată cu scăderea notei la purtare în cazul în care nu accepta avansurile sale sexuale.

Criza a transformat angajaţii neperformanţi de dinainte de 2008 în paraziţi care consumă resursele companiei, nu produc nimic, dar sunt şi nemulţumiţi de “sclavia” de la locul de muncă. Cosmetizează companiile condiţiile de lucru sau exagerează angajaţii? Află dintr-o analiză MONEY.ro cum recunoaştem angajaţii nemulţumiţi din companii, de ce nu renunţă la jobul prea solicitant, dar şi de ce nu sunt concediaţi.

Experţii dau dovadă de prudenţă şi consideră că au nevoie de timp pentru a se distanţa şi a putea explica temperaturile ridicate din primele şase luni ale lui 2010, considerate cele mai ridicate temperaturi înregistrate pe planetă până în prezent, comentează AFP.

La câteva zile de la funeraliile Mădălinei Manole, tatăl artistei face dezvăluiri şocante. Ion Manole a declarat pentru mai multe ziare centrale că soţul şi soacra vedetei au refuzat categoric ca Madalina să ajungă la un psiholog.

Peste 20 de mii de români care au plecat la muncă în străinătate în prima jumătate a lui 2010 au studii superioare. Dintre aceştia, cei mai mulţi lucrează domeniile pentru care s-au pregătit: sănătate, inginerie şi IT.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Panica de ultim moment cu cadourile de Crăciun și cum o eviți anul acesta

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul, sub Cod galben de inundații. Hidrologii avertizează asupra viiturilor pe Crișul Repede și Crișul Negru
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Polițiștii caută un minor dispărut din Feneriș. Băiatul de 13 ani nu s-a mai întors acasă
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Sport local

Parcursul lui Mădălin Călugăr s-a oprit în sferturi de finală la Jocurile Olimpice pentru Tineret
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu la conductele de termoficare din Oradea, în zona CET. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bărbat din Tinca, arestat pentru că s-a opus încătușării și i-a dat un pumn în față unui polițist
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.

BIHON Sport local

„Remember Buri”. Old Boys FC Bihor, UTA Arad și „Tricolorii vinului” vor juca sâmbătă pe Stadionul Iuliu Bodola
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Închisoare cu executare pentru bărbatul care a evadat din arestul de la domiciliu pentru o bere cu prietenii
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Burgeri cu ingrediente secrete la Universitatea din Oradea. Șapte echipe s-au întrecut în bucătărie
Un concurs gastronomic, demonstrații de salsa și bachata și un atelier despre alimentația sănătoasă au reunit 50 de studenți ai Universității din Oradea.

România

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan acuză o „axă PSD-AUR” care capturează instituțiile statului
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri, 11 noiembrie, într-o conferință de presă susținută alături de Ludovic Orban, că Partidul Național Liberal și Forța Dreptei vor fuziona, în cadrul unui proiect politic care își propune să susțină modernizarea și reformarea statului. 7

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fratele băut și-a bătut sora drogată cu... prenadez. Dat în urmărire, bărbatul a fost prins în Tinca
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea bihoreană Tinca, dat în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru violență în familie, a fost prins de polițiștii bihoreni.