Asociaţia Crescătorilor de Păsări susține că ouăle s-au ieftinit în ferme și îi acuză pe comercianți că nu vor să piardă din profituri.
Ripsaw EV2 este un tanc, iar piloții săi l-au testat pe gheață și pe zăpadă.
Facebook poate să urmărească activitatea utilizatorilor săi în permananță, chiar dacă aceștia nu sunt conectați la rețeaua de socializare, potrivit unor cercetători belgieni.
Fructele se vând precum bijuteriile în Japonia. Două fructe mango au fost vândute luni cu peste 2.300 de euro la o licitație.
Google invită internauții să navigheze pe Dunăre de la Bratislava până la Cernavodă.
Soldații ar putea să devină invizibili cu ajutorul unor proteine din celulele unor cefalopode.
Un rus în vârstă de 30 de ani a anunțat zilele trecute că va deveni primul pacient care va fi supus unui transplant de cap.
Britanicii care publică imagini explicite, fără consințământul persoanei care apare în fotografie, vor face doi ani de închisoare, potrivit unei legi adoptate în Marea Britanie.
Un centru tribal care datează din mileniul I î.Hr. a fost descoperit în județul Satu Mare prin scanare geomagnetică.
Facebook a lansat miercuri Messenger pentru versiunea de browser web.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 26 de ani, originar din comuna bihoreană Derna, a fost reținut de polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Marghita în baza unui mandat european de arestare emis de Unitatea Naţională împotriva Criminalităţii Internaționale şi Organizate din cadrul Parchetului Național din Suedia.
Cultură
Filmul regizat de Mircea Veroiu este o ecranizare de atmosferă, rafinată, a capodoperei omonime scrise de Mateiu Caragiale.
BIHON Sport local
Revenit de la Campionatul Mondial de Lupte U17 ani de la Baku (Azerbaidjan), sportivul orădean Vlad Ioan Trip, care a cucerit medalia de bronz la categoria 55 kg, ne-a răspuns la câteva întrebări:
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a amânat vineri, pentru a doua oară, să se pronunțe în cazul contestației formulate împotriva sechestrului pus pe sume și bunuri în valoare de 6,4 milioane de euro în dosarul instrumentat de DIICOT – Structura Centrală și care îi vizează pe Viorel Pașca și familia acestuia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O pacientă de 28 de ani s-a prezentat în data de 21 iulie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, acuzând cefalee intensă și vărsături.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 80 de plante de canabis au fost descoperite în spatele unei locuințe din localitatea bihoreană Sâniob, în urma a patru percheziții efectuate de polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, sub coordonarea DIICOT Oradea și cu sprijinul jandarmilor bihoreni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Seceta prelungită continuă să lase urme tot mai vizibile în județul Bihor. Hidrologii au înregistrat noi minime istorice ale debitelor pe râurile din bazinul Crișul Negru, unele cursuri de apă au ajuns aproape complet secate, iar alimentarea cu apă este deja restricționată în zeci de localități din Bihor și Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vlad Trip a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial de lupte U17 ani, desfășurat la Baku (Azerbaidjan).
Cultură
„Arway” a câştigat locului 1 la categoria Image of the Year 2025 Photographic Society of America Pictorial Image Division Monochrome.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La trei ani după ce a fost condamnat pentru o tentativă de omor și a fost dat în urmărire internațională, Mohamad Agha, un bărbat originar din Siria, dar stabilit într-un sat din Bihor și posesor al cetățeniei române, a fost adus sub escortă în țară din Marea Britanie.