Uneori, cei mai buni artiști sunt cei care pot lua materiale din viața de zi cu zi pentru a crea ceva original.
Prietenia dintre un lup și un urs este una dintre cele mai ciudate dintre animale și, în plus, a fost surprinsă de aparatul foto.
Fotografiile din 1900 ale românului Costică Acsinte au fost modificate în Photoshop și se vând cu 200 de euro bucata.
O explozie uriașă a avut loc miercuri seară (ora 18:30, ora României) în Tianjin, China, care a lăsat în urmă cel puțin 17 morți și sute de răniți.
Un inventator din Japonia a prezentat WalkCar, vehiculul care ar urma să înlocuiască plimbarea.
Japonia a repornit marţi Reactorul numărul 1 de la Centrala Nucleară de la Sendai (sud), pentru prima dată de la introducerea unor noi reglementări, în urma accidentului nuclear de la Fukushima din 2011 şi după aproape doi ani de când a oprit toate reactoarele, relatează Wall Street Journal online.
Unor persoane li se întâmplă să aibă experiențe pe care au impresia că le-au mai trăit cândva, iar oamenii de știință au găsit explicații pentru aceste déjà vu-uri.
Apple va lansa, în septembrie, următoarea generație de iPhone, care va avea construcția îmbunătățită.
Dacă faci parte din categoria persoanelor care se trezesc greu dimineața și care abuzează de butonul de amânare al alarmei, s-ar putea să ai nevoie de un pat special.
Un grup de fermieri britanici au dus două vaci într-un supermarket din Stafford pentru a protesta împotriva prețului laptelui.
powered by Surfing Waves
Cultură
Thirty Seconds to Mars va veni în turneu în 2027 cu „A Beautiful Lie vs This Is War”, un turneu mondial dedicat celebrării a două dintre cele mai emblematice albume ale trupei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 20 de ani, din comuna bihoreană Tăuteu, a pus la punct o adevărată strategie pe care a crezut-o infailibilă pentru a-și face plinul fără să plătească.
Mapamond
Cel puțin 11 persoane și-au pierdut viața marți în două accidente în lanț care au avut loc pe o autostradă din Bulgaria, a declarat pentru agenția de presă BTA guvernatorul regiunii Iambol, din sud-vestul țării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația feroviară a fost reluată luni, 9 noiembrie pe firul I al tronsonului Tileagd–Oșorhei, după finalizarea lucrărilor de modernizare a 9,5 kilometri de cale ferată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul îmbolnăvirilor respiratorii a scăzut în Bihor în perioada 2-8 noiembrie 2026, comparativ cu săptămâna precedentă.
Economic
Rata șomajului a crescut ușor în județul Bihor, ajungând la 2,17% la sfârșitul lunii octombrie 2026. Potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor, 5.159 de persoane figurau în evidențele instituției, iar aproape 60% dintre acestea nu beneficiau de indemnizație de șomaj.
Cultură
Asociația Națională a Surzilor din România – Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, 107 ani de la înființare, printr-o conferință de presă și vernisajul expoziției „Sunt aici! Mă vezi?”, la Consiliul Județean Bihor.
Economic
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va reface notificările transmise firmelor în legătură cu posibile nereguli în declararea TVA, după ce contabilii au reclamat că documentele nu precizau concret diferențele identificate de autorități. Aproximativ 6.800 de contribuabili sunt vizați de această măsură, care privește verificările pentru anul fiscal 2024.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O imagine în care apar mai mulți copii, alături de inscripția „Creșa nr. 2”, a fost descoperită pe internet de jurnaliștii publicației Public Record.
BIHON Sport local
În vară s-au produs unele permutări în polo-ul orădean. O parte din grupele de juniori de la Crișul Oradea au ajuns la CSM CSU Oradea, iar echipa a doua a orașului care activează în Superliga Națională a pornit la drum cu un staff tehnic foarte tânăr format din Antonio Alexandrescu, ajutat de Cristian Schill și Horațiu Mureșan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cazul grav de cruzime față de animale s-a petrecut în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, pe un drum județean din Bihor.
2