Klaus says:

Pentru informare:

dar si a evidenția “spirtul românașilor falnici” –

Consătenii lui Horea au ales calea trădării

Planul pentru prinderea lui Horea şi Cloşca a fost întocmit de brigadierul silvic Anton Meltzer din oraşul Abrud. Tot el a primit sarcina de a-i depista pe „fraţii de cruce ai lui Horea“. Pentru început, gornicul a propus ca o trupă de cătane(militari) austriece să staţioneze în satul natal al lui Horea, aflat la poalele munţilor în care se ascundeau căpitanii răsculaţilor. De punerea în practică a planului s-au ocupat ţărani români din comuna Râu Mare, consăteni ai lui Horea, care au ales calea trădării. Oamenii aveau două calităţi importante:cunoşteau bine munţii şi întreg ţinutul şi puteau să se apropie cu mult curaj de Horea, ca prieteni.

„Echipa de trădători“ a fost formată din fraţii Nutu de 50 de ani şi Ion de 32 de ani, împreună cu Gheorghe, Vasile şi Simion Matieş, cu Simion, Iacob şi Dumitru Neagu şi cu Ştefan Trif. Fiecare a primit câte un paşaport, ca să poată trece nestingheriţi de străjile militare şi promisiunea că vor încasa, la sfârşitul misiunii, 300 de galbeni şi vor scăpa de iobăgie(iobagii nu se bucurau de libertate personală, nici de dreptul de proprietate, şi trăiau ca muncitoi agricoli pe pămînturile stăpânilor n.r.)

Horea şi Cloşca au fost trădaţi şi de natură. În cea dea treia zi de căutări, 27 decembrie 1784, ţăranii plecaţi să-i caute s-au ghidat după urmele pe zăpada căzută de curând. Aşa au ajuns la Cristea Nicolae, straja lui Horea şi Cloşca, pe care l-au silit să mărturisească unde sunt ascunşi căpitanii. „Apropiindu-se de colibă, Horea îi primi ca pe prieteni. Îi întrebă dacă nu umblă cumva după vânat. Răspunseră că da şi că sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot găsi nimic şi sunt pe jumătate îngheţaţi. Atunci Horea îi pofti să sadă lângă foc. Doi se aşezară lungă Horea, ceilalţi doi, lângă Cloşca. Acesta îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt în sate. Răspunseră că oamenii peste tot se plâng de mulţimea cea mare a soldaţilor (cătanelor, încât poporul trebuie să fugă. Ştefan Trif şi Nutu Matieş se aruncară amândoi, unul asupra lui Horea, celălalt asupra lui Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi îi legară “, descrie scena prinderii istoricul Gheorghe Anghel.

„În timp ce îi legau, Horea scoase o mână de hârtii din sân şi le aruncă în flăcări. Ţăranii ocupaţi fiind de legare, nu le-au putut salva. De teamă să nu fie descoperiţi de oamenii lui Horea, căpitanii au fost ascunşi într-o stână de oi, ceva mai îndepărtată, de unde au anunţat trupa de soldaţi“, mai povesteşte istoricul citat. Horea şi Cloşca erau înarmaţi cu puşti şi lănci. Cloşca mai avea în plus şi o pereche de pistoale. „Alte lucruri la dânşii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici scrisori, decât doar la Cloşca 6 florini. Probabil că toate lucrurile-bănuieşte vicecolonelul Kray-le-au ascuns pe la prietenii lor sau le-au îngropat în pădure sub zăpadă“, mai scrie istoricul citat.

…
Recompensarea tădătorilor lui Horea şi Cloşca s-a făcut în 5 februarie 1785, în oraşul Zlatna, într-o zi de târg. Cei şapte ţărani români care i-au prins pe căpitani au primit diplome de eliberare din iobăgie şi suma de 600 ducaţi, iar pădurarul care a pus la cale planul trădării s-a ales cu 100 ducaţi. Vestea prinderii lui Crişan a ajuns la urechile împăratului de la Viena abia în 7 februarie 1785. Ulterior, trădătorii celui de-al treilea cap al Răscoalei, au fost şi ei recompensaţi financiar.

“În anul 1784, în timp ce baronul Samuel von Brukenthal era guvernatorul Transilvaniei, a avut loc răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan. Răscoala a fost atât de puternică încât a fost nevoie de intervenția imperialilor.

Având în vedere că împăratul Iosif al II-lea nu avea nicio simpatie pentru Samuel von Brukenthal, acesta a decis să trimită spre rezolvarea situației pe Anton von Jankovich, un comisar aflat în serviciul direct al împăratului şi care nu dădea socoteală pentru acţiunile sale guvernatorului Transilvaniei.

Tot trimişii direcţi ai împăratului Iosif al II-lea au negociat şi răsplata oferită moţilor care l-au trădat şi l-au prins pe Horia. Iosif al II-lea a oferit câte 600 de galbeni celor şapte moţi care l-au prins pe Horia şi Cloşca şi eliberarea din iobăgie. Protopopul Adamovici, implicat de asemenea în prinderea lui Horia, a primit o medalie de aur.

Așadar, baronul Samuel von Brukenthal nu a fost implicat în pierderea, anchetarea și pedepsirea celor care au pornit răscoala, notează”