Situația nu se rezolvă însă printr-o simplă solicitare făcută la primărie sau la cadastru. Pentru ca urmașii să fie recunoscuți oficial și pentru ca drepturile lor asupra bunurilor să fie stabilite, este nevoie, în mod obișnuit, de o procedură succesorală la notar. Dacă apar conflicte între moștenitori sau probleme privind dreptul de proprietate, cazul poate ajunge în instanță.

Certificatul de moștenitor este actul care dovedește cine are calitatea de moștenitor și ce drepturi are fiecare asupra bunurilor rămase de la persoana decedată.

Ce se întâmplă dacă imobilul figurează încă pe numele decedatului

Din punct de vedere juridic, moștenirea se deschide chiar în momentul decesului. Faptul că familia nu a mers imediat la notar nu înseamnă că succesiunea nu există.

Problemele apar atunci când moștenitorii vor să vândă, să doneze sau să ipotecheze imobilul ori să îl treacă oficial pe numele lor. Pentru aceste operațiuni trebuie demonstrat dreptul asupra proprietății.

Legea cadastrului prevede că dreptul de proprietate asupra unui imobil poate fi înscris în cartea funciară, printre altele, în baza certificatului de moștenitor sau a unei hotărâri judecătorești definitive.

Prin urmare, dacă în actele imobilului apare încă persoana decedată, clarificarea succesiunii este, de regulă, primul pas.

Cine poate cere deschiderea succesiunii

Nu este obligatoriu ca toți moștenitorii să meargă împreună la notar pentru a începe procedura. Cererea poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de creditorii succesiunii sau ai succesibililor ori de o altă persoană care poate demonstra că are un interes legitim.

În cerere trebuie prezentate informații despre persoana decedată, despre posibilii moștenitori și despre bunurile și eventualele datoriile rămase.

Notarul verifică și dacă nu cumva procedura succesorală a fost deja deschisă la un alt birou notarial.

La ce notar se face succesiunea

Regulile privind competența notarului au fost modificate începând din decembrie 2024.

În prezent, succesiunea este de competența unui notar public din circumscripția tribunalului în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu. Dacă în acea circumscripție există mai mulți notari, competența revine primului notar care este sesizat legal, după verificarea evidențelor succesorale.

Asta înseamnă că, în mod obișnuit, notarul nu este ales în funcție de localitatea în care se află casa sau terenul moștenit. Criteriul principal este ultimul domiciliu al persoanei decedate.

Pentru situațiile în care ultimul domiciliu nu este cunoscut sau se afla în afara țării există reguli speciale.

Ce documente trebuie pregătite

Lista actelor diferă în funcție de situația fiecărei familii, însă pentru deschiderea succesiunii sunt solicitate, de regulă, documente precum certificatul de deces, actele de stare civilă ale moștenitorilor și actele prin care defunctul a dobândit bunurile.

Pot fi necesare și documente fiscale, un eventual testament, procuri autentice atunci când un moștenitor este reprezentat și, în anumite cazuri, declarații sau martori.

Pentru un teren, actul de proprietate poate fi un titlu de proprietate, un contract de vânzare-cumpărare, un contract de donație sau o hotărâre judecătorească. În cazul unei case pot fi necesare și documente privind construirea și înscrierea imobilului.

Dacă unele acte lipsesc, situația nu este neapărat fără soluție. În funcție de documentul căutat, acesta poate fi identificat sau obținut din arhivele notariale ori de la instituțiile care dețin evidențele respective.

Ce verifică notarul

În timpul procedurii succesorale, notarul trebuie să stabilească mai multe lucruri esențiale: cine sunt moștenitorii, dacă există un testament, ce bunuri și datorii a lăsat defunctul și ce cotă îi revine fiecărui succesor.

Un alt aspect important este acceptarea moștenirii în termenul prevăzut de lege.

Legea nr. 36/1995 stabilește că notarul trebuie să determine calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora și componența masei succesorale.

Dacă actele și dovezile sunt suficiente, iar între moștenitori nu există dispute care să împiedice finalizarea procedurii, notarul poate emite certificatul de moștenitor.

Se poate face succesiunea după 10 sau 20 de ani?

Faptul că au trecut mulți ani de la deces nu înseamnă automat că succesiunea nu mai poate fi dezbătută. Există însă o chestiune esențială: acceptarea moștenirii.

Pentru decesele survenite după intrarea în vigoare a actualului Cod civil, adică după 1 octombrie 2011, termenul general pentru exercitarea opțiunii succesorale este de un an de la data decesului.

Acceptarea poate fi făcută expres sau poate rezulta, în anumite condiții, din acte și fapte care demonstrează acceptarea tacită a moștenirii.

În cazul deceselor produse înainte de 1 octombrie 2011 se aplică legea în vigoare la momentul respectiv. Ca regulă, atunci termenul de opțiune succesorală era de șase luni.

Prin urmare, o persoană care ajunge la notar după mai mulți ani nu trebuie să presupună nici că a pierdut automat moștenirea, nici că simpla declarație făcută în prezent este suficientă. Notarul va analiza situația și dovezile pentru a stabili dacă moștenirea a fost acceptată în termen.

Ce se întâmplă dacă succesiunea este făcută după doi ani

Termenul de doi ani este diferit de termenul de acceptare a moștenirii. Acesta are o importanță fiscală.

Potrivit Codului fiscal, moștenirea este scutită de impozitul prevăzut de lege dacă procedura este dezbătută și finalizată în maximum doi ani de la data decesului.

Dacă succesiunea este finalizată după această perioadă, se datorează un impozit de 1%, calculat potrivit regulilor fiscale aplicabile bunurilor imobile din masa succesorală.

Pe lângă impozit, moștenitorii trebuie să ia în calcul și onorariile notariale, precum și eventualele costuri pentru cadastru și carte funciară.

Ce se întâmplă dacă moștenitorii se ceartă

Atunci când există neînțelegeri serioase între succesibili, procedura notarială poate să nu fie suficientă.

Dacă moștenitorii contestă cine are dreptul la succesiune, ce bunuri îi aparțineau defunctului sau ce cote revin fiecăruia, notarul poate suspenda procedura și poate îndruma părțile către instanță.

Instanța poate fi sesizată și direct de un succesibil sau de o altă persoană care justifică un interes.