Ca sa primiti inapoi taxa de prima inmatriculare, trebuie urmati obligatoriu doi pasi: plangerea la Administratia Financiara si apoi chemarea in judecata, noteaza Evenimentul Zilei. Orice cetatean roman care a platit taxa de prima inmatriculare poate sa intenteze proces pentru a-si recupera banii.
Un furt de peste 2 milioane de euro a fost descoperit de sistemul informatic al unei bănci, la două ore după ce banii fuseseră transferaţi în alte conturi. Infractorii au fost prinşi exact în momentul în care vroiau să scoată suma.
Bărbatul care a intrat în mina Ilba Handal din judeţul Maramureş, ieri după-amiaza, cu intenţia de a fura fier vechi, este blocat în subteran de peste 15 ore, operaţiunile de salvare fiind îngreunate de starea precară a galeriei, care riscă să se surpe.
Discuţii, marţi, la palatul Victoria despre situaţia economică. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Aproape 9.000 de medici sau asistente vor să lucreze în afara României. Aceştia au solicitat deja Ministerului Sănătăţii actele necesare angajării într-o unitate sanitară din Uniunea Europeană.
Metrorex a decis să crească tarifele cu aproape 9%. Astfel, în loc de doi lei, de marţi plătiţi pe o cartelă 2,20 lei.
Sute de tone de falsuri, în special haine şi încălţăminte, stau fără rost în depozitele vămii sau chiar în aer liber în containere.
Maurizio Remmert, tatăl biologic al Carlei Bruni, a fost însoţitorul-surpriză şi invitatul lui Sarkozy în vizita de câteva ore efectuată la Bucureşti.
Fotomodelul Mihaela Oprea, fosta "Miss Februarie" in calendarul "Playboy", s-a casatorit, la finele anului trecut, la doar cateva luni dupa ce rupsese logodna cu un alt barbat.
Marţi are loc o nouă rundă de negocieri între reprezentanţii sindicaliştilor feroviari şi autorităţi. Se discută despre majorările salariale, care vor fi cuprinse în Contractul Colectiv de Muncă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În Anul Jubiliar Franciscan, sărbătoarea hramului readuce în lumină legătura profundă dintre spiritualitatea franciscană și devoțiunea față de Preasfânta Fecioară Maria.
Cultură
Concertul va cuprinde, printre altele, lucrări de Bach, Beethoven, Dvořák sau Mozart.
BIHON Sport local
La Varna (Bulgaria) a început luni Campionatul European de polo U20 de ani.
BIHON Sport local
Mihai Sorin Dringo a concurat astăzi în seriile probei de 400 metri, în prima zi a Campionatului European de atletism în aer liber. Competiția are loc pe Stadionul Alexander din Birmingham (Marea Britanie).
Cultură
„Carmina Burana” la Oradea: tenorul bihorean Ştefan von Korch revine acasă într-un concert eveniment
Concertul face parte dintr-o serie prin care tenorul Ştefan von Korch propune publicului să descopere sau redescopere magistrala cantată a lui Carl Orff.
Educație
Rezultatele obținute de elevii bihoreni la Evaluarea Națională și la Bacalaureat arată că, dincolo de procentele de promovare, sistemul de învățământ se confruntă cu trei probleme majore: diferențele mari dintre mediul urban și cel rural, discrepanța dintre notele din timpul anului și cele obținute la examen în multe școli, dar și numărul ridicat al elevilor care nu mai ajung să susțină Bacalaureatul.
Economic
Persoanele care au în grijă, la domiciliu, un părinte sau un bunic care nu se mai poate descurca singur pot beneficia de un sprijin financiar acordat prin intermediul autorităților locale, însă accesarea acestuia este condiționată de mai mulți pași administrativi și de fondurile disponibile în fiecare comunitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Marghita a pronunțat sentința în cazul lui Valentin Balogh, zis „Buletin”, și Sandor Lakatos, cei doi tineri din comuna Petreu acuzați că au comis nu mai puțin de 9 furturi în decurs de 6 luni, din magazine, cafenele, mașini și blocuri din Marghita.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiu de proporții la Tărcăița. Peste 60 de pompieri luptă pentru limitarea extinderii flăcărilor
În perioada 8-9 august, pompierii militari bihoreni au intervenit în nouă localități, unde au desfășurat 10 misiuni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și litieră, izbucnite la terenuri virane, pășuni și într-o pădure. În cazul incendiului la pădurea din localitatea Tărcăița, comuna Tărcaia, misiunea de stingere continuă și în cursul zilei de astăzi, 10 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru șoferi au fost depistați de polițiștii rutieri din Bihor circulând cu viteze mult peste limitele legale, în timpul unor controale desfășurate pe DN 1 și DEx 16.
Economic
România schimbă modul în care companiile pot recruta lucrători din afara Uniunii Europene.