Nici o noapte fără claxoane - pare să fie deviza şoferilor de TIR care ajung în Vama Nădlac. Sătui să stea ore întregi la cozi, transportatorii dau vina pe vameşii maghiari, care ar face exces de zel.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, la o emisiune televizată, că îi este greu să înţeleagă politica Partidului Comunist de la Chişinău, dar că nimic din agresivitatea preşedintelui, premierului şi a ministrului de Externe din această ţară nu va schimba poziţia României faţă de Republica Moldova.
În accidentul în care a fost implicat duminică, ministrul Transporturilor, a existat şi o victimă: o elevă de 17 ani, care se pare a fost rănită la un braţ, conform chestorului Gheorghe Popa.
Cea mai mare companie "low cost" din Europa va opera şi în România. Ryanair va efectua zboruri către Italia, de pe aeroporturile din Arad şi Constanţa.
BUCUREŞTI - Preşedintele e persoană publică şi în viaţa privată. Curtea de Apel Bucureşti explică astăzi: expresia "ţigancă împuţită", folosită de Traian Băsescu, este rezultatul unui comportament nejustificat de împrejurări obiective.
BRUXELLES - Uniunea Europeană face apel către toţi cetăţenii europeni să îşi petreacă vacanţa de iarnă în România şi Bulgaria. Moto-ul acestei campanii este „Haideţi să petrecem Crăciunul în Bulgaria şi România”.
TIMIŞOARA - Nouă revoluţionari, colaboratori ai Securităţii, nu vor mai beneficia de certificate de revoluţionar şi implicit, de drepturile care decurg din acestea.
BUCUREŞTI - De la 1 ianuarie 2008, orice vizită pe care o faceţi la medic va rămâne consemnată. Fiecare medic va ţine evidenţa pacienţilor cu ajutorul noului sistem informatic unic, pe care Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate îl lansează azi.
BUCUREŞTI - Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a retras din Academia Română, unde era membru de onoare. El a trimis o scrisoare Prezidiului Instituţiei, în care spune că, în urma acuzaţiilor de colaborare cu securitatea se retrage din Academie, deşi nu se simte vinovat faţă de instituţie.
Nu vom avea zăpadă de Crăciun, însă de revelion iarna revine în forţă, cu viscol, temperaturi scăzute şi ninsoare în toată ţara. Aşa arată prognoza prezentată de ministrul mediului, Atilla Korodi, împreună cu directorul ANM, Ion Sandu.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihorenii au avut parte miercuri seara, 12 august, de un spectacol astronomic.
România
Reprezentativa de baschet U16 ani a României a fost învinsă de Franța cu scorul de 108-69 (20-15, 30-22, 31-21, 27-11), în meci contând pentru sferturile de finală.
FC Bihor
Stadionul Crișul din Sântandrei a găzduit miercuri partida dintre echipa locală, Crișul, și FC Bihor, contând pentru turul 3 al Cupei României. Meciul s-a încheiat cu scorul de 0-3 (0-1), după o dispută dominată de orădeni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Gala „10 pentru eternitate” le-a prilejuit orădenilor șansa de se afla față în față cu cea mai mare sportivă din istoria sportului românesc, Nadia Comăneci.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în cursul zilei de marți, 11 august pentru stingerea a 11 incendii produse la terenuri, pășuni și păduri, fiind afectate în total peste 50 de hectare.
Economic
Valea lui Mihai ar putea pierde unul dintre cei mai importanți angajatori din industria locală.
6
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În vederea finalizării lucrărilor de remediere a avariilor complexe apărute la rețeaua termică de transport din strada Vasile Alecsandri, Termoficare Oradea S.A. anunță prelungirea perioadei de oprire a agentului termic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi bărbați și o femeie, acuzați că au tâlhărit un beiușean peste care au intrat în locuință și i-au furat 300 de lei, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În jurul orei 10:40, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la izbucnirea unui incendiu la la o hală de producție piese auto, situată în Parcul Industrial I din Oradea.
1