BUCUREŞTI - Social democraţii continuă demersurile de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Astăzi, la şedinţa Biroului permanent al PSD, liderii partidului vor încerca să definitizeze strategia şi să caute aliaţii pentru votul din Parlament, care va avea loc în această săptămână.
De luni, elevii se întorc la şcoală. Ministerul Educaţiei începe pregătirea pentru examenele de sfârşit de an. Pe 18 aprilie, va avea loc simularea transmiterii electronice a subiectelor pentru tezele cu subiect unic la matematică.
Firmele din Bucureşti şi Ilfov pot depune, începând de astăzi, declaraţiile fiscale online. Pentru a folosi această procedură companiile trebuie să deţină un certificat digital de identificare a reprezentantului legal, care este eliberat gratuit de către Ministerul Finanţelor.
Tot mai mulţi români de peste 35 de ani mor anual din cauza fumatului. Un studiu al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti ne arată că un sfert dintre bărbaţi şi 5% dintre femeile de peste 35 de ani la noi din ţară de mor în fiecare an din cauza tutunului.
Studenti si absolventi de studii superioare, cautati pentru slujbe in strainatate. Acestia vor putea sa-si gaseasca un loc de munca in Statele Unite, pentru o perioada de pana la opt luni, in cadrul unui targ de slujbe organizat, duminica, in Bucuresti.
Ultrasul Tweety afirma ca nu a facut altceva decat sa se apere de cameramanul TVR care se napustise asupra sa. Mai mult, bestia intruchipata in fan al Stelei are tupeul sa spuna ca nici macar nu l-a atins pe Robert Cristea, desi imaginile dovedesc contrariul.
BUCURESTI - Clienţii Băncii Române de Dezvoltare au fost, luni, ţinta unei tentative de furt electronic. Piraţii electronici le-au cerut, printr-o notificare care purta parafa BRD, să introducă date referitoare la cont, pe un site identic cu cel al băncii, pe motiv că se întăreşte sistemul de securitate.
În a doua zi de Paşte, în satele din Ardeal, tinerii şi copiii merg cu udatul la fete pentru ca acestea să aibă prosperitate în casă şi noroc.
De câţiva ani încoace, felul în care românii îşi urează "Paşte Fericit" s-a schimbat. Dacă până acum, oamenii îşi trimiteau scrisori sau se sunau la telefon ca să-şi ureze toate cele bune, acum principalul mod de transmitere a felicitările de Paşti este ... mesajul pe telefonul mobil.
Loteria a suplimentat premiul cel mare la Loto 6/49 si va organiza o tombola speciala si pentru cei care nu vor ghici numerele castigatoare.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu izbucnit pe Dealul Viilor din satul Borumlaca, comuna Suplacu de Barcău, a ajuns în centrul unui scandal local legat de depozitarea și incendierea ilegală a deșeurilor.
FC Bihor
FC Bihor primește miercuri, 19 august, vizita echipei Farul Constanța, în play off-ul Cupei României.
Cultură
Carnavalul Florilor a ajuns la cea de-a 60-a ediție. Debrecen va găzdui în perioada 18-23 august peste 350 de evenimente și activități culturale, recreative și artistice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ieri a continuat dialogul direct cu locuitorii din cartierul Episcopia, în cadrul unei serii de consultări organizate de Primăria Oradea privind modernizarea străzilor Pavilioanele CFR, Plantelor, Afinelor, Inului, Mărgelelor și Pelicanului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 24 de ani, din județul Neamț, a fost reținut de polițiștii bihoreni după ce a fost prins conducând în Oradea, deși consumase alcool.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la șinele de tramvai din Nufărul se complică pe parcurs. Ce au declarat reprezentanții OTL
Lucrările au fost începute în cursul zilei de luni, 17 august.
Cultură
În cea de-a XIII-a ediție a festivalului-concurs de la Roşia s-au întrecut nouă tineri instrumentişti.
Educație
Mai puțin de o treime dintre candidații care s-au prezentat la sesiunea iulie-august a Bacalaureatului în Bihor au reușit să promoveze examenul.
Economic
Investiția de 30 de milioane de euro inaugurată în urmă cu doar două luni la Oradea intră în componența unei tranzacții internaționale de anvergură.