Legea vine in contextul in care, in ultima vreme, sunt tot mai frecvente cazurile in care acordarea de catre comerciant a restului cuvenit in cadrul operatiunilor de vanzare-cumparare catre consumator se face intr-i varietate de produse, obligand consumatorul sa le primeasca in schimbul valorii acestuia, valoare ce nu poate fi exprimata decat in bani.

Parlamentul Romaniei a aprobat legea care permite autoritatilor sa intervina in zonele cu probleme meteorologice. Specialistii vor putea astfel elimina ceata si grindina, vor decide unde si cat trebuie sa ploua si cand sa ninga. Mai mult, furtunile si vijeliile vor putea fi imblanzite.

Ministrul Cristian David l-a demis, joi, pe chestorul Gheorghe Popa din funcţia de şef al Poliţiei. David i-a cerut premierului Călin Popescu Tăriceanu aprobarea de a-l demite pe Popa, pe care l-a acuzat de management defectuos în derularea procedurilor de achiziţie a autospecialelor pentru poliţie.

Romania nu a transpus in legislatie directiva de modificare a regimului de constituire, mentinere si modificare a capitalului societatilor comerciale, ceea ce a atras decizia Comisiei Europene de a incepe procedura de incalcare a tratatelor (infringement) impotriva Romaniei.

Luni, 20 octombrie, Centrul Cultural American invita jurnalistii la o intalnire pentru o prezentare a sistemului electoral american, cu accent pe alegerile prezidentiale din SUA. Aceasta intalnire va avea un caracter informal si e menita sa-i familiarizeze pe jurnalisti cu specificul sistemului electoral american.

Avem un guvern fie corupt, fie superficial si incompetent, dar, in mod cert, ipocrit. Cam asa ar putea fi rezumat discursul lui Traian Basescu dupa suspendarea fara precedent a unei sedinte a CSAT.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, că va sesiza instituţiile statului pentru o analiză foarte serioasă cu privire la autoturisme şi echipamente contractate de către MIRA şi cu privire la prima etapă de realizare a obiectivelor asumate pentru ca România să poată intre în spaţiul Schengen.

Senatorii şi deputaţii nu par deloc egoişti când vine vorba despre angajaţii de la Parlament. După ce şi-au mărit propriile pensii, aleşii se gândesc şi la cei care lucrează pentru ei zi de zi. Aşa că au de gând să-i facă şi pe ei pensionari de lux.

In curand, jucatorii la Loto 6/49 vor sta la coada nu doar pentru bilete ci si pentru tigari, guma de mestecat, cafea sau cartele telefonice. Asta pentru ca, agentiile neprofitabile ale Loteriei vor fi transformate in chioscuri cu de toate.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

SPF – noul tău BFF! Factorul de protecție solară (SPF): de ce este important și cum îl folosim corect, cu Farmacia3
Odată cu venirea sezonului cald, petrecem tot mai mult timp în aer liber – la plimbare, în vacanțe, la piscină sau pur și simplu în activitățile de zi cu zi.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O simfonie a gusturilor la Restaurantul Complexului Hotelier Wellness & Spa, din Băile 1 Mai!
Trei restaurante moderne, un chef talentat şi o experiență culinară care transformă fiecare masă într-o celebrare a bucuriei.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Începe ediția 2026 a concursului internațional de atelaje de la Oșorhei. Trei zile de spectacol ecvestru
Pășunea Berkes din Oșorhei se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai importante spectacole ecvestre din România.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă privind înlocuirea și extinderea rețelelor de apă din Cartierul Nufărul

BIHON CAO

Anunț de întrerupere a furnizării de apă potabilă Calea Aradului spre DN79 – Aeroportul Internațional Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Zona Ogorului și comunele Sânmartin, Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica, Lăzăreni

Educație

Telefoanele mobile ar putea fi interzise complet în școli. Elevii nu le-ar mai putea folosi nici în pauze
Un proiect de lege depus la Camera Deputaților prevede interzicerea telefoanelor mobile pe întreaga perioadă a programului școlar, inclusiv în pauze sau în timpul activităților organizate în afara școlii. Dispozitivele ar urma să fie depozitate în spații speciale.

BIHON Sport local

Adrian Anca: „Rămân doar amintirile frumoase și efortul de a consolida un proiect aflat la început de drum în Liga 3”
Revenit în fotbal după 14 ani, exact în locul de unde a luat o pauză, fostul fotbalist bihorean Adrian Anca a încheiat la finalul sezonului colaborarea cu CS Bihorul Beiuș.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 300 de copii au participat la activitățile organizate, în Piața Unirii din Oradea, de Ziua Poliției Locale
Piața Unirii din Oradea s-a transformat într-un spațiu al jocului și al învățării, unde sute de copii au participat la activități dedicate siguranței rutiere și protejării mediului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lărgirea străzii Lăpușului din Oradea va elimina parcările din fața blocurilor. Primăria anunță peste 180 de locuri noi
Deschiderea recentă a sensului giratoriu de deasupra pasajului Oneștilor și lărgirea străzii Lăpușului la patru benzi sunt privite de mulți orădeni ca investiții necesare pentru fluidizarea traficului din zonă.

Bihon CSM Oradea

Finala Superligii de polo se mută la București. Raul Gavriș: „Ne propunem să câștigăm”
Partidele 3 și 4 dintre CSA Steaua și CSM Oradea se dispută vineri și duminică, la Bazinul Steaua.

Cultură

Joc şi voie bună la cea de a doua ediţie a evenimentului „Danț pe Valea Mâșchii” de la Borod
Manifestarea aduce împreună peste 200 de membri ai ansamblurilor folclorice și ai grupurilor vocale din județul Bihor și din zonele apropiate

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Spărgător de mașini, devenit „loverboy”. Un recidivist din Oradea, arestat pentru că ar fi obligat două tinere să se prostitueze
Șandor Ciarnău, un bărbat de 36 de ani, din Oradea, a fost arestat miercuri de Tribunalul Bihor într-un dosar instrumentat de DIICOT Oradea, sub acuzația de trafic de persoane.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Atenție la căpușe! DSP Bihor avertizează: căpușele pot transmite boli grave în perioada petrecută în aer liber
Temperaturile ridicate și timpul petrecut tot mai des în aer liber cresc riscul contactului cu căpușele, avertizează Direcția de Sănătate Publică Bihor. Mușcăturile pot transmite boli grave, iar medicii recomandă măsuri de protecție și prezentarea rapidă la consultații dacă apar simptome.