BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Polițiștii locali vor avea dreptul să poarte și să utilizeze bodycam-uri în timpul intervențiilor

Polițiștii locali vor avea dreptul să poarte și să utilizeze bodycam-uri în timpul intervențiilor

la 11 September 2025 09:34

Polițiștii locali vor avea dreptul să poarte și să utilizeze bodycam-uri în timpul intervențiilor

11 September 2025 09:34
Poliţiştii locali vor putea purta şi utiliza, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, dispozitive portabile de înregistrare audio-video de tip Bodycam, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat.
Poliţiştii locali vor putea purta şi utiliza, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, dispozitive portabile de înregistrare audio-video de tip Bodycam, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat.

Trimite articolul

X

Proiectul, iniţiat de 30 de parlamentari PNL, completează în acest sens Legea nr. 155/2010 privind poliţia locală.

Actul normativ prevede crearea unui cadru juridic expres şi adecvat pentru utilizarea camerelor audio-video portabile de tip Bodycam de către poliţia locală, “în scopul eficientizării activităţilor acesteia şi al protejării atât a cetăţenilor, cât şi a poliţiştilor locali”, arată iniţiatorii în expunerea de motive.

Conform proiectului, „poliţiştii locali pot efectua înregistrări audio-video şi pot realiza fotografii cu mijloacele tehnice din dotare, privind acţiuni desfăşurate în spaţiul public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fără consimţământul persoanelor vizate, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor ilegale, al menţinerii ordinii publice şi pentru protejarea propriilor intervenţii, în condiţiile prezentei legi”.

„Poliţia locală este autorizată să efectueze înregistrări audio-video sau fotografii, cu mijloacele din dotare, cu privire la acţiuni ori evenimente desfăşurate în locuri publice, fără consimţământul persoanelor vizate, atunci când există motive verosimile să se bănuiască pregătirea sau săvârşirea de infracţiuni ori alte fapte ilegale sau o posibilă tulburare a ordinii şi siguranţei publice”, mai prevede actul normativ.

De asemenea, datele cu caracter personal obţinute prin intermediul înregistrărilor foto, audio sau video se prelucrează exclusiv în scopurile de menţinere a ordinii publice, prevenire a şi combatere a faptelor ilegale sau cercetarea infracţiunilor – cu respectarea prevederilor Legii nr. 363/2018 şi ale Regulamentului (UE) 2016/679.

Este interzisă utilizarea acestor date în alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege şi numai sub condiţia implementării garanţiilor necesare protejării drepturilor persoanelor vizate.

Actul normativ mai prevede că poliţistul local are obligaţia de a activa dispozitivul audio-video portabil Bodycam şi de a înregistra audio-video intervenţia în situaţiile de legitimare şi stabilirea identităţii unei persoane, de conducere a unei persoane la sediul poliţiei locale sau al altei autorităţi competente, pe durata oricărei intervenţii ce implică utilizarea forţei fizice, a mijloacelor de constrângere ori a materialelor din dotare, cum ar fi cătuşele, bastoanele sau sprayurile iritant-lacrimogene, în timpul constatării unei infracţiuni ori contravenţii şi al aplicării sancţiunilor sau măsurilor legale corespunzătoare.

De asemenea, poliţiştii vor trebui să activeze Bodycam-ul şi în cursul oricărei acţiuni sau intervenţii desfăşurate în spaţiul public, în care există riscul tulburării ordinii şi siguranţei publice sau al apariţiei unor situaţii violente.

„Poliţistul local mai are obligaţia ca, în măsura în care circumstanţele permit, să informeze persoana vizată că aceasta este înregistrată audio-video sau că urmează să fie fotografiată. De asemenea, instituţia de poliţie locală aduce la cunoştinţa publicului faptul că utilizează mijloace portabile de înregistrare, inclusiv prin afişarea unor semne vizibile pe uniformele sau echipamentele poliţiştilor şi prin publicarea informaţiilor relevante”, se mai arată în proiect.

Înregistrările audio-video vor fi păstrate cel mult 6 luni de la data producerii, cu excepţia cazului în care acestea fac obiectul unei proceduri judiciare sau disciplinare.

Actul normativ mai prevede interzicerea utilizării în scop personal a acestor înregistrări realizate de poliţia locală cu ajutorul camerelor audio-video portabile Bodycam, iar cele colectate nu vor putea fi făcute publice, distribuite sau puse la dispoziţia unor persoane neautorizate.

Totodată, accesul la aceste înregistrări va fi permis numai persoanelor autorizate, în condiţiile legii, şi exclusiv în scopurile prevăzute de prezenta lege.

„Este strict interzis orice acces neautorizat ori divulgarea neautorizată a acestor înregistrări către terţi. Ştergerea sau distrugerea înregistrărilor se efectuează cu respectarea termenelor şi a procedurilor stabilite de lege, fiecare astfel de operaţiune fiind consemnată într-un registru special, pentru a asigura posibilitatea de audit şi control”, mai prevede actul normativ.

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii vor fi elaborate normele de aplicare. În termen de cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, fiecare autoritate publică locală poate elabora un plan de implementare a sistemului Bodycam, poate dota şi operaţionaliza acest sistem.

Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

sursa: Agerpres

Trimite articolul

X
Taguri:
bodycamuri ,
interventii ,
politia locala ,
romania

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Au venit pentru prima dată și au plecat campioni! Povestea elevilor care au cucerit juriul la „D’ale Porcului”
    Talent, creativitate și rețete moștenite de la bunici. Acestea au fost ingredientele principale ale celei de-a treia zile a festivalului „D’ale Porcului – Toroș & Maioș Fest”, desfășurată duminică, în Băile Felix. Elevii școlilor din Bihor s-au întrecut în preparate tradiționale, iar competiția a adus și povești emoționante. Marele premiu a fost câștigat de o echipă aflată la prima participare.

    Cultură

    Dublă lansare de carte la Oradea: Simona Mihuțiu își prezintă volumele „O soacră de poveste” și „Povestiri dintr-un timp suspendat”

    România

    Medicii specializați în Marea Britanie ar putea profesa mai ușor în România. Ce schimbări pregătește Ministerul Sănătății
    Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    Cultură

    VIDEO
    Artistul orădean AG Weinberger intră cu albumul „Sharing” în cursa pentru nominalizările la premiile Grammy
    Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sânmartin pregătește construirea unui al doilea parc fotovoltaic, cu o investiție de peste 25 de milioane de lei
    În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale. 3

    Economic

    Statul vrea să plătească experții care identifică vulnerabilități în sistemele informatice publice
    Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X