BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DSP Bihor oferă date „sensibile” doar la cerere. Mai multe unități medicale din Oradea, sancționate sau închise

DSP Bihor oferă date „sensibile” doar la cerere. Mai multe unități medicale din Oradea, sancționate sau închise

De Sorin Martin Vereș
la 24 November 2025 12:36

DSP Bihor oferă date „sensibile” doar la cerere. Mai multe unități medicale din Oradea, sancționate sau închise

foto: Shutterstock
24 November 2025 12:36
Deși ar fi trebuit să transmită din proprie inițitivă informațiile publice privind starea sănătății și siguranței sanitare, Direcția de Sănătate Publică Bihor a comunicat datele despre controalele tematice în unitățile sanitare dispuse de către Ministerul Sănătății doar în urma unei solicitări formulate în baza Legii 544/2001.
Scris de Sorin Martin Vereș - Deși ar fi trebuit să transmită din proprie inițitivă informațiile publice privind starea sănătății și siguranței sanitare, Direcția de Sănătate Publică Bihor a comunicat datele despre controalele tematice în unitățile sanitare dispuse de către Ministerul Sănătății doar în urma unei solicitări formulate în baza Legii 544/2001.

Trimite articolul

X

Instituția nu doar că a întârziat nejustificat publicarea unor rezultate esențiale pentru pacienți, dar a și refuzat să le ofere proactiv, deși acestea privesc funcționarea unor clinici și spitale și nivelul de conformare la normele sanitare obligatorii. Este interesantă practica DSP de a comunica doar la solicitare informații mai „sensibile” privind rezultatele controalelor pe care le efectuează în cadrul campaniilor tematice sau în situații punctuale, chiar dacă directorul instituției susține că DSP transmite în mod constant informații. În acest caz instituția a rămas….corigentă.

Conform raportului furnizat, controalele au fost efectuate între 15 octombrie și 7 noiembrie, în baza unei adrese transmise de Ministerul Sănătății – Inspecția Sanitară de Stat. Verificările au vizat unitățile sanitare private din județul Bihor care desfășoară activități de spitalizare de zi și spitalizare continuă. În total, au fost verificate o unitate sanitară privată cu spitalizare continuă, trei unități care desfășoară atât spitalizare de zi, cât și continuă, precum și zece unități care furnizează doar spitalizare de zi.

În total, inspectorii sanitari au realizat paisprezece acțiuni de control în unități care oferă servicii de asistență medicală. Obiectivele controalelor au fost ample și au vizat respectarea legislației privind structura funcțională și organizatorică, clasificarea unităților sanitare în funcție de competență, conformitatea condițiilor de funcționare și autorizare, precum și respectarea normelor tehnice referitoare la curățarea, dezinfecția și sterilizarea instrumentarului, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție, procedurile de dezinfecție a mâinilor în funcție de nivelul de risc, metodele de evaluare a procesului de sterilizare și verificarea eficienței acestuia. Inspectorii au urmărit și modul în care sunt respectate normele de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale, normele privind activitatea unităților de transfuzie din spitale, regulile privind gestionarea deșeurilor medicale și metodologia de culegere a datelor pentru baza națională de evidență a acestor deșeuri.

Au fost verificate și procedurile de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare și construire a obiectivelor cu risc pentru sănătate, respectarea regulamentelor secțiilor de anestezie și terapie intensivă, respectarea normelor de structură funcțională pentru cabinetele medicale și stomatologice, precum și normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor medicale. Raportul inventariază un total de douăzeci de neconformități constatate în mai multe unități sanitare private și un spital din Oradea.

La SC Clinica Newmedics SRL, punct de lucru Oradea, inspectorii au descoperit lipsa chiuvetelor pentru igiena mâinilor în toate saloanele și absența unei chiuvete separate pentru prelucrarea instrumentarului într-o sală de tratament. În aceeași unitate, recipiente pentru deșeuri medicale provenite de la populație erau păstrate în spații nesecurizate. Tot aici, fișele de post ale personalului nou angajat necesitau completare și actualizare conform Ordinului 1226/2012 și Ordinului 1101/2016. SC Antalmed SRL – Centrul Medical Calla din Oradea și SC Centrul Vascular Venus SRL nu respectau structura spațial-funcțională menționată în anexa autorizațiilor sanitare de funcționare.

La Centrul Vascular Venus a fost identificat un cărucior pentru curățenie și dezinfecție deteriorat, precum și o trasabilitate incompletă a evidențelor privind sterilizarea. În mai multe unități, inclusiv Spitalul de Pneumologie „Dr. Lavinia Davidescu”, SC Centrul Vascular Venus, SC Medetil SRL și SC Antalmed SRL – Calla, inspectorii au remarcat pereți murdari sau afectați de infiltrații, ca urmare a unui flux crescut de pacienți sau a lipsei lucrărilor de întreținere. De asemenea, la Centrul Vascular Venus au fost identificate piese de mobilier – mese de instrumentar, scaune – cu porțiuni corodate, precum și un recipient pentru deșeuri menajere parțial corodat și un robinet de lavoar în aceeași stare. La Spitalul de Pneumologie au fost depistate spații nemarcate corespunzător în farmacie, precum și mobilier nou neasamblat depozitat necorespunzător.

În două unități – Centrul Vascular Venus și Spitalul de Pneumologie – vestiarele personalului nu asigurau separarea echipamentului de lucru de cel de stradă. Spațiul pentru depozitarea rufelor murdare de la Spitalul de Pneumologie necesita reorganizare, inspectorii găsind și cazarmament neutilizat depozitat acolo. Tot în această unitate au fost descoperite antiseptice cu termen de valabilitate expirat, motiv pentru care s-a dispus revizuirea protocolului de spălare și dezinfecție a mâinilor și reinstruirea personalului.

La SC Medetil SRL inspectorii au constatat lipsa monitorizării condițiilor de mediu în spațiile unde este păstrată medicația, lipsa evidenței scrise pentru filtrele utilizate la containerele reutilizabile rigide pentru sterilizare, precum și nerespectarea planului de autocontrol, deoarece nu au fost recoltate toate probele prevăzute.

SC Euclid SRL nu consemna în evidențele obligatorii operațiunile de curățenie și dezinfecție și înregistra doar parțial procedurile medicale administrate înaintea transfuziei în fișele pacienților.

În cazul SC Antalmed SRL – Calla, unitatea nu deținea viză anuală pe autorizația sanitară de funcționare la data controlului, inspectorii găsind și un paviment deteriorat și constatând că instrumentarul sterilizat nu era depozitat în spații corespunzătoare.

Pentru toate aceste nereguli au fost dispuse măsuri obligatorii, cu termene de remediere și persoane responsabile pentru implementarea lor, urmând ca DSP să efectueze recontroale la expirarea termenelor stabilite. În total, au fost aplicate patru sancțiuni: trei amenzi de câte 2.000 de lei fiecare, însumând 6.000 de lei, și un avertisment. Amenzile au vizat două unități – SC Antalmed SRL – Calla și SC Centrul Vascular Venus SRL – pentru nerespectarea circuitelor funcționale și a structurii spațiale aprobate, conform HG 857/2011, art. 33 lit. a, și Spitalul de Pneumologie pentru existența și utilizarea de biocide cu termen expirat, conform art. 33 lit. d din aceeași hotărâre. Avertismentul, emis conform O.G. 2/2001, a fost aplicat SC Medetil SRL pentru nerespectarea planului de autocontrol.

După transmiterea raportului inițial către Ministerul Sănătății, Inspecția Sanitară de Stat, DSP Bihor a efectuat verificări suplimentare la încă două unități private cu activitate de spitalizare de zi: Centrul Medical Unirea SRL și SC Cardiomed SRL. În cazul SC Cardiomed SRL, inspectorii au constatat lipsa vizei anuale pentru ambele puncte de lucru, ceea ce a dus la aplicarea unei amenzi de 5.000 de lei și la emiterea deciziilor de suspendare a activității celor două locații.

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
controale ,
DSP Bihor ,
informatii sensibile ,
sanctiuni ,
unitati medicale inchise
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    GALERIE FOTO
    „Leii roșii” au pierdut finala Cupei României la baschet la doar un punct! U BT Cluj-Napoca din nou campioană
    0U BT Cluj-Napoca, marea favorită a finalei, s-a impus în fața „leilor roșii”, scor 84-85, după un meci mult mai echilibrat decât se anticipase.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Accident grav la ieșirea din Oradea spre Biharia. Două persoane rănite după impactul frontal dintre două autoturisme
    Un accident rutier s-a produs în seara de miercuri, 18 februarie, la ieșirea din Oradea spre Biharia.

    România

    Criză mocnită la ONRC: lipsă de personal și venituri în pericol. „Echilibrul salarial, deja fragil”
    Angajații Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) avertizează că instituția funcționează deja la limită, pe fondul deficitului de personal și al presiunii tot mai mari.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bacterie veche de 5.000 de ani, descoperită în Peștera Scărișoara. Este rezistentă la antibioticele moderne
    Potrivit unui nou studiu, noua tulpină de bacterii a fost descoperită în peștera Scărișoara și este rezistentă la zece antibiotice moderne.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Pericol pe șosea! Depistat băut la volanul unui ansamblu agabaritic
    Incidentul a avut loc pe 18 februarie, în jurul orei 09.00, pe drumul județean 767 J, lângă un sens giratoriu din afara localității Oșorhei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Primăria, luată cu asalt. Zeci de orădeni vor să-și lămurească situația locuințelor închiriate în regim hotelier pentru e evita amenzile
    Demersurile începute de Primăria Oradea în vederea identificării tuturor imobilelor/apartamentelor care sunt oferite spre închiriere în regim hotelier prin intermediul platformelor Booking sau Airbnb, în vederea aplicării taxelor și impozitelor locale aferente clădirilor nerezidențiale, au generat o adevarată avalansă de apeluri la Direcția Econimică.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.