Legea nr. 169/2026 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 august și, în cea mai mare parte, va intra în vigoare la 25 august. Actul normativ aduce într-un cadru unitar reguli privind amenajarea teritoriului, urbanismul, autorizarea construcțiilor și o parte importantă a legislației din domeniul construcțiilor.

Printre mecanismele introduse se află și posibilitatea instituirii unei taxe locale de echipare a teritoriului, asociată unor dezvoltări urbanistice care generează beneficii pentru proprietari, dar și nevoi suplimentare de infrastructură.

Ideea este ca dezvoltarea unei zone să fie însoțită, pe cât posibil, de finanțarea infrastructurii de care noua dezvoltare are nevoie.

Taxa poate fi instituită în anumite zone reglementate prin documentații urbanistice, inclusiv în situații în care terenurile sunt introduse în intravilan, se schimbă funcțiunea unei zone sau sunt modificați indicatorii urbanistici stabiliți prin Planul Urbanistic General.

Astfel, atunci când o documentație urbanistică permite construirea mai intensă sau schimbă semnificativ potențialul unei zone, autoritatea locală poate avea la dispoziție un instrument prin care să asigure participarea beneficiarilor la costurile infrastructurii publice.

Important: nu este vorba despre o taxă națională, cu o sumă fixă, care se aplică tuturor proiectelor imobiliare.

Drumuri, utilități și școli, printre investițiile vizate

Banii proveniți din acest mecanism sunt destinați infrastructurii publice necesare dezvoltării urbane. În practică, aceasta poate însemna investiții în drumuri și străzi, rețele de apă și canalizare, școli și grădinițe, infrastructură socială și medicală, transport sau proiecte de mediu.

Problema pe care noul mecanism încearcă să o abordeze este una întâlnită frecvent în localitățile aflate în expansiune: apar cartiere noi, însă infrastructura publică rămâne în urmă.

Un proiect rezidențial cu sute de locuințe poate aduce rapid sute de locuitori într-o zonă care nu are suficiente drumuri, trotuare, locuri în școli, rețele de utilități sau servicii publice.

Noua abordare urmărește ca o parte din costurile generate de această dezvoltare să poată fi acoperite chiar în cadrul procesului de urbanizare.

Nu doar inițiatorul PUZ-ului poate fi vizat

Un element important este că obligația nu este legată exclusiv de dezvoltatorul care a inițiat documentația urbanistică.

Codul permite ca mecanismul fiscal să țină cont și de proprietarii sau beneficiarii care profită de efectele unui plan urbanistic, chiar dacă nu au fost cei care l-au inițiat.

Logica este simplă: dacă o documentație urbanistică modifică regimul unei zone și crește posibilitățile de construire pentru mai multe proprietăți, beneficiul nu aparține neapărat unei singure persoane sau companii.

Noul Cod prevede și posibilitatea utilizării unor contracte de urbanizare, prin care pot fi stabilite responsabilități privind realizarea infrastructurii necesare unei dezvoltări.

Prin astfel de instrumente, autoritățile și investitorii pot stabili din timp cine suportă anumite lucrări și în ce condiții acestea sunt realizate. Scopul este ca infrastructura să nu devină o problemă abia după construirea locuințelor.

Cât va plăti un dezvoltator?

Deocamdată, nu există o sumă unică valabilă pentru întreaga țară. Deși Codul creează cadrul juridic pentru taxa de echipare a teritoriului, aplicarea sa concretă presupune corelarea cu legislația fiscală și adoptarea unor măsuri la nivel local.

Prin urmare, 25 august nu este data la care toți dezvoltatorii vor începe automat să plătească o nouă taxă. Nivelul, condițiile și modul de aplicare vor depinde de regulile fiscale și de hotărârile autorităților locale, în limitele stabilite de lege.

Noul mecanism schimbă perspectiva asupra dezvoltării imobiliare: construirea unui cartier nu mai este privită doar prin prisma numărului de locuințe care pot fi autorizate, ci și prin efectele pe care acestea le produc asupra comunității.

Pentru autoritățile locale, provocarea va fi să stabilească un echilibru între atragerea investițiilor și asigurarea infrastructurii necesare. Pentru dezvoltatori, costurile asociate urbanizării ar putea deveni un element care trebuie calculat încă din etapa de planificare a proiectului.

În final, miza noului sistem este ca extinderea orașelor să nu însemne doar mai multe clădiri, ci și drumuri, utilități și servicii publice capabile să susțină noile comunități.