BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentele anului 2022 surprinse în expoziţia fotoreporterilor

Evenimentele anului 2022 surprinse în expoziţia fotoreporterilor

De Camelia Bușu
la 18 February 2023 17:48

Evenimentele anului 2022 surprinse în expoziţia fotoreporterilor

18 February 2023 17:48
În Galeria „Euro Foto Art”, Centru Expozițional FIAP Oradea – România s-a deschis expoziţia Fotoreporterilor din Euroregiunea Bihor - Hajdú – Bihar.
Scris de Camelia Bușu - În Galeria „Euro Foto Art”, Centru Expozițional FIAP Oradea – România s-a deschis expoziţia Fotoreporterilor din Euroregiunea Bihor - Hajdú – Bihar.

Trimite articolul

X

De obicei aflaţi în spatele aparatelor de fotografiat sau a camerelor de filmat, fotoreporterii au ocazia, o dată pe an, să fie în lumina reflactoarelor prin expoziţia iniţiată de Asociaţia Internaţională „Euro Foto Art”. Ajuns la ediţia a VIII-a, Concursul Internațional al Fotoreporterilor din Euroregiunea Bihor – Hajdú – Bihar şi-a desemnat câştigătorii şi în urma jurizării realizate de juriul format din criticul de artă dr. Ramona Novicov, Stanik István, expert media din Debrețin și artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, ESFIAP președintele Asociației „Euro Foto Art” şi președinte al juriului au fost oferite cupe și medalii şi s-au admis pentru a fi expuse pe simeze 72 de fotografii selectate din portofoliile trimise pentru jurizare.

[eadvert]

„Expoziţia este o radiografie a anului trecut redată nouă sub formă de imagini. Vreau să îmi exprim bucuria şi mulţumirea că fotoreporterii şi ziariştii, care de regulă stau în spatele articolelor şi a fotografiilor care apar zilnic, au astăzi ocazia să fie în prim plan şi este şi această ocazie un mod de a le mulţumi că ne informează şi că ne ajută să promovăm evenimente pe care noi le organizăm. Îi felicit pe toţi participanţii la acest concurs şi îl asigur pe domnul Ştefan Toth, preşedintele Asociaţiei Internaţionale Euro Foto Art, că şi pe mai departe Muzeul oraşului Oradea, parte componentă a Muzeului Ţării Crişurilor va rămâne un partener fidel şi sperăm ca acest eveniment să ajungă la cât mai multe şi mai frumoase ediţii”, a spus în deschiderea vernisajului Ioan Ciorba, şeful secţiei Muzeul oraşului Oradea.

Concursul a fost organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art” în parteneriat cu Casa Partium din Debrețin , Summit Agro Romania și Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, prin secția Muzeul Orașului Oradea, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP).

La concurs au fost invitați să participe fotoreporteri, ziariști și colaboratori ai mass-mediei tipărite și electronice din județele Bihor și Hajdú Bihar, cu câte 10 imagini de fotoreportaj/autor, realizate pe parcursul anului 2022 în cele două județe.

„Fotografii care au participat la acest concurs au reuşit, fără îndoială, nu doar să fure un strop de clipă, ci au reuşit în tăcere, cu decenţă, să împrumute vieţii imagini cu un profund mesaj. Acest mesaj, tainic până la urmă, este umanitatea momentului pentru că, în esenţă, aceasta ne leagă. Nu contează că suntem diferiţi, ci contează în mod esenţial dacă ne conştientizăm propria condiţie sub soare, menirea în această trecătoare călătorie pe Pământ. Dumnezeu, cel care pe toate le ştie, a rânduit să fie şi o categorie aparte de semeni care au darul şi priceperea de a surprinde unicitatea umanităţii momentelor pe care viaţa le aduce înaintea lor”, a spus viceprimarul Antonia Nica.

FOTO: Evenimentele anului 2022 surprinse în expoziţia fotoreporterilor 18.02.2023

 

Stanik István, expert media din Debrețin a dat citire cuvântului transmis de către Puskas Istvan viceprimarul oraşului Debreţin, care a amintit de relaţiile vechi şi fructuoase dintre oraşele Debreţin şi Oradea, în care un rol important l-au jucat şi fotoreporterii care au participat la o serie de proiecte culturale. Stanik István a prezentat apoi impresiile sale vizavi de fiecare portofoliu în parte, subliniind că juriul a avut o misiune dificilă. Stanik István a apreciat nivelul întregii expoziţii, felicitând fiecare fotoreporter pentru imaginile realizate.

Artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, ESFIAP, președintele Asociației „Euro Foto Art”, a aminit că acum opt ani a iniţiat acest concurs şi această expoziţie pentru a prezenta evenimentele petrecute în aeastă Euroregiune Bihor – Hajdú – Bihar dar şi pentru a sărbători fotoreporterii care participau de fiecare dată la vernisajele Asociaţiei „Euro Foto Art” dar nu aveau ocazia de a-şi admira pe simeze propriile fotografii.

În acest an s-au înscris 11 participanți ai mass-mediei din cele două județe. Plachetele „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” au fost acordate fotoreporterilor: Kocsis Csaba – Berettyóújfal, Csíki János (Euro Foto Art), Farkas László (denagy.hu) și Ciucur- Losonczi Antonius (Bihari Napló). Medalia de bronz „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” a fost acordată fotoreporterului Gurbán György din Debrețin (dehir), medalia de argint a revenit fotoreporterului Camelia Busu (Jurnal Bihorean). Medalia de aur a fost acordată fotoreporterului Mikula Szilvia din Debrețin (dehir). Cupa „Summi Agro” România a fost acordată fotoreporterului Szilágyi Loránd (Bihoreanul), iar Cupa „Partium” Debrețin a revenit fotoreporterului Paul Lelea (Bihoreanul).

Cupa „Euro Foto Art” a fost acordată fotoreporterului Kiss Annamarie din Debrețin (Hajdú Bihari Napló). Cupa Fotoreporterilor Bihoreni 2023 a revenit fotoreporterului Ovi D. Pop (durans.ro) Toate imaginile expuse se pot admira pe site-ul www.eurofotoart.com.

Momentele muzicale ale vernisajului au fost oferite la flaut de către eleve ale Liceului de artă din Oradea. Exponatele vor putea fi vizionate și pe ecranele mijloacelor moderne de transport din municipul nostru, datorită protocolului încheiat între AIEFA și OTL SA. Expoziția va rămâne la dispoziția vizitatorilor până în 15 martie, de marți până duminică între orele 09:00 – 17:00. În 15 martie, expoziţia va fi vernisată la Debreţin.

Trimite articolul

X
Taguri:
2022 ,
fotoreporteri ,
oradea ,
poze ,
premii
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Termoficare Oradea oprește apa caldă și căldura pe mai multe străzi din zona Sovata. Vezi în ce perioadă
    Termoficare Oradea anunță că, în urma finalizării lucrărilor la rețeaua de canalizare de pe strada Sovata, în apropierea magazinului Penny, va fi necesară întreruperea furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum și pentru încălzire.

    Bihon Decese

    Deces 17.12.2025

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    De pe stradă, în casa unui polițist din Oradea. Apel umanitar pentru Sofia și părinții ei, demarat de un angajat al IPJ Bihor
    Era seara zilei de 1 decembrie, prima zi din „luna cadourilor” când stâlpul familiei a luat decizia de a merge la sediul Poliției Municipiului Oradea pentru a cere ajutorul pentru familia sa.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    România

    GALERIE FOTO
    Un miliard de euro și 20 de ani de pregătire: DraculaLand promite o investiție majoră în divertismentul și turismul din România
    Un proiect de un miliard de euro, care își propune să transforme mitul lui Dracula într-o destinație majoră de divertisment, prinde contur lângă București.

    BIHON Sport local

    Orădeanul Mădălin Călugăr se întoarce cu medalia de bronz de la Campionatul European din Germania
    Pugilistul Ionuț Mădălin Călugăr a pus Oradea pe harta medaliaților la Campionatul European de Box pentru juniori U17 desfășurat la Kienbaum (Germania).

    România

    Premierul Ilie Bolojan aduce lămuriri în problema impozitării serelor și scutirilor pentru persoanele cu handicap
    Premierul Ilie Bolojan a oferit, fiind invitat la DigiFM, explicații detaliate privind impactul bugetar al eliminării unor scutiri fiscale, în contextul numeroaselor întrebări primite de la ascultători.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.