Exclusivitate: Interviu cu Ioan Chivari, prim vicepreşedinte al Uniunii „Vatra Românească” Filiala Bihor

JB: De ce trebuie dezbătută această lege în Parlament?

Ioan Chivari: Pentru a-i da putere, înlăturând orice altă formă de legiferare, astfel încât ea să se constituie într-un act de voinţă al cetăţenilor, fără nici o ingerinţă.

JB: Care ar trebui să fie suprafaţa maximă a terenului destinat vânzării-cumpărării?

I.C.: Nu trebuie acceptată o suprafaţă nelimitată. Suprafaţa maximă de teren destinată vânzării – cumpărării nu ar trebui să depăşească 20 de hectare.

JB: Argumentaţi!

I.C.: Mărimea suprafeţei medii a unei exploataţii la nivelul UE este de circa 13 hectare. Mărimea unei exploataţii medii la nivelul României este de 3,5 hectare. În acest fel oferta României ar fi mult mai generoasă în raport cu alte ţări. Spre exemplu, în Ungaria se prevede maximum 1 hectar, în Polonia – 0,5 hectare. Considerăm că aceasta este „problema cheie” de îmbunătăţire a legii. În caz contrar, ar putea avea profunde implicaţii în agricultură, pentru dezvoltarea economico- socială dintre România şi media UE exprimate în PIB/locuitor.

JB: Cum consideraţi preţul pământului din România şi accesul românilor din mediul rural la cumpărarea lui?

I.C.: Propunem asigurarea unor condiţii similare cu statele UE pentru accesul la finanţare a locuitorilor din mediul rural. Decalajele enorme între preţul pământului din România şi statele membre UE (de 30 – 40 de ori) crează o vânzare spoliatoare care va avea efecte deosebit de grave pentru viitorul ţării noastre. Propunem să se condiţioneze vânzarea pământului de egalizarea veniturilor din România ce cele din statele UE, ceea ce ar însemna o amânare a intrării în vigoare a legii.

JB: Ce alte propuneri de îmbunătăţire a legii aveţi?

I.C.: Propunem preemţiune absolută pentru comunităţile locale şi interzicerea accesului la resursele subterane ale terenului cumpărat. De asemenea, orice cumpărător de pământ să cunoască limba română. Orice nerespectare a regimului de utilizare a pământului dobândit prin cumpărare să ducă la decăderea din drepturi.

În fine, să nu uităm nici un moment dimensiunea strategică a utilizării pâmântului ca bun naţional – potenţial de producţie, acces la hrană, în condiţiile creşterii populaţiei, factor de echilibrare a balanţei, într-un cuvânt legea de protecţie a interesului naţional. Normele de aplicare a legii trebuie să fie cât mai exigente. Nu dorim să exacerbăm cu nimic problemele sociale existente în lumea rurală actuală, dar avem datoria istorică să le sesizăm să fie analizate cu mult realism şi simţ de răspundere în perspectiva legiferării unui act normativ de mare importanţă pentru viitorul României.