Beiuș. „…-Un colț de Rai-, în care se duceau lupte aeriene, unde se murea. Atunci, de ce era -un colț de Rai-? Pentru că se trăia fericirea, aici pe pământ, de fapt în aer, a eroismului, care este, dacă se săvârșește în numele unei cauze drepte, o posibilă „cheie” de a intra în raiul vieții veșnice…” („Aviatorul”- de prof. Ioan Dărăbăneanu-memorial în curs de apariție)

Iubire pentru urmașa dr. Ciordaș

Deși a văzut moartea cu ochii, de atâtea ori, divinitatea, destinul sau viața, pur și simplu, l-a ferit pe aviatorul- col(ret). Pop Andrei de finalul nedorit al vieții pământene. A trebuit să vină acest început de an ca vârsta, atât de apropiată de 98 de ani să pună „pecetea” de sfârșit, pe o viață deosebită, petrecută cu demnitate, muncă, pasiune, eroism, iubire și dedicare pentru cei dragi și într-u totul, pentru aproapele său, oricare ar fi fost el…

S-a stins departe de tumultul vieții cotidiene, retras voluntar din orice glorie lumească, ce i s-ar fi cuvenit pe drept. Poate prea puțini au știut trecutul lui, luptele, sacrificiile pe altarul existenței.
Andrei Pop, urmaș de familie cu „spița clujeană ” a cantorului Mănăstirii Strâmba, Ioan Vlăduț, cu genealogie veche, scrisă de aproape două secole , cu „rădăcini” adânc înfipte în sol nobil, a ajuns beiușean datorită celui mai prețios sentiment uman – iubirea. Iubirea l-a adus în acest oraș de școli, iar Ilioara, aleasa sa, este descendenta unei familii ce a scris istorie cu litere de sânge, jertfa supremă la Beiuș – familia martirului Dr. Ioan Ciordaș. Mai precis, sora martirului, Veturia, a fost bunica maternă a Ilioarei.

Când ajungi să cunoști cât de cât aceste „dedesubturi” genealogice, care aparent stau ascunse, cuminți, în vechi fascicole de arhive familiale, nu e de mirare, de ce unii oameni sunt așa „speciali”, de ce au un parcurs deosebit de multitudinea concitadinilor de rând.

Distins cu Virtutea Aeronautică

Andrei Pop, nu a fost doar aviator, ofițer al Forțelor Aeronautice Regale Române și participant activ în teatrele de operațiuni al celui de-al doilea Război Mondial. Trecut în rezervă, în 1954, „scăpat” de epurarea politică și represiunea ce se aplica foștilor ofițeri regali (a fost distins cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de „Cruce de Aur”, cu întâia și a doua baretă, pentru merite deosebite), a absolvit Facultatea de Științe Naturale București (1957).

A devenit dascăl (din 1960), pentru a da „virtuțile” științei, multor copii, și nu oricăror copii: celor loviți de soarta vieții, a orfanilor de la Casa de Copii Beiuș. Cu multe, multe rezultate notabile. A insuflat dragostea de natură, mișcare, sport (scrimă) acelor copii, prea puțin fericiți.

Dascăl în Maroc

Activitatea sa umană zilnică, perpetuă, dintre școală, familie, meditații, a fost completată și cu un condiment „african”. Datorită educației sale, a „virtuților” de poliglot, a ajuns să profeseze la catedră, în Maroc, educând și cizelând copiii continentului negru, timp de trei ani. După decenii de muncă, se retrage la binemeritata pensie, în 1984, dedicându-se familiei din ce în ce mai largi: familiile celor două fiice, cinci nepoți (la a căror educație a participat activ), apoi șase strănepoți și, în 2019, a prins nașterea primului stră-stră nepot.

Aceste rânduri nu pot, și nu au menirea de a descrie multiplele fațete, uman-pozitive ale personalității omului Pop Andrei. 98 de ani, o viață, poate plină și pentru doi muritori, lăsând în urmă, nu doar urmași demni, ci pildă de urmat în zilele noastre. De curaj de a înfrunta viața, oricât de grea ar fi. De a te dedica aproapelui. De a iubi necondiționat. De a fi gata de sacrificiu. El, Aviatorul, ne-a arătat că se poate. Acum, se duce, lin, spre acel „colț de Rai”, iar aici pe pământ, pentru ultima oară, cu onoruri militare, în zborul veșnic, din care nu este vreun picaj….

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Kovács Zoltán