Lipsite de aportul căpitanului Aiana Panti, legitimată la Sânnicolau Român, handbalistele de la Colegiul Mihai Eminescu din Oradea s-au impus în prelungiri în fața fetelor de la Liceul Teoretic Aurel Lazăr, campioanele Bihorului de anul trecut. Aceasta după ce, cu Aiana Panti în teren, handbalistele de la CN Mihai Eminescu s-au impus în meciul direct din grupe și au câștigat grupa din care au făcut parte LT Aurel Lazăr, CN Emanuil Gojdu și Liceul German.
Cu mici excepții, meciul dintre Eminescu și Lazăr a adus față în față handbaliste formate la școala lui George Tăutu, fetele de la Lazăr bucurându-se de o medie de vârstă mai ridicată a echipei comparativ cu echipa de la Eminescu. În momentul cel mai tensionat al jocului, când la finalul, celor două reprize scorul era egal, antrenorul fetelor de la Eminescu, profesorul Coralia-Dorothy Ursuţ a avut o intervenție inspirată care a fost de natură să restabilească încrederea și echilibrul în cadrul echipei, astfel încât fetele sale să puncteze decisiv.
Handbalistele de la Eminescu au fost susținute și de doamna profesoară de sport Tunde Kovats, care s-a declarat, la final, încântată de jocul fetelor. Dacă la meciurile din grupe a fost prezent antrenorul CSM Oradea și Alpha Oradea George Tăutu, de această dată antrenorul Ramona Tăutu a vrut să vadă fetele pe care le-a format înfruntându-se pentru supremația pe municipiu.
Asociaţia de părinţi „Eminesciana” doreşte să mulţumească încă o dată pentru suportul financiar oferit participării în competiţie domnului Florin Balint, om de afaceri şi vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Patronatului Român, dar și domnului profesor Szabo pentru organizarea competiției. Handbalistele de la Eminescu vor disputa meciul pentru supremația județeană cu handbalistele de la Aleșd pe 29 februarie.
Echipa CN Mihai Eminescu:
-antrenor prof. Coralia-Dorothy Ursuţ
-Julia Torda, portar
-Zsofia Ferencz, căpitan, extremă
-Mara Abrudan, coordonator
-Rebeca Pruncuţ, extremă
-Diana Marinău, intermediar
-Naomi Avram, pivot
-Amalia Puşi, extremă
-Andreea Bar, extremă
Citiți principiile noastre de moderare aici!