BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Încep Zilele Filmului Maghiar 2025 la Oradea, cu filme documentare, drame şi comedii, dar şi ateliere de animaţie şi masă rotundă

Încep Zilele Filmului Maghiar 2025 la Oradea, cu filme documentare, drame şi comedii, dar şi ateliere de animaţie şi masă rotundă

De Camelia Buşu
la 1 October 2025 15:13

Încep Zilele Filmului Maghiar 2025 la Oradea, cu filme documentare, drame şi comedii, dar şi ateliere de animaţie şi masă rotundă

1 October 2025 15:13
În cadrul Zilelor Filmului Maghiar, zeci de producții vor rula, timp de 5 zile, în 17 localități din Transilvania.
Scris de Camelia Buşu - În cadrul Zilelor Filmului Maghiar, zeci de producții vor rula, timp de 5 zile, în 17 localități din Transilvania.

Trimite articolul

X

Aproape 50 de lungmetraje și scurtmetraje – filme artistice, documentare și de animație, o selecție a celor mai bune producții maghiare recente și filme-cult îi așteaptă pe cinefili în acest an, între 1 și 5 octombrie, la Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar 2025. Festivalul va avea loc în 17 localități din Transilvania, intrarea este gratuită, iar filmele beneficiază de subtitrare în limba română.

Producțiile din cadrul Zilelor Filmului Maghiar 2025 vor putea fi vizionate la Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Brașov, Arad, Timișoara, Satu Mare, Blaj, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Gherla, Săvădisla, Covasna, Joseni, Vlăhița, Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc miercuri, 1 octombrie, de la ora 20, la cinematograful clujean Victoria. La Oradea, festivalul va începe de joi, 2 octombrie, în Sala festivă a Universităţii Partium. Intrarea este liberă, în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile.

Expoziţie din lumea basmelor şi masă rotundă

Mai întâi, de la ora 10:00 va putea fi vizitată expoziţia „Never Been Tales”. Never Been Tales este un joc de cărți interactiv bazat pe basme și artă populară maghiară, în care jucătorii pot crea propriile povești folosind cărți ilustrate. Ideea jocului a luat naștere în 2022, și a fost lansat în 2025 cu ajutorul Universității Creștine Partium, pentru ca poveștile să ajungă astfel pe rafturile tuturor.

Expoziția prezintă o selecție de ilustrații din Never Been Tales, fiecare fiind o operă de artă de sine stătătoare. Scopul principal al jocului este de a educa prin povești, în timp ce conceptul vizual al cărților pune un accent special pe arta populară maghiară, costumele și obiectele populare.

Expoziția, care poate fi vizionată în foaierul noii clădiri a Universității Partium pe toată durata festivalului, va familiariza vizitatorii cu lumea basmelor, arta populară și tradițiile maghiare și, nu în ultimul rând, îi va inspira pe toți să creeze propriile povești populare.

De la ora 11:00 va avea loc masa rotundă intitulată „Mass media – putere în cuvinte și în imagini”. La discuţii vor participa: Balázs Sára (director de imagine distins cu Premiul Balázs Béla, Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din Budapesta – conferențiar universitar), István Galambos (Autoritatea Maghiară pentru Mass Media și Comunicații NMHH – director adjunct), dr. Miklós Taba (Oficiul Național al Cinematografiei – director de departament), dr. Tamás Kollarik (MOME – conferențiar universitar, Autoritatea Maghiară pentru Mass Media și Comunicații – consilier prezidențial principal), dr. Iréne Kányádi (Universitatea Creștină Partium – lector universitar, istoric de artă). Moderator va fi Dr. Zoltán Balázs (Universitatea Creștină Partium, Facultatea de Litere și Arte – director de departament). Masa rotundă se va desfășura în limba maghiară.

Poveşti de viaţă

Primul film al serii va rula de la ora 18:00 şi se intitulează „Unu la sută indian”. Regizat de Hajdu Szabolcs, filmul spune povestea a unor prieteni la cataramă, pe care viaţa i-a înstrăinat. Cei trei bărbaţi se reîntâlnesc după ani de zile, la o înmormântare. Unul este profesor în Mexic, altul face parte din clasa de mijloc, iar ultimul nu are nici după ce bea apă. Iubitele lor se alătură grupului şi, dacă la început cele trei femei nu bagă în seamă glumele în doi peri ale partenerilor, e de ajuns o singură picătură pentru a umple paharul…

De la ora 20:00 se va putea urmări comedia „Diseară vom ucide”, în regia lui Fazakas Péter. În centrul acestui film plin de întorsături de situație stă o crimă care dă peste cap viața de zi cu zi a Căminului pentru Actori „Pirandello” destinat artiștilor bătrâni. Un bătrân actor uitat, care pe vremuri a devenit faimos cu un rol gen Poirot, începe să investigheze pe cont propriu, însă nu are o treabă ușoară.

Vineri, de la ora 9:00, va fi proiectat serialul animat „Kippkopp și cele 12 luni” în regia lui Tama Mikori, de la ora 10:00 se va desfăşura un Atelier de animație pentru copii cu Never Been Tales cu grupul KreatíVAN.

Competiţia Filmgalopp

De la ora 16 va începe Filmgalopp – competiția filmelor documentare maghiare din Transilvania cu proiecţiile „De la mine să aflaţi. Şase portrete de romi din regiunea Cristuru Secuiesc”, de Lakatos Miska, şi „Haos în conac”, de Orbán Mátyás. Documentarele vor fi cu subtitrare în limba română. Publicul va putea acorda un vot filmului preferat online, pe site-ul festivalului.

Alte două documentare vor rula de la ora 18:00, „Muzica Apusenilor” regizat de Szendőfi Balázs şi de la ora 20:00 „Naţia de festival”, de Csizmadia Attila şi Topolánszky Tamás Yvan.

Ziua de sâmbătă va debuta de la ora 16:00 cu partea a doua competiției filmelor documentare maghiare, Filmgalopp. De la ora 18:00 se va putea urmări drama „Fără destin”, regizată de Koltai Lajos şi de la ora 20:00, drama horror „Mâine voi muri”, regizată de Cibulya Nikol.

În ultima zi de festival, duminică, 5 octombrie, de la ora 15 va fi prezentată o serie de opt scurtmetraje maghiare, urmate de o sesiune Q&A cu doi dintre creatorii acestora, Tamás Patrovits și Péter Vácz.

De la ora 18:00 va rula filmul documentar „Libertate pe munte” realizat de Csibi László, care prezintă tradiția răspândită în centrul României de a viziona meciurile de fotbal pe munte.

Festivalul se va încheia cu proiecţia, de la ora 20:00, a dramei „Punctul negru”, regizată de Szimler Bálint. Este un film grotesc pe alocuri care continuă tradiția bazată pe viziunea scriitorului maghiar Örkény István, realizat ca producție independentă în colaborare cu mai mulți producători maghiari. „Punctul negru” a câștigat trei premii la Locarno. Toate filmele vor avea subtitrare în limba română.

Informații detaliate despre programul pe orașe al Zilelor Filmului Maghiar, dar și bilete cu valoare zero se găsesc la adresa www.zilelefilmuluimaghiar.ro. Festivalul este organizat de asociația clujeană Filmtett, alături de co-organizatori locali, și se află la ediția 25.

Trimite articolul

X
Taguri:
atelier de animatie ,
filme documentare ,
filmgalopp ,
masa rotunda ,
oradea ,
universitatea partium ,
zilele filmului maghiar
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Trei polițiști din Aleșd, înjurați și amenințați cu moartea de un scandalagiu. Unul din agenți a fost lovit
    A fost scandal de pomină provocat de un bărbat care i-a înjurat și i-a amenințat cu moartea pe cei trei polițiști din Aleșd, chemați să-l calmeze, după ce ar fi băut într-un local din oraș și nu a mai vrut să plece.

    Economic

    Îngrijirea bătrânilor costă tot mai mult: pensiile nu mai acoperă nici jumătate din tariful unui centru privat
    Îngrijirea persoanelor vârstnice în centrele private autorizate a devenit tot mai greu de suportat din punct de vedere financiar, atât pentru pensionari, cât și pentru familiile acestora.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe strada Thurzó Sandor din Oradea. Două persoane au fost transportate la spital
    Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 10 iulie.

    BIHON CAO

    Seceta și canicula pun presiune pe rețea. Compania de Apă Oradea avertizează asupra consumului excesiv

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

    FC Bihor

    FC Bihor Oradea organizează selecție pentru copii și juniori, băieți și fete
    FC Bihor Oradea organizează o nouă acțiune de selecție dedicată copiilor pasionați de fotbal, dornici să deprindă tainele „sportului rege” sau să se dezvolte profesional.

    BIHON Sport local

    Cu un lot remaniat, CAO joacă sâmbătă în faza regională a Cupei României cu Minerul Rodna pe Stadionul Tineretului
    În 8, 11 și 15 iulie se desfășoară meciurile din grupele fazei regionale ale Cupei României. În regiunea 2 Nord-Vest, reprezentanta Bihorului, Club Atletic Oradea, va evolua sâmbătă, de la ora 18:00 cu Minerul Rodna, echipă care a reușit eventul în județul Bistrița Năsăud.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Președintele unei societăți agricole din Palota, Peter Dörner, condamnat cu suspendare pentru distrugere de înscrisuri
    Judecătoria Oradea a hotărât, vineri, să-l condamne pe Peter Dörner, președintele Consiliului de Administrație al societății agricole Frimont Palota, la 10 luni de închisoare, cu suspendare pe un termen de supraveghere de 2 ani, sub acuzația de participație improprie la sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X