bihon.ro Web analytics

INTERVIU | Drumul spre succes! Cum a ajuns Picky de la vânzător de ziare la unul dintre cei mai căutați cântăreți ai momentului

De Oana Farcaș

INTERVIU | Drumul spre succes! Cum a ajuns Picky de la vânzător de ziare la unul dintre cei mai căutați cântăreți ai momentului

Reactualizat la:
 Viorel Axinte sau „Picky” este unul dintre cei mai căutați cântăreți de muzică de petrecere și un familist convins.
Scris de Oana Farcaș -  Viorel Axinte sau „Picky” este unul dintre cei mai căutați cântăreți de muzică de petrecere și un familist convins.

Născut pe 5 martie 1979, în Oradea, Picky face parte dintr-o familie simplă, cu doi părinți care au ales să-și separe viețile când el avea doar 7 anișori. Crescut de mamă și de o bunică pe care o consideră stâlpul educației lui, Picky și-a clădit rapid valorile și principiile de viață pe care le împărtășește din 2001 cu soția și cu 3 fete ajunse acum la adolescență.

A pornit de jos și, cu ajutorul vocii, a talentului, dar și a ambiției sale, Picky a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de evenimente, fiind mereu o prezență pozitivă, plină de o energie inconfundabilă.

Pentru că cei demni de respect şi de admiraţie trebuie să primească recunoaştere publică, cu voce tare, Bihon.ro a realizat un interviu pentru a-l cunoaște pe omul care dă viață evenimentelor.

Bihon: Nu mai e nici un secret că ai pornit în viață de jos. Descrie-ne drumul parcurs spre succes, de la tânărul vânzător de ziare la semafor la cântărețul de succes care ești în prezent.

Picky: Povestea mea începe cu mult înainte de a vinde ziare la semafor și de muzica ce m-a făcut cunoscut. De fapt, când eram copil, mi-am dorit extrem de mult să joc baschet, lucru pe care l-am și făcut cu entuziasm vreme de aproximativ 8 ani. Provenind dintr-o familie monoparentală nu am beneficiat de toată susținerea de care aș fi avut nevoie pentru a deveni un jucător de succes, dar am beneficiat însă de o determinare aparte care m-a făcut să mă antrenez și să îmi petrec timpul liber în moduri care să mă ajute să evoluez, ferindu-mă astfel de „șmecheriile” care se practicau, în acele timpuri, în cartier.

Mai mult de atât, gradual am pus temelia unor valori ce îmi folosesc și mă definesc chiar și acum, ca și om. Mi-am luat viața în piept foarte devreme, am ales să lucrez și să mă întrețin de la vârsta de 12 ani când m-am angajat la o fermă de viermi de mătase – un job care a necesitat multă pricepere și care mi-a lăsat și acum impregnat în minte un miros specific și extrem de puternic.

Am muncit foarte mult și am traversat perioade frumoase și mai puțin frumoase. Am parcurs un drum, ce poate părea acum extrem de sinuos, cu urcușuri și coborâșuri, dar am încercat întotdeauna să tranform acest drum într-o experiență de viață care să mă responsabilizeze. Faptul că am lucrat la banda unei fabrici de pantofi, dar și faptul că am lucrat în construcții și am vândut ziare la semafor, m-a determinat să privesc viața altfel și mi-a dat multă încredere în mine.

Bihon: Ținând cont că drumul tău în viață a avut și alte sensuri, de unde pasiunea pentru muzică și care a fost debutul tău artistic?

Picky: Mi-a plăcut și am cochetat dintotdeauna cu muzica, cântând de mic copil. Tocmai această pasiune stă la temelia debutului meu. La 15 ani am avut norocul de a fi auzit cântând, din greșeală, de prietenul meu din copilărie, Berki, care mi-a oferit șansa de a cânta la nunți alături de familia lui – lăutari vechi și extrem de apreciați în oraș, la vremea respectivă.

Bihon: Care sunt calitățile pe care le ai și datorită cărora crezi că ai reușit să treci de la joaca de-a muzica la o carieră muzicală?

Picky: Nu știu dacă se pot considera neapărat calități, dar implicarea emoțională și energia m-au făcut rapid plăcut publicului. Nu există momente în care să nu fiu pe deplin implicat în ceea ce fac sau în care să nu îmi pun toată energia la dispoziția publicului. Totodată, curiozitatea și dorința continuă de dezvoltare m-au ajutat să comunic într-o manieră muzicală care ajunge la inimile ascultătorilor.

Adevăratul meu succes, în această lume a showbizz-ului orădean, a apărut în anul 2004 când am fost angajat la Hotel Scorillo, unde am cântat și încântat vreme de 7 ani clienții restaurantului în fiecare seară, de luni până vineri. Datorită cerințelor clienților, dar și datorită patronului, care era foarte exigent și un bun cunoscător al muzicii de calitate, am avut ocazia să cânt ceea ce îmi place, să aprofundez jazz-ul și alte genuri muzicale, să-mi dezvolt repertoriul și să cânt practic și altceva decât se cânta la vremea respectivă în Oradea.

Bihon: Ai avut momente în care te-ai gândit să nu mai continui, să pui stop? Dacă da, de ce?

Picky: Da. După aproximativ 4 ani de activitate în domeniu au apărut probleme care m-au făcut să renunț temporar. Acesta a fost momentul în care am vândut ziare la semafor. Nu mi-a fost rușine nicio clipă și nu îmi e nici acum, deoarece munca în sine nu e o rușine, ci așa cum un proverb vechi ne învață „muncă îl înobilează pe om”.

Bihon: Mulți dintre noi ne luăm modele sau surse de inspirație când avem nevoie de curaj să mergem mai departe în viață. Cine au fost modelele tale și cum te-au inspirat?

Picky: Țin minte și acum un client al hotelului, un bărbat de orgine rusă, stabilit în Italia, care în 2006 mi-a oferit un CD cu Michael Buble! Îi mulțumesc și acum că mi-a pus în mână un model de urmat.

Bihon: Ce înseamnă a fi „un bun muzician”? Cum se măsoară acest lucru?

Picky: În primul rând, vreau să lămuresc acest lucru ca să nu existe confuzii. Eu nu am fost niciodată un muzician pentru că fi muzician înseamnă a avea studii muzicale, iar eu nu am. Eu sunt, și mă mândresc cu asta, un LĂUTAR, pentru că atunci când reproduc o melodie, o fac după ureche. Lăutarul este cel care poate să simtă publicul, să-l ducă unde vrea el prin voce, comportament și atitudine scenică… Iar a fi bun în asta se poate măsura prin efortul depus, prin toate nopțile nedormite și dedicate acestui scop, dar și prin nenumăratele repetiții, etc.

Bihon: De ce există între oamenii de muzică români un oarecare dispreț față de cei care cântă la nunți?

Picky: Nu pot să înțeleg asta pentru că noi, lăutarii, nu vom putea niciodată să le luăm evenimentele marilor artiști.

Bihon: Pe piața evenimentelor din Bihor, și nu numai, Picky and The Band a devenit, în scurt timp, una dintre cele mai râvnite trupe atunci când vine vorba de alegerea unei formații pentru nuntă. Simți că există o presiune pe voi din această cauză?

Picky: Numele scenic există cu mult înainte să apar eu pe scenă și este dat de bunica mea, care mă alinta astfel. Acest nume a fost într-adevăr pe buzele multor organizatori de evenimente în ultimii ani. Există presiune și este direct proporțională cu așteptările foarte mari pe care oamenii le au de la noi atunci când vine vorba de show-ul pe care îl facem. Cu toate acestea, nu m-am simțit nicioadată amenințat de această presiune. Din contră, sunt gata să dau tot ce am mai bun din mine indiferent de cât de mare ar fi presiunea.

Bihon: Atunci când urmează să cânți la un eveniment, pe ce criteriu îți alegi repertoriul?

Picky: Nu am avut nicioadată un reperoriu prestabilit. Aleg ce și când să cânt la fața locului, în funcție de ringul de dans. Acesta e și secretul pentru care, în ceea ce ne privește, fiecare nuntă este unică și nu se aseamnănă cu alta.

Bihon: S-a întâmplat să ți se ceară să cânți piese pe care nu le cunoști? Ce faci în acest caz?

Picky: Da, chiar mi s-a întâmplat. Din păcate, nu am cum să știu toate piesele sau melodiile din lume. În principiu, în astfel de momente ofer o altă variantă asemănătoare cu ceea ce mi-a cerut respectivul oaspete.

Bihon: Mai ai emoţii când urci pe scenă? Devine mai uşor, odată cu timpul?

Picky: Bineînțeles. Am avut și voi avea întotdeauna emoții. Consider că ar fi o problemă dacă nu aș mai avea emoții când urc pe scenă, însă încerc să le gestionez în așa fel încât evenimentul să fie unic pentru protagoniști.

Bihon: Cum e să reziști atâtea ore cântând? Care e secretul „energiei” tale?

Picky: Este, într-adevăr, foarte greu să cânți atâtea ore. Secretul este să te încarci din emoțiile celor de pe ringul de dans și să fii 100% implicat în eveniment. Pe mine, personal, asta mă ajută să pot să fiu EU la fiecare eveniment.

Bihon: Ce face Picky atunci când nu cântă?

Picky: Doarme. Glumesc. Când nu cânt îmi trăiesc viața cât mai simplu posibil, încercând să nu mă las păcălit de mirajul succesului.

Bihon: Cine îți moștenește talentul muzical în familie?

Picky: Se cântă mult în familia noastră, dar nu aș putea să nominalizez una dintre fete ca fiind mai talentată decât cealaltă.

Bihon: Care sunt, pe scurt, recomandările tale pentru cei ce caută o trupă de nuntă, în Romania, pentru anii următori?

Picky: Sfatul meu pentru viitorii miri este să ajungă la un numitor comun în legătură cu preferințele muzicale ale invitaților. Trebuie să știe că își construiesc amintirile din noaptea nunții cu ajutorul invitaților.

Bihon: În ce fel a fost influențată cariera ta de situația generată de pandemia de COVID-19? Ce ți-a luat și ce ți-a dat?

Picky: E clar că trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, însă mi-e la fel de clar că trebuie să rămânem optimiști pentru a putea trece peste ea. Pandemia generată de virusul COVID-19 mi-a luat bucuria de a fi pe scenă si de a cânta și, nu în ultimul rând, siguranța zilei de mâine! Mi-a dat, în schimb, timp să mă gândesc la lucrurile din viața noastră și să analizez oamenii, mi-a dat cumpătare, răbdare și, de ce să nu recunosc, dureri de cap.

Bihon: Cum ai gestionat această perioada fără evenimente și ce ne poți spune despre noul job?

Picky: De voie, de nevoie, lucrurile în jurul nostru se schimbă, iar noi trebuie să ne adaptăm. Începând din luna martie, anul 2020 a fost foarte greu, lăsăndu-mă deoparte cu speranța revenirii evenimentelor. Prin octombrie, în urma unei discuții cu soția, am hotărât că nu e în regulă pentru fetele mele să mă vadă stând și așteptând ca situația să se schimbe de la sine. Am vrut să mă vadă acționând așa că m-am angajat.

Așa cum deja am mai mărturisit și pe internet, e un lucru firesc să câștigi bani dacă muncești, la fel cum e firesc să treci prin toate etapele acestui câștig. Dacă nu pornești cu câștigul gradual, de la puțin la mult, nu vei știi niciodată ce ai de făcut când nu mai câștigi mult. Sunt, deci, într-o nouă etapă evolutivă de succes, remunerat cu salariul minim pe economie. Lucru pe care îl declar cu mândrie și de care nu mă jenez, așa cum nu m-am jenat nici în tinerețe când am vândut ziare la semafor sau când am lucrat în construcții.

Îmi doresc să fiu un exemplu pozitiv pentru fetele mele și pentru toți tinerii și vreau să le transmit astfel că orice perioadă grea din viață trebuie tratată ca atare, că trebuie să ne ridicăm și să mergem mai departe cu fruntea sus. Despre noul job vă pot spune că nu este deloc ușor, dar că este unul provocator. Cred cu tărie, așa cum întotdeauna am făcut-o, că orice se poate dacă muncești și că cel mai important lucru este să ne adaptăm mereu vremurilor pe care le trăim, chiar dacă soluția cea mai la-ndemână ar fi cea de a sta și a ne plânge de milă.

Bihon: Ce îți dorești cel mai mult de la anul 2021?

Picky: Îmi doresc să fim sănătoși cu toții, să ne revedem cu bine la evenimente și să ne petrecem împreună ca și până acum!

Picky, îți mulțumim pentru timpul acordat și îți dorim mult succes pe mai departe și cât mai multe evenimente frumoase!

36 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. ANAF says:

    DE CINE E CAUTAT ? DE ANAF ? ;))))

    LA CAT CERE , PROST SA FI SA IL CAUTI :)))

    • dihorel says:

      Sorcova
      de la redactia ziarului concurent “Dihoreanul” (ziar fictiv, patronat de cativa derbedei locali)

      Sorcova, vesela,
      Să trăiţi, să-ne plătiţi,
      Cu un galben, cu măr,
      Cu trei firi de trandafir!

      Tare ca piatra,
      E Chirilă-n cap,
      Iute ca săgeata.
      E Ildiko-n pat.

      Tare ca fierul,
      E Crish zis vierul.
      Iute ca oţelul.
      E Simai zis căţelul.

      La anul si la mulţi ani!

      Dati share pe Facebook, Insta, etc

  2. GigiMol says:

    de ce nu apare comentariul meu despre acest familist ?

  3. FloriSalonta says:

    Asta la nunta mea a cântat 1 ora pentru xpatruxmiixsicevax plus avans EURO … restul nunții au cântat niște fete , decât așa solist… plus ca zilele următoare vorbea prin oraș ca a fost o nunta “ESEC”

    Ati ajuns sa promovați un neica-nimeni …

  4. Bob says:

    Chiar ne crede atât de tampiti sa credem ca el lucrează pe bune pe salariul minim pe economie???asta e o mare minciuna…

  5. Payx says:

    Foarte celebru.nici nu am auzit de el pină acuma.bag seamă că e un rahat pe băț

  6. Andrei says:

    Am avut ocazia de a colabora la unele evenimente, am citit articolul, o experienta de viata sincera! acuma parerile sunt impartite, oameni nemultumiti vor exista intotdeauna, ce nu inteleg? de unde sa ne mai asteptam la bine in tara asta? cand in realitate ne mancam intre noi! Fiecare in viata avem infinit oportunitati de a gasii o siguranta pentru prioritati (in cazul lui, o familie exemplu!). Cunosc domeniul si ca in oricare altul, sa ajungi la starnii invidie si rautate, in ce a mai ramas din noi…, e multa munca! nu e cazul sa dezvolt, e trist pentru ca vad doar oameni preocupati de ura si invidie, ceea ce nu e un exemplu bun! Bravo in ceea ce faci si mult succes Picky!

  7. HaHaHa says:

    Nu va este rusine sa promovati o nulitate ? Un om care isi cumpara negative ? Instrumentistii care canta cu el sunt cu 10 clase peste el in meserie, este un simpu cantacios cu impresii de artist. II plangeti de mila unui pseudo artist care baga in buzunar peste 10.000 Euro / luna in sezon? Sunt curios cum arata fisa lui de la ANAF. Ati alocat o gramada de spatiu unui gurist care profita de efectul de turma al romanului. Adica aia nu-i nunta daca nu-ti canta Piky, nunti trase la indigo, chit ca platesti peste 4000Euro. Omul asta pleaca de multe ori cu mai multi bani de la nunta decat mirii, dar nu e prost cel care cere, e prost cel care da. Sa spuna marele artist daca imparte banii egal cu instrumentistii lui. Va zic eu, NU, mai mult din jumatate din suma ii revine lui, ca doar faima se plateste, nu? Si inca ceva , eu cred ca s-a angajat pe salariul minim, de ochii lumii, sau foamea de banii nu-i da pace ! Picky iti doresc sa te lase vocea, sa lucrezi cat mai mult pe salariul minim, sa vezi si tu cum se castiga banii, iar cand aduni si tu 4000E deoparte sa trebuiasca sa-i dai si tu intr-o noapte, un cantacios la nunta fiicei tale, si asta de 3 ori. Bafta !!! Rusine BIHON pt reclama si spatiul enorm alocat, urmeaza sper un amplu articol despre N. Guta

    • Vera says:

      Câtă frustrare și răutate . Dacă ar scrie Bihon un articol despre invidie și răutate, nu i-ar ajunge 100 de ani de publicații.

      • HaHaHa says:

        Spune Vera, tie pt cat ti-a cantat la nunta ! Rautate…poate, cand vezi cum unii nu au nici o rusine pe lumea asta, cu un apetit pt bani iesit din comun.Frustrare? Nu fata, dar cand se face statuie la unul care crede ca el a inventat showbiz-ul in Oradea doar pt. ca un grup de parveniti sau beizadele care nu au muncit o zi pt. banii aruncati pe geam pe un eveniment marca Picky, nu pot sa nu reactionez. La mine la nunta a cantat alta formatie (nu, nu de manele) la putin mai mult de jumatate din cat cere acest afon care nici macar nu stie in ce gama canta, si au fost 5 instrumentisti live, nu negative din studio, peste care behaie Picki cu voce de cap(cauta pe google), pt ca altceva nu stie. Picky, daca esti asa cum te descrii, fa si tu caritate pt. viitorii miri, cere si tu un tarif, fair pt. cat “performezi” intr-o noapte, adica zic si eu 300-400 de euro pt 1 noapte nu-i ok pt tine? 1600E (incazul in care nu ai “doar” 4 evenimente pe luna, caz rar) pe luna nu te-ar satisface? Modestule !

        • Vera says:

          Nu mi-a cântat la nuntă pentru că sunt prea tânără,doar am citit articolul și comentariile anonime. Felicitări ca ați avut de ales să nu-l luați la nuntă. Din înverșunarea dumneavoastră am înțeles că ați fost constrans să apelați la servicile dumnealui. Dă tot vorbim de onestitate și vă caracterizează dreptatea , nu ar fi mai bine să-l sunați și să-i spuneți părerea dumneavoastă atât de argumentată?

          • Vera says:

            Sau sânteți unul dintre acei instrumentiști demni de orchestra lui Andre Rieu?

          • Mircea says:

            Vera ,cea prea tanara si elevata sa stii ca nu se mai scrie ”sânteți” de cand ai facut tu scoala in comunism :)) las-o mai moale ca tot orasul stie cine e familistul asta karaochetorist :)))

  8. Citizen says:

    Cred ca ratatu’ asta o urlat si la cheful de firma la Digi…..Un mare zero.

  9. Calin Mic says:

    Eu am fost la nunta la care a cantat Picky și a făcut atmosfera de vis. La mine la nunta nu am reușit sa îl aduc din cauza nepotriviri nicidecum a datei când aveam sala și când avea el liber.

  10. Dana says:

    Un om cu un caracter de joasă speță şi deviații de comportament! Cică prietenul Berki, după ce îl face în fel şi chip prin oraş.

    • Goga says:

      Prietenul Berki are studii de muzica, la fel si parte din echipa lui. Berki e showman, pe Picki nu l-am vazut, am auzit lucruri destule urate, dar nu ma pronunt pe baza analizei altora. Bravo lui, voce are, mai departe nu stiu. Pe Berki il stiu de cativa ani buni si nu isi da aere, nu se crede superior. Mi se pare de bun simt.

  11. Picky says:

    Din păcate nu poț să mulțumescpe toată lumea oricât de mult aș vrea !
    Suntem diferiți…din fericire !

  12. Vasi says:

    Atat de cautat, incat sa moara calul daca am mai auzit vreodata de el !

  13. Primar says:

    Bihon care este tariful unei asemenea promovați pt ca vreau sa imi deschid o linie de facut prăjitură cu mar si nu ma cunoaste nimeni…..

  14. mihai says:

    Ce tara de rahhat!, ziarele locale promoveaza un om fara studii, un lautar, care ia sume fabuloase pe o ora de cantat la nunta.
    As fi curios daca plateste impozit pe zecile de mii de euro primite lunar de la fraieri.

  15. pintea says:

    Cine dracu mai e si asta ?Dar cate taxe si impozite plateste dupa banii incasati la nunti ati intrebat ?Cred ca va plateste pentru a-i face reclama .

  16. Bonta Laura says:

    In general, oamenii care nu au nimic bun de spus despre ei, vorbesc rau despre altii, net supriori lor! Am crescut langa acest om si langa familia lui si nu pot sa spun decat ca este un exemplu de urmat. Caracter, educatie si suflet!

    • Dominique says:

      Îl cunosc pe Picky de vremea cand canta la Scorilo. Este un showman deosebit si un om de valoare. Tot feluri de jegosi da cu parerea despre el care habar nu au despre ce vorbesc.Respect maxim pentru Picky pentru toata ascensiunea lui in cariera si in viata de familie.

  17. Ati says:

    Picky e cam pricky , never heard about this guy si niciodata nu voi folosi serviciile dumnealui , tre sa fii batut in cap sa platesti atata pentru cantat la nunta si nici la fotografii de azi pe maine care tot asa cer bani de parca nuntasii ar fi fabrica de bani , Daca as fi lucrator Anaf primul lucru ar fi sa impozitez oamenii ăstia pur si simplu ca fac multi bani . Daca ne gandim ca un amarat la faist lucreaza la vreo 1599 de lei si statul pentru jobul lui incaseaza vreo 900 de lei , fucking Pricky cat ar trebui se cace statului din 4000 , 5000 de euro ? Ăstia care comenteaza de a sula ca oamenii sunt invidiosi , posibil dar nu toti is invidiosi , castiga omule 20000 de mii daca poti , da plateste darile asa cum plateste si un nenorocit care lucreaza in parcul pulii industrial pe borsului .

    • FD says:

      Domnul Ati,noi muncim tot in “industria de nunti” din fericire piata este atat de mare incat poti sa alegi pe cine vrei,dar cand aud ca a cerut atat pentru o petrecere sau atat de scump este sonorizarea luminile decorul, pune si tu intrebarea cati bani sunt investiti in acestea si pe ce proiecte sau facut ca sa poti sa faci performanta, da si un ultim sfat spune-le viitorilor miri si mirese sa nu mai aiba atatea figuri pe cap si idei de pinterest si poze google cu nunta de vis ca nici noi nu o sa avem preturi exagerate.

  18. Laura Bonta says:

    Niciodata un om cu scoala si educatie asa cum va considerati toti de aici care ati aruncat cu hate nu o sa comenteze despre altii. Spre deosebire de voi, acest om face ceva cu viata lui si se dedica familiei, fara sa faca vreun rau celor din jur. El nu are timp sa arunce cu rahat in ceilalti, e prea ocupat sa se bucure de viata ✌🏼

  19. Johnny says:

    Cine va obliga sa va uitati la Picky daca nu va place?? Dar rautatea, prostia si invidia va fac sa scrieti mesaje pline cu ura si rautate. Vedeti ca toate rautatile care le doriti la altii, Dumnezeu vi le intoarece. In loc sa va vedeti de treaba voastra, sa apreciati munca unui om, care munceste, voi tot cu rautate raspundeti. Mai luati o oglinda din cand in cand si uitati-va in ea inainte sa judecati pe altii. Sinteti rai si saraci sufleteste cu pretentii de milionari. Pentru toți anii noi, începînd cu acesta: să fiți mulțumiți în tot ceasul, la tot pasul! 🙂 si mai lasati rautatea si incercati sa fiti mai buni. La Multi Ani 2021, cu sanatate, realizari, lucruri minunate si numai ganduri bune.

  20. unul says:

    Felicitari PICKI !
    Nu fiti rai ca roata se intoarce si sa vezi apoi ce mielusei o sa fiti… Jigodii ce sunteti…

  21. unu doi says:

    Felicitari PICKI !
    Nu fiti rai ca roata se intoarce si sa vezi apoi ce mielusei o sa fiti… Jigodii ce sunteti…

  22. unu doi says:

    Felicitari PICKI !
    Nu fiti rai ca roata se intoarce si sa vezi apoi ce mielusei o sa fiti… Jigodii ce sunteti…

  23. Vand zacusca says:

    Bihoreanule, nu stiu cati bani ai primit sa il promovezi pe domnul Piky… Putin important defapt, si cum spune chiar dansul, ce bine ca suntem diferiti toti. Dar eu as vrea sa te intreb, eu sunt un baiat modest si muncitor, am lucrat cate 2 joburi de luni pana luni minim 5 ani de zile. Acum as dori sa imi.vad de evolutie si sa produc zacusca, de vinete. Serios, cat ma costa un articol? Un sfert din lungimea articolului cu dl. Axinte.

    • Magiun de prune says:

      Draga zacusca de vanzare,esti precum zacusca ce o vinzi,acesta nu e “Bihoreanul” este “Bihon” ,ai cam incurcat borcanele de zacusca cu cele de fasole

  24. Dominique says:

    Pretul unui show artistic este format in functie de cerere. Este legea pietei. Daca un artist are 100 de cereri pentru un show la 1000 de euro poate 50 de cereri la 2000 de euro si probabil cel putin 5 si la 4000 de euro este normal sa incaseze 4000, care dintre voi destepti ati merge sa lucrarti la jumate sau sfert de pret pe munca voastra daca altu ar oferi mai mult pt voi. Numai ca munca voastra care lucrarti pe salarii de mizerie atat valoreaza, exact cat primiti. Nimeni nu va ofera mai mult deci nu valoreaza mai mult. Nimeni nu va vrea atat de mult sa va dea mai mult. Simplu. Muriti de ciuda ca valorea lui Picky este setata de piata atat de sus. Intrati si voi in cursa nimeni nu va opreste ! Noroc cu internetul ca acum aveti si voi spatiu unde sa sa va expuneti gandurile voastre jegoase flustrati ce sunteti ! Altfel nimeni nu v-ar asculta. Acum borati in public ca atat va duce capul. Rusine pentru societate ca a generat asemenea specii.

  25. Bihon CSM Oradea

    UPDATE! Victorie: CSM Oradea câștigă cel de-al treilea meci din finala LNBM, în fața U BT Cluj-Napoca
    CSM CSU Oradea a dispus cu 75-71 de U BT Cluj-Napoca, în prima partidă de la Oradea. 

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Două caramboluri într-o zi, în aceeași zonă: Un alt accident cu trei autoturisme, pe DN79. Două persoane, la spital
    Unul dimineață, altul seara. Două accidente în care au fost implicate câte 3 autovehicule s-au produs marți, pe DN79, la intrarea în localitatea bihoreană Leș. 1

    România

    Orban, despre alocații: De la 1 ianuarie vor crește cu 20% plus indexarea cu rata inflației
    De la 1 ianuarie 2022 alocațiile vor crește cu 20% plus indexarea cu rata inflației conform legii, dă asigurări președintele PNL, Ludovic Orban. 1

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Citiri contoare Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Compania de Apă anunță întreruperi în furnizarea apei

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Protest pentru dreptul la muncă: Directorul general al SC Băița Bihor s-a blocat în carieră
    Maria Trip, directorul general al SC Băița Bihor protestează împreună cu angajații pentru dreptul la muncă. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cauzele accidentului în urma căruia un camion a luat foc lângă Leș
    Trei autovehicule au fost implicate marți dimineața într-un accident pe DN 79, la intrarea în Leș dinspre Oradea.

    România

    Valeriu Gheorghiţă, mesaj pentru primari: „Să nu se uite la toamnă cum le sunt carantinate localităţile”
    Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), susţine că la toamnă pot să apară noi cazuri de localităţi în carantină din cauza pandemiei dacă populaţia nu se vaccinează în număr mare. 8

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.