BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Interviu în exclusivitate cu vicepreședintele PER la nivel național, senatorul Cristian Bodea

Interviu în exclusivitate cu vicepreședintele PER la nivel național, senatorul Cristian Bodea

la 18 October 2016 10:10 Reactualizat la: 18 October 2016 15:47
18 October 2016 10:10 Reactualizat la: 18 October 2016 15:47
„Nu am venit în PER pentru a mă lega de copaci”. Exclus din PNL şi ajuns în PER – Partidul Ecologist, senatorul bihorean Cristian Bodea are un discurs ecologist cu tendinţe naţionaliste.
Scris de Demian - „Nu am venit în PER pentru a mă lega de copaci”. Exclus din PNL şi ajuns în PER – Partidul Ecologist, senatorul bihorean Cristian Bodea are un discurs ecologist cu tendinţe naţionaliste.

Trimite articolul

X

Jurnal Bihorean: Care sunt asemănările şi diferenţele între PER şi PNL?

Cristian Bodea: În PER am libertate totală de exprimare. PER nu a fost compromis la guvernare și e un filon neexplorat serios până accum, în România, ci doar isteric. De ce isteric? Deoarece ecologiștii tind să devină habotnici și să vadă doar copaci și animale, uitând de oameni. Trebuie să le împăcăm, să găsim o cale de mijloc. Nu ne putem transforma în yoghini cu toții. ONG-iştii îşi permit o abordare radicală și o focusare permanentă – dar eu trebuie să ajung la guvernare, trebuie să le arăt oamenilor că pot să fac mai mult decât să mă ocup de copaci. Soluția e să ajungi la guvernare, să treci legi prin Parlament și să salvezi pădurea prin legi, nu cu toporul luptându-mă cu drujbarul. Oamenii trebuie convinși cu argumente să gândească ecologist, nu cu ţipete în stradă și violență. Paradoxul e că activiștii ecologiști vor să ne purtăm cu grijă cu animalele sălbatice, dar tratează oamenii cu biciul.

În privinţa asemănărilor, PER este diferit de partidul verde în care a fost Cernea şi are două doctrine: este liberal şi ecologist şi aşa era şi înainte să vin eu. Nu am venit în PER pentru a face politică de nişă, pentru a mă lega de copaci şi a fugări vânătorii şi sondorii. Am venit să fac politică mare, naţională, pentru toţi românii.

JB: Care e poziţionarea faţă de Guvenul Cioloş?

C.B.: Să plece de urgenţă, pentru că este un desant franco-german, dar în special francez efectuat cu agenţi SIE. O spun pe faţă, pentru că este clar. Am argumente logice: puţină lume ştie să Securitatea românească se antrena în Franţa, pe vremea lui Ceauşescu. Oamenii noştri sunt produsele serviciilor secrete franceze. Amintiţi-vă că primul nostru premier de după Revoluţie a fost un mare francofon – Petre Roman – fiul unui nomenclaturist comunist şcolit multă vreme în Franţa. Şi utitaţi-vă că azi am ajuns iar la un franţuzit, paraşutat aici cu misiunea de a controla România, împreună cu Borc, ministrul Economiei, cel care în vremea CDR era în Guverrn şi s-a ocupat de vânzarea fabricilor româneşti către Lafarge iar apoi chiar a fost angajat de Lafarge. Ce vreţi mai pe faţă?!

O avem şi pe doamna Clotilde, trimisă cu misiune să paraziteze Bechtel, iar acum îl susţine pe Cioloş şi se vrea la conducerea României. Avem o groază de firme mari, deţinute de capitalul francez – GDF Suez, Apanova, BRD – Societe Generale, Renault. Până acum ne-am uitat toţi în gura americanilor şi am crezut că ei ne conduc. De fapt, francezii sunt aici de pe vremea lui Ceauşescu şi au preluat subtil România. Au tăcut şi au făcut. Iar acum s-au hotărât să facă o preluare ostilă, pe faţă.

JB: Bine, dar oare ne putem dispensa de aceste investiţii?

C.B. Nu suntem împotriva investiţiilor străine, nici împotriva capitalului francez sau american şi nici a Europei. Suntem însă împotriva îngenuncherii în faţa unor stăpâni europeni. Suntem împotriva distrugerii capitalului românesc şi a potenţialului dezvoltării afacerilor româneşti.

Poate să investească oricine în România, dar să nu se implice politic. Cred că suntem capabili să ne conducem ţara, indiferent ce investiţii avem şi fără să fim păpuşile unei Merkel, unui Hollande sau a unui Juncker. Dacă cei care conduc UE consideră că românii sunt proşti, să decreteze asta în Parlamentul European şi să anunţe că nu mai avem voie să ne conducem ţara. Dar să nu vină cu şmenuri politice gen marele Cioloş transformat din consilierul lui Juncker premierul României şi în curând preşedintele României. Vrem o Românie a românilor, condusă de români.

JB: În ciuda acestor enunţuri curajoase, PER are o mare problemă cu organizarea partidului. Nu are structuri…

C.B.: Structurile se fac. Eu am venit în partid la un procent de 1-2% în iunie şi după datele tuturor partidelor care ne-au curtat, am ajuns în septembrie la 4%. Iohannis a trimis o delegaţie în august, când aveam 3,5%, Blaga a trimis delegaţie când aveam 4%, la fel PSD. Noi nu ne permitem sondaje, dar ştim că procentele sondajelor făcute publice sunt măsluite. Ştim că avem 4% acum, iar dacă locomativa Bodea a putut face 3% în luni de vară, cred că mai poate face 2%, cel puţin, până la alegeri.

JB: Vă consideraţi locomotiva partidului?

C.B.: Nu mă consider. Asta sunt. Asta am fost şi la PNL, de accea am fost dat la o parte, pentru că ameninţam anumiţi lideri pe fotoliile lor: Pe dna Gorghiu sau pe dl Bolojan, la Oradea.

JB: Care va fi răspunsul PER dacă PNL vine la guvernare cu acelaşi Cioloş premier şi face o ofertă către PER? Dar dacă vine PSD?

C.B.: Depinde de programul acelui Guvern. Vom avea pretenţia de a obţine măcar Ministerul Mediului şi rămâne de văzut, pentru că în principiu nu m-aş duce cu un Guvern Cioloş şi păpuşit de oamenii lui Iohannis. Sunt tentat să preiau Ministerul Mediului, dar nu cu preţul vânzării ţării către popularii europeni. Oferta ar suna tentant, dar dacă se păstrează linia şi conducătorii actuali, probabil vom refuza. Vom discuta şi cu PSD.

JB: Îi aşteptaţi în PER pe Lucia Varga şi pe alţi membri marcanţi daţi la o parte din PNL Bihor?

C.B.: PNL nu mai e partidul nostru, din păcate, în care am activat 14 ani până la venirea lui Iohannis. Din păcate, aşa s-a întâmplat şi la Bihor. De când a căpătat putere la Bucureşti, Ilie Bolojan a pierdut autocontrolul tendinţelor autoritariste. De atunci, PNL Bihor a înceut să nu mai devină o echipă, ci s-a transformat într-o adunare cu trei găşti. Gaşca Bolojan, de la Oradea, gaşca PDL a lui Ghilea şi gaşca lui Cornel Popa. Eu nu m-am poziţionat cu niciuna. Am preferat să trag partidul la Bucureşti, ca lider naţional. Dar Lucia Varga s-a poziţionat în tabăra Popa, ştiind foarte bine că nici Bolojan şi nici Ghilea nu vor s-o mai vadă prin Bihor. Ea ştia ce o aşteaptă, dar a preferat să stea cuminte şi să vadă dacă scapă. Eu o aştept, ţinând seama că are o pregătire şi s-a remarcat pe un domeniu strict ecologist. O aştept, dacă doreşte, în PER. Şi va avea primul loc pe listă la Bihor, deoarece cred că are potenţial. Ca independentă nu are şanse, iar ALDE în Bihor este un SRL. Aşa că nu văd ce alte opţiuni ar avea.

JB: De ce spuneţi că ALDE este un SRL în Bihor?

C.B.: ALDE este un SRL pe persoana unui om care din păcate are acelaşi nume ca mine şi acelaşi prenume ca Băsescu. Am văzut foarte bine circul şi talciocul care l-a făcut la alegerea preşedintelui CJ Bihor, când i-a forţat pe pesedişti să stea cu ciomagul pe ei pentru a nu vinde locurile lui Mălan, aşa cum s-au angajat în campanie.

JB: Cum este organizat Partidul Ecologist Român în judeţul Bihor?

C.B.: Eu sunt preşedinte PER la Bihor. Din câte ştiu, se lucrează şi avem 15 organizaţii constituite. La Bihor credem că vom lua cel puţin un deputat. Dar dacă Bolojan mai face multe gesturi dictatoriale, este posibil să scoatem mult mai mult.

Trimite articolul

X
Taguri:
cristian bodea ,
interviu ,
oradea ,
vicepresedinte PER

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Economic

    Schimbare majoră pentru pensia alimentară. Cum pot fi recuperați banii de la părinții care nu plătesc
    Recuperarea pensiei alimentare de la părinții care nu își respectă obligațiile financiare față de copii ar putea deveni mai simplă. ÎCCJ a stabilit că executarea silită poate fi încuviințată inclusiv pentru sumele care urmează să fie datorate în viitor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cazul Pașca ajunge la Cotroceni. Nicușor Dan, întrebat de ce instituțiile care trimiteau oameni nu sunt anchetate
    Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.

    Bihon CSM Oradea

    GALERIE FOTO
    Minunea nu s-a produs. CSM Oradea a pierdut în ultimul sfert meciul cu AN Brescia
    CSM Oradea a susținut miercuri seară partida cu AN Brescia, contând pentru etapa a 3-a a Grupei B din cadrul European Aquatics Water Polo Champions League. Disputat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, meciul s-a încheiat cu scorul de 15-17.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    România

    Nicușor Dan, despre criza politică și riscurile economice: „AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea României”
    Președintele Nicușor Dan a susținut marți, 10 noiembrie, de la ora 19:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, în care vorbește despre situația financiară a României, criza politică din ultimele luni, motivele pentru care a exclus AUR de la guvernare, riscul unor alegeri anticipate și relația dintre PNL, USR și PSD.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea Supremă a menținut avertismentul dat unui notar din Oradea, care a autentificat o procură semnată în fals
    Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, marți, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței prin care notarul public Dan Dumitru Ogășanu a primit un avertisment într-un dosar în care a fost acuzat de fals intelectual şi complicitate la uz de fals.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Accident între două TIR-uri și un autoturism pe DN 1, la Piatra Craiului. Trafic oprit pe ambele sensuri
    Un accident rutier produs marți după-amiază, 10 noiembrie, a blocat complet circulația pe DN 1, în zona localității Cornițel din județul Bihor.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X