„Sunt mulți ani de când, într-o seară, tată m-a întrebat la telefon ce vreau să-mi aducă din Franța.
Era extrem de rar pe vremea aceea – finalul anilor 70 – că cineva să plece din țară, mai ales în Vest. Tată nu pleca singur. Era într-o orchestra și, minune mare, primiseră permisiunea să meargă să cânte la un festival al muzicilor militare. Tată era trompetist în vremea aia. Și aici o să va povestesc cum m-a trombonit.
În seară în care m-a întrebat ce îmi doresc din Franța știam exact ce vroiam din Vest. Un lucru care azi pare de nimic, pe care îl aveau destui dintre colegii mei cu părinți TIR-iști sau doar descurcăreți, o lucru care încăpea într-un buzunar și nu costă mai mult de câțiva franci.
Îmi doream o mășinuță de fier.
Îmi doream o mășinuță de fier.
Cele mai populare erau cele Matchbox, care se distingeau prin detaliile foarte bine lucrate (și la vârstă aia vedeam bine!) și prin faptul că aveau inclusiv suspensii. De fapt asta era și testul unei mășinuțe de fier veritabil occidentală. O ridicai un capotă de bot sau de spate, îi dădeai drumul și ea sarea de câteva ori, că una adevărată…
Tată a părut că mă ascultă atent. I-am zis că ideal e să fie un GT, ceva, o mășînă de curse, dar că accept și una de oraș. Orice, numai să fie… originală! Asta era cuvântul cheie atunci.
Existau și în România așa mășinuțe, firește. Erau de aceeași dimensiune, erau făcute din plastic, nu aveau suspensii, erau destul de urâțele, nu reprezentau vreo mășînă anume, ci erau așa, ceva generic, să se poată raporta că avem și noi sortimentul.
Și nu aveau suspensii. Iar gradul de interes al copiilor de zece ani față de ele era, firesc, nul.
Tată a plecat în Franța, a stat două săptămâni și, când s-a întors, am așteptat că pe ace weekendul în care urmă să-i fac vizită.
Am uitat să va zic că părinții mei s-au despărțit când aveam 4 ani, iar eu am locuit cu mama până când am plecat pe drumul meu, la maturitate.
Și a venit și ziua minunată. M-am urcat în 101, din Pantelimon în Ion Șulea și-am alergat până la blocul tatei. Am urcat cu liftul până la cinci în ceea ce mi s-a părut un an întreg, atât de dilatat era timpul. Și-am dat buzna în casă, uitându mă încă de la intrare după cutiuță mea magică cu mășînă de fier occidentală. Nu era nicăieri. Am ajuns în sufragerie… m-am așezat pe canapea…
Și tată mi-a întins zâmbind o mășinuță. M-am apropiat…ceva îmi părea cunoscut la ea…
Nu, n-o confundăm. Era o mășinuță portocalie. Din plastic. Una pe care o știam atât de bine. Era mășinuță de șapte lei și cincizeci de bani pe care o găseai în toate librăriile din România!
Am luat-o fără să zic nimic, fără să las în vreun fel să se înțeleagă c-aș ști ce e cu ea. I-am mulțumit. Am pretins că îmi place. Și-am plecat acasă cu mășinuță aia în buzunar că o broască râioasa. Am ținut-o apoi ani buni, fără să mă joc vreodată cu ea.
Nu puteam s-o arunc, deși aș fi vrut. Pentru că era de la tată, un om pe care totuși îl iubeam…
Nu puteam s-o arunc, deși aș fi vrut. Pentru că era de la tată, un om pe care totuși îl iubeam…
Pauză de meditatie
Gata? Să continuăm.
Au trecut 40 de ani de atunci și azi știu că am fost totuși norocos. Mie tată mi-a luat totuși ceva. Sunt însă mii de copiii care nu au părinți deloc, sau părinții nu au în niciun fel vreun ban de jucării.
Pentru ei plec mâine prin țară, să strâng de la cei care pot să dea câte ceva pentru copiii care, cel mai probabil, nu vor primi altfel nimic de Crăciun.
Luni sunt în Oradea, în Târgul de Crăciun. Marți în Baia Mare. Miercuri în Bistrița, joi în Suceava și vineri în Bacău.
Peste tot, în târgurile de Crăciun. De la 17 la 19. Uitați-va după un pickup roșu, cu o bena goală.
Sau una pe jumătate plină… sau…
Îndrăznesc să visez iarăși, iată. Nu m-am învățat minte.
Să nu fiți că tatăl meu! Atâta sper.
Lucian Mîndruță
[eadvert]
Trimite articolul
X
lili says: Asta nu a mers la razboi in Ucraina? Tin minte ca era foarte mare viteaz, pionierul patriei si toate cele.
-
Oradean says:
Iar tu esti un (h)aurist rusofil de toata jena! Mindruta e unul dintre putinii jurnalisti adevarati din Romania.
Sergiu 
iondinspini 
garcea says: Daca nu e colega di camera care arata ca o pustoica,nu ca femeile nostre pline de vergeturi,tot degeaba !
cocorico 
