Alături de nașul său, Florin Traian Junea a inițiat la Beiuș un proiec unic în Bihor. In două lăzi amplasate în zona BCR din Beiuș, cei doi beiușeni cu suflet și cu inițiativă pun zilnic hrană în două lăzi pentru ca localnicii care nu au ce mânca să își poată lua cele necesare traiului. Sergiu Iftimovici se gândește să vină și în sprijinul orădenilor aflați în situații limită și să ofere produse și acestora. Beiușeanul caută varianta optimă pentru a amplasa lada cu pâine și lada cu produse, așa cum a făcut-o și la Beiuș.
“O să mă gândesc la două locuri bune pentru a le amplasa. O sa dau comanda pentru lăzi și apoi voi face următoarele demersuri. La Beiuș a prins foarte bine, ne bucurăm că putem ajuta și alți oameni din puținul nostru “, spune Sergiu Nicolae Iftimovici.
Tânărul ne-a vorbit despre demersul său, inițiat în preajma Crăciunului la Beiuș
„Am demarat acest proiect alături de Florin Traian Junea, gândindu-ne la cum am putea să facem un bine și pentru cei necunoscuți, dar care sunt într-un moment de cumpănă al vieții. Am adus la viață cele două lăzi cu scopul de a oferi ceea ce putem noi, ca oameni, să dăm zilnic. În lada cu pâine am lăsat pâini, baghete, cozonaci, cornuri. În lada cu produse am lăsat: apă, suc, făină, zahăr, orez, biscuiți, ciocolată, chips-uri, pernițe, ulei, bomboane, napolitane. Am făcut acest lucru pentru semenii noștri și vom încerca, ca zilnic, alături de alți oameni care vor să contribuie, să le ținem mereu pline cu tot ceea ce este nevoie. Sunt convins că mulți oameni vor fi alături de acest proiect și cei mai puțini fericiți se vor bucura de micile gustări. Cei ce aveți nevoie, luați cu încredere! Noi le vom verifica și le vom umple zilnic! Lăzile vor rămâne acolo pe tot parcursul anului”, e mesajul lui Sergiu Nicolae Iftimovici.
La realizarea acestei acțiuni au contribuit și artistul Ana Florea, implicată în numeroase acțiuni locale dedicate în special culturii, și consilierul USR PLUS și antreprenorul Sorin Briscan.
“Dorim să îi mulțumim doamnei Ana Florea pentru pictura realizată pe lăzi, domnului Sorin Briscan pentru crearea acestora, dar și Primăriei Beiuș pentru sprijin. În orice moment, poți fi mai bun. Azi, mâine, oricând”, spune Sergiu Iftimovici. Tânărul e foarte mulțumit că reușește să ofere cele necesare traiului unor oameni greu încercați.
„Cred că proiectul lada cu pâine și lada cu produse, a prins foarte bine, mergem zilnic să le alimentăm cu ce e nevoie, ori cu pâine, ori cu produse. In ceea ce privește costurile, acestea sunt variabile. Sunt zile când alimentăm lăzile eu și nasul meu, alături de care am și pornit proiectul, iar câteodată mai sunt alți oameni cu inima mare care pun ei acolo (pe unii nici nu îi cunoaștem). De obicei, ne costă cam ‘70-80 lei pâinile (10 pâini x 5 lei + covrigi, baghete,uneori și corn cu ciocolată) și cam 100 lei lada cu produse ( ulei, făină, zahăr, orez, apa, suc, compot sau dulciuri). Au fost zile în care s-a golit tot, dar și zile când am mai găsit produse în ladă”, ne-a explicat Sergiu Iftimovici cum funcționează proiectul pe care l-a inițiat.
Beiușeanul ne-a vorbit și despre cea de-a doua provocare căreia a ales să-I facă față la început de an. Din 5 ianuarie , tânărul e antrenorul fotbaliștilor din Roșia. Și are planuri mari.
„E prima provocare a carierei de antrenor. Încep cu acest prim-pas al antrenoratului alături de băieții de la Unirea Roșia. Împreună sunt convins că vom da tot ce e mai bun pentru a promova. Mulțumesc domnului Remus Moțiu pentru încrederea acordată cât și colaboratorilor mei”, a spus Sergiu Nicolae Iftimovici.
Inițiative asemănătoare cu cea a beiușenilor care empatizează cu cei care nu au ce mânca există de ceva vreme în Europa, în America. Spre exemplu, în Canada patronul unui fast-food oferea în urmă cu mai mulți ani un produs din meniu celor aflați în nevoi.
“Dacă ești flămând și nu ai bani, intră și vei primi hrană”, era mesajul adresat beneficiarilor. Ideea e de a oferi fără să judeci, fără să pui întrebări.
Trimite articolul
XBolojan nu are nevoie de asa ceva ca sa castige alegerile. Respect domnule Bolojan ca nu va coborati la asemenea lucruri.
-
… si ce legatura are Bolojan cu asta? … aceste lucruri tin de de implicarea noastra Andrei, a cetatenilor urbei …
Cei care au mai putin sa puna osul la treaba si sa munceasca ! Aveti habar cam cat castiga pe zi un cersetor ? In Iasi cam 500 de lei /zi, in Bucuresti in functie de zona asta poate fi si dublu ! psd iara cu vecheiul stil de impartit ulei,zahar si pita, ce ar fi daca le ati imparti locuri de munca ? V-ar trimite oamenii acea in p…da mamii voastre ca nu-s obisnuiti cu asa ceva…
-
Bolojan si PNL pun doar taxe
Mda, asta pare un articol publicitar marca PSD. Daca voia intr-adevar doar sa ajute, nu isi mai facea reclama in ziar mentionand numele unui partid.
O actiune de PR de prost gust. Ideea era buna prin perioada interbelica cand era marea foamete. Copilul asta din Bins crede ca prosteste alegatorul cu lacrimogene de genul. Daca vreti sa conduceti Beiusul mai bine veniti cu idei de dezvoltare a economiei locale nu cu prostioare ieftine ori reclamatii stupide la Bihoreanul (aviz celor doua Stelute). Dar cam asta poate PSD Beius. Nu e de mirare. La ce conducere are si cine isi face veacul pe acolo ma mir ca au tupeul sa-si arate figurile.