Printre participanții la eveniment s-a aflat episcopul greco-catolic – Virgil Bercea, romano-catolic – László Böcskei iar din partea bisericii ortodoxe a participat preotul paroh Laurențiu Lazăr.

Conferința a adus în prim-plan atât aspectele medicale, cât și cele teologice și filosofice legate de transplant, într-un context special: comemorarea a 15 ani de la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, unul dintre promotorii donării de organe.

Intitulat „Donarea de organe – în lumina credinței” evenimentul a fost susținut de conf. univ. dr. Carmen Pantiș, vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România și coordonator regional de transplant și dr. Ramona Băluțescu, cercetător la Universitatea de Vest din Timișoara.

„Vom fi judecați și pentru ce am fi putut face și nu am făcut”

Coordonatorul regional de transplant Carmen Pantiș a vorbit la început despre acordul prezumat și faptul că, deși în România acesta lipsește, județul Bihor are o rată de donare comparabilă cu a Spaniei sau Croației care sunt cele mai bune din Europa.

„Din 27 de țări din Europa, 21 au acest acord prezumat care spune că dacă persoana nu își exprimă, în scris, în timpul vieții că nu vrea să fie donator de organe, va fi automat donator. În România întâlnim situația paradoxală în care chiar dacă persoana a spus că vrea să doneze organele, dacă nu semnează o ruda de la gradul I la IV, acestea nu pot fi prelevate. Tu nu poți decide pentru tine să donezi. Doar rudele tale pot”, a spus Carmen Pantiș care a mai explicat că doar 5% din morțile care sunt declarate în spitalele din România trec prin starea de „moarte cerebrală”, ceea ce înseamnă că acordul prezumat nu ar duce la o „explozie” a donatorilor ci la o ușurare a muncii pe care o duc medicii în spitale.

Au urmat mărturii din partea a două persoane, o pacientă care a beneficiat de un transplant de ficat care și-a amintit că cel mai îngrozitor lucru a fost că nu știa ce se va întâmpla cu ea și cu familia, „având copii mici”. Cea mai tulburătoare a fost mărturia preotului ortodox Lucian, beneficiar al unui transplant de rinichi.

„Acum 15 ani am primit vestea cea bună. Am făcut dializă o lună și speram ca problema mea să se poată rezolva cu o operație. La 26 de ani gândeam pozitiv dar mă întrebam totuși ce va fi cu viața mea după decizia medicilor, va fi un drum nesfârșit spre dializă? Voi mai avea copii? Doctorul mi-a spus să mă înscriu pe listă pentru a aștepta un organ. Și am primit vestea cea bună. Eram rezervă, dar pentru că unul din primii pacienți avea o infecție dentară, am intrat în operație. Apoi, 14 ani am dus o viață normală. Mi-am întemeiat o familie și am cunoscut toate bucuriile vieții. Organismul meu a început să nu mai accepte organul în urmă cu câteva luni și acum am ajuns din nou la dializă și din nou pe lista de așteptare. Dializa nu este un lucru tocmai simplu, am văzut oameni care nu au rezistat și au murit lângă mine. Când ești pe acel aparat, ești undeva între viață și moarte. Acum am o fetiță de 3 ani și jumătate și singurul meu gând este, oare o voi putea vedea pe picioarele ei? Perspectiva bisericii, indiferent de religie, este să ajutăm. Dar vom fi judecați și pentru ce am fi putut face și nu am făcut, nu doar pentru ce am făcut”, a spus preotul care a adăugat că multe vieți ar fi schimbate cu mai multă implicare. „să ne implicăm pentru ca acordul prezumat să fie și la noi ca în Spania sau Ungaria. Cine nu dorește, să se înregistreze pe o listă iar ceilalți să fie automat donatori”.

În cadrul întâlnirii dr. Ramona Băluțescu a prezentat concluziile unei cercetări desfășurate timp de doi ani de o echipă a Universității de Vest din Timișoara, care a analizat provocările cu care se confruntă preoții atunci când sunt chemați să consilieze familii aflate în fața deciziei de a dona organele unei persoane aflate în moarte cerebrală.

Pornind de la această cercetare a fost pus la punct un ghid care clarifică atât aspectele medicale, cât și întrebările spirituale ridicate frecvent în astfel de situații. Potrivit ghidului realizat de cercetători, toate marile confesiuni creștine privesc donarea de organe drept „un act suprem de caritate, altruism și solidaritate umană”.

În document sunt explicate diferențele dintre comă și moarte cerebrală, fiind subliniat că „moartea cerebrală reprezintă distrugerea completă, totală și ireversibilă a creierului și a trunchiului cerebral”, iar aparatele nu mai mențin omul în viață, ci doar organele viabile pentru transplant.

De asemenea, ghidul abordează întrebări dificile adresate frecvent de familii sau clerici, precum cele legate de înviere, integritatea trupului sau ideea de „intervenție în planul lui Dumnezeu”. Cercetătorii subliniază că donarea trebuie să fie întotdeauna voluntară, gratuită și făcută cu respect pentru trupul persoanei decedate.

Evenimentul a fost organizat de Colegiul Medicilor Bihor, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică de Oradea.