Din stagiunea 2003-2004, Filarmonica de Stat din Oradea dispune de sală de concerte proprie în care şi astăzi se susţin concertele simfonice – concertele din stagiunile anterioare fiind susţinute în sala Teatrului de Stat. Sala poartă, cum se ştie, numele compozitorilor George Enescu și Bela Bartók, nu numai în amintirea numeroaselor concerte realizate de cei doi în Oradea, dar și ca simbol al multiculturalității din această zonă.
Celebrul compozitor şi pianist maghiar Bartók Béla (1881-1945) s-a născut în 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare în apropiere de Timișoara, unde a urmat primele clase. Primele lecţii de pian spunea că le-a primit de la mama sa. Şi-a continuat studiile la Oradea şi Bistriţa, apoi a studiat pianul şi compoziţia la Bratislava şi Academia Regală de Muzică din Budapesta.
Academia Română i-a tipărit culegerile de folclor, iar George Enescu l-a primit în mijlocul Societăţii Compozitorilor Români. Bartók Béla a fost printre primii deschizători de drum în cercetarea ştiinţifică a creaţiei muzicale a poporului român.
În 1903 stă câteva zile în Oradea la invitaţia unor prieteni, iar în 13 aprilie are loc, la hotelul Fekete Sas (Vulturul Negru), primul său concert public. S-a întors în Bihor de mai multe ori pentru a culege cântece populare în localităţile din zonă. Bartók a publicat lucrări care au devenit de referinţă pentru cercetarea etnomuzicală, printre acestea numărându-se cea din 1913, Cântece populare româneşti din comitatul Bihor.
Atras de zona Beiuşului
Aşa cum descrie şi Corneliu Crăciun în cartea „Sub destinul care arde. Ioan Bușiția” (Editura Logos 94. Oradea 2003), între Bartók Béla şi Ioan Buşiţia, profesor la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, s-a legat o frumoasă prietenie. În iulie 1909, muzicianul maghiar a fost găzduit de Buşiţia timp în care Bartók a cules folclor românesc din zona Beiuşului. Din cauza unei boli şi-a întrerupt periplul după două săptămâni, revenind în august pentru a finaliza zona cuprinsă între Beiuş şi Vaşcău.
A ţinut corespondenţă cu Ioan Buşiţia şi l-a rugat chiar să îi pregătească scrisori de recomandare pentru a putea ajunge şi în localităţile: Aleșd, Groși, Telechiu, Luncșoara, Borod, Aștileu, Măgești, Șuncuiuș, Bratca. În vara lui 1917, Bartók revine în Bihor, bucurându-se iar de ospitalitatea profesorului. Şi-a dorit şi o excursie la Stâna de Vale, pentru a se reface atât sufleteşte cât şi trupeşte, rugându-l pe Buşiţia să se intereseze de costuri. Din cauza unor probleme, declină în 1928 invitaţia profesorului pentru un concert, dar îi sugerează să îi propună lui Enescu. „Să-mi cânte dansurile populare românești (transcrise de Szekely și editate de Universal Edition). Două dintre ele sunt dansuri românești din Bihor care s-ar încadra foarte bine într-un concert la Beiuș”, îi scrie Bartók.
Bartók Béla, geniu unic
Aflat săptămâna trecută la Oradea, cunoscutul dirijor Tiberiu Soare a anunţat în premieră un proiect dedicat lui Bartók Béla. A fost în discuţii destul de avansate cu Filarmonica „Banatul” din Timişoara ca împreună cu pianistul de origine catalană Josu de Solaun să facă integrala concertelor de Bartók Béla pentru pian şi orchestră. Proiectul prevedea pe lângă susţinerea celor trei concerte de Bartók şi realizarea unui compact disc. S-a amânat totul din cauza noilor condiţii, dar speră ca această amânare să fie de scurtă durată.
„A face toate cele trei concerte de Bartók reprezintă o piatră de încercare în primul rând pentru solist, dar şi pentru dirijor şi pentru orchestră. Lucrările nu sunt deloc simple sau comode, dar sunt de o frumuseţe extrordinară. Câteodată analizând cu atenţie partiturile acestor concerte – şi îmi vine în minte acum Concertul nr. 2 – acolo am senzaţia că este o muzică scrisă de cineva care este dintr-o altă lume, că Bartók a adus şi a reuşit să fixeze în partitură o muzică aşa cum nu se mai scrisese până atunci şi nici după aceea nu s-a mai scris. Este un compozitor unic în istoria muzicii. Pentru mine el se află undeva foarte sus, lângă Beethoven, lângă George Enescu, lângă Mozart, lângă Bach. Bartók Béla pentru mine este un compozitor foarte, foarte important, şi de fiecare dată când îi deschid partiturile am senzaţia că sunt în faţa unei opere aparţinând unui geniu unic în istoria muzicii. N-a mai fost ca el şi n-a mai fost după el. E adevărat că sunt o pleiadă de iluştri compozitori care s-au hrănit din izvoarele lui de inspiraţie, cum ar fi Ligeti, dar felul în care a înţeles el îmbinarea asta dintre structurile muzicale abstractizate, aproape matematizate şi filonul folcloric autentic, nealterat de diversele intervenţii, asta face din el un compozitor absolut special”, mărturiseşte Tiberiu Soare.
Enescu, la preţ exorbitant
La sugestia de a face un concert dedicat sălii Enescu- Bartók a Filarmonicii de Stat din Oradea, Tiberiu Soare spune că şi-ar dori să-l poată realiza dar a amintit că există o foarte mare problemă în ceea ce priveşte muzica lui George Enescu: drepturile de autor. Drepturile de autor pentru cea mai mare parte a partiturilor semnate de George Enescu sunt deținute de editurile franceze Salabert și Enoch. Mihai Constantinescu, organizatorul Festivalului „George Enescu”, spunea pentru Antena3 că pentru o rapsodie editurile cer între 2000 şi 7000 de euro, iar pentru lucrările cântate în festival se plătesc în jur de 30-40.000 de euro.
„Uniunea Compozitorilor din România împlineşte anul acesta 100 de ani. Ne-am gândit să avem nişte concerte prin care să celebrăm înfiinţarea Uniunii de către George Enescu, Mihail Jora, George Ştefănescu şi alţii, dar ne-am ciocnit de această problemă pentru că editura respectivă condiţionează de nişte preţuri exorbitante interpretările lucrărilor lui George Enescu şi avem o foarte mare problemă în România de a cânta George Enescu”, explică Tiberiu Soare, care mărturiseşte că a fost rugat în trei rânduri până acum, unde programase lucrări de Enescu, să schimbe lucrarea pentru că preţurile erau foarte mari, în niciun caz preţuri pe care să şi le permită o filarmonică de stat.
„Asta se întâmplă cam din perioada când ne-am asigurat, noi, ca stat român, că micul la grătar e considerat patrimoniu şi că nu se poate atinge nimeni de el. De asta am avut foarte mare grijă! Eu m-am revoltat, dar m-am revoltat degeaba. Printre altele lucram şi la o editare a operei Oedip de George Enescu. Ea n-a fost niciodată tipărită la o editură, aşa cum se cuvine, ea a rămas întotdeauna în facsimil de mâna unui copist. Nu se poate, pentru că toate drepturile sunt luate. Din păcate se repetă istoria, la fel cum am făcut şi cu tot ce ne-a lăsat Brâncuşi după plecarea sa din ţară. Nu am avut grijă de moştenirea culturală pe care ne-au lăsat-o aceşti mari români care ne-au făcut cinste în toată lumea”, a încheiat cu amărăciune în glas Tiberiu Soare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!