BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O adolescentă de 14 ani din Sânmartin a prezentat un număr de senzație la „Românii au talent”

O adolescentă de 14 ani din Sânmartin a prezentat un număr de senzație la „Românii au talent”

De Veronica Bursașiu
la 14 February 2021 19:56
1 Comentarii

O adolescentă de 14 ani din Sânmartin a prezentat un număr de senzație la „Românii au talent”

FOTO: Românii au Talent
14 February 2021 19:56
Eliza Selyem a obținut până acum circa 400 de medalii și 38 de cupe în competițiile interne și internaționale la care a participat cu Fit Dance Oradea.
Scris de Veronica Bursașiu - Eliza Selyem a obținut până acum circa 400 de medalii și 38 de cupe în competițiile interne și internaționale la care a participat cu Fit Dance Oradea.

Trimite articolul

X

Eliza Selyem are 14 ani, este din Sânmartin și face parte de peste un deceniu din clubul Fit Dance, alături de alți copii talentati, acolo unde maestrul coregraf Maris Pușcov a creat o adevărată școală de dans contemporan și balet clasic. Eliza a ajuns pentru prima dată în sala de dans la 3 ani, atunci când mama ei, o fostă miss, a adus-o să studieze baletul. Sâmbătă seara, o țară întreagă a admirat talentul Elizei, rezultat după mai mult de un deceniu de muncă.

[eadvert]

Patru de „da” a primit Eliza din partea juraților de la „Românii au talent”. „Senzațional!”, a spus Smiley . „Am văzut multe numere de dans contemporan, iar diferența în astfel de situații o face expresivitatea. Te cred și după față, și după mișcări. Tu nu ești expresivă doar cu fața, ci și cu corpul”, a spus Smiley. „Mi-a plăcut foarte mult cum ai intrat în acest personaj”, a spus Alexandra Dinu, care a remarcat totodată flexibilitatea și expresivitatea puștoaicei de 14 ani.

Așa cum scrie site-ul emisiunii, „încă de când era mică, mama Elizei a observat că are o elasticitate deosebită a corpului și că de fiecare dată când aude muzica începe să danseze, așa că atunci când a împlinit 3 ani, a dus-o la balet”. Eliza își dorește să devină prim-balerină, să impresioneze prin grație. O parte din talent și grație le moștenește de la mama ei, pentru că și ea a practicat dansul sportiv. Aceasta a fost model și are grijă mereu de postura și atitudinea fiicei sale. Mama este educatoare, iar tatăl este manager. Pe lângă balet, Eliza scrie povești și poezii, cântă la chitară, dar și cu vocea.

„ Mulțumesc maestrului coregraf Maris Puscov (Fit Dance Oradea)! Pe lângă faptul că ești o profesionistă cu viziune, ești un om minunat! Te dăruiești copiilor într-un fel în care numai un pedagog desăvârșit știe să o facă! Inspiri și dai aripi viselor. Te iubim și te respectăm pentru tot ce însemni, Maris Pușcov”, a scris mama Elizei, Angela. Iar mama Elizei nu exagerează deloc, fiindcă majoritatea fetițelor care trec pragul școlii de dans condus de Maris Pușcov se îndrăgostesc iremediabil de maniera sa de lucru, de căldura cu care își tratează elevele. Așa cum v-am mai prezentat-o pe Eliza, adolescenta are ambiția de a fi prima atât la școală, cât și la dans.

„Nu există concurs la care Eliza Selyem să nu ia locuri fruntașe, indiferent cu ce coregrafie ar participa! Eliza e apreciată și premiată la fiecare competiție, fiindcă nu și-a irosit talentul, a profitat din plin de ceea ce a primit de la natură, muncind zilnic pentru a se perfecționa și a progresa în fiecare an. Îmi amintesc și acum, cum o fată zâmbitoare a trecut pragul sălii noastre, dornică din prima zi să devină mare balerină.

Determinarea ei a făcut-o să pășească pe acest drum, trecând de atunci zece ani!”, o caracterizează maestrul coregraf Maris Pușcov pe Eliza. Școala întemeiată la Oradea de fosta balerină a Operei Naționale din Cluj-Napoca, Maris Pușcov, s-a remarcat de multă vreme și în afara granițelor, dar și la secția de Coregrafie a Facultății de Muzică din Cluj-Napoca. Iulia Pușcău și Dora Berchez, elevele doamnei Maris, s-au situat acolo pe primele locuri la examenul de admitere.

FOTO / VIDEO – Românii au Talent

Trimite articolul

X
Taguri:
adolescenta din sanmartin ,
eliza selyem ,
oradeanca ,
romanii au talent ,
sanmartin

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. raul says:
    February 16, 2021 at 12:38 am

    Deci da inteleg ca fata asta are 400 de medalii,nu mai zic de cupe in 11 ani?????Deci in medi cam 3 medalii pe luna?Hai sa fim seriosi,de unde atatea,probabil ii da mama ei scoase la imprimanta?

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    CJ Bihor pregătește digitalizarea primăriilor din județ. Proiect de 5 milioane de euro, cu 87 de primării partenere
    Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 15 octombrie, două hotărâri care vizează digitalizarea administrațiilor publice locale din județ.

    Economic

    Raiffeisen, obligată să plătească peste 80.000 de lei după o fraudă online. Ce nu a făcut banca la timp
    O clientă a Raiffeisen Bank va recupera zeci de mii de lei pierduți în urma unei fraude informatice, după ce a obținut o decizie definitivă favorabilă în instanță.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Verdict final după 11 ani. Achitări și prescrieri într-un dosar de corupție cu privire la „aranjarea” unor lucrări în comune din Bihor
    Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în cazul a 5 bărbați din Bihor și Maramureș, printre care doi consultanți financiari – Christian Erich Hornung și Ioan Doru Cotoroi -, un proiectant din Oradea și doi reprezentanți ai unor firme din Oradea și Baia Mare, inculpați într-un dosar de „aranjare” a unor contracte de lucrări în trei comune din Bihor.

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vaccinul antigripal, de negăsit în Oradea. DSP Bihor anunță când vin noi doze
    „Avem vaccin antigripal”, anunța miercuri, 14 octombrie, reclama care se tot repeta pe monitorul din fața ghișeului unei farmacii de pe strada Republicii din Oradea.

    BIHON Sport local

    Un arbitru orădean face parte din brigada delegată de UEFA la meciul RB Salzburg – AC Milan
    Forul fotbalistic european a trimis o brigadă din care fac parte cinci arbitri din România la meciul RB Salzburg - AC Milan din Europa League, programat joi, 15 octombrie, de la ora 19:45, în direct la Digi Sport 3.

    Economic

    Se scumpește căldura din aprilie 2027? Noile valori aprobate de ANRE aduc creșteri de până la 67%
    Energia termică s-ar putea scumpi din aprilie 2027. ANRE a majorat valorile de referință pentru centralele pe gaze
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X