Povestea, desprinsă parcă dintr-un film de aventuri, este documentată într-un raport strict secret al Departamentului Securității Statului, păstrat astăzi în arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Dincolo de spectaculozitatea evadării, documentul oferă o imagine autentică asupra ultimilor ani ai dictaturii lui Nicolae Ceaușescu și asupra vulnerabilităților unui aparat represiv care pretindea că vede și știe tot.

În ultimul deceniu al regimului comunist, propaganda oficială continua să vorbească despre „Epoca de Aur”, despre realizările socialismului și despre unitatea poporului în jurul conducerii de partid. Realitatea era însă cu totul alta.

Raționalizarea alimentelor, întreruperile de curent, frigul din apartamente și lipsa libertăților fundamentale îi determinau pe tot mai mulți români să caute o cale de scăpare. Cum autoritățile aprobau extrem de rar cererile de emigrare, mulți își asumau riscul trecerii ilegale a frontierei.

Cei mai mulți încercau să traverseze granița pe jos, noaptea, prin zone izolate. Alții ascundeau persoane în camioane sau în vagoane de marfă. Însă foarte puține tentative au fost la fel de ingenioase precum cea pusă la cale de un muncitor din Oradea.

Planul construit în aproape două luni

Potrivit raportului Securității din 27 iulie 1988, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, lucra la Cooperativa de Producție, Achiziții și Desfacerea Mărfurilor din Borș și era cunoscut autorităților pentru presupuse „intenții evazioniste”. Cu toate acestea, supravegherea sa s-a dovedit ineficientă.

La sfârșitul lunii mai, odată intrat în concediu, acesta a început să pregătească în secret automobilul în curtea surorii sale din Oradea. Fără să-i dezvăluie adevăratul scop, și-a improvizat un garaj și a lucrat timp de aproape șapte săptămâni la modificările necesare.

Inventivitatea planului impresionează chiar și astăzi.

Bărbatul a procurat patru jante speciale, pe care le-a adaptat pentru a rula direct pe șinele de cale ferată. Pentru reducerea zgomotului, a aplicat pe acestea benzi de cauciuc. A montat în partea din față un grătar metalic destinat îndepărtării eventualelor obstacole de pe șine, iar lateralele mașinii le-a protejat cu foi groase de cauciuc, convins că acestea ar putea oferi o minimă protecție în cazul în care grănicerii ar deschide focul.

Totul s-a desfășurat fără ca Securitatea să observe ceva.

Noaptea evadării

În seara de 15 iulie 1988, bărbatul, împreună cu soția și fiica sa, a pornit spre un drum puțin circulat aflat în apropierea căii ferate, la câțiva kilometri de punctul de trecere a frontierei Episcopia Bihor.

Acolo a schimbat roțile autoturismului cu cele adaptate pentru șine.

După trecerea trenului internațional accelerat 313, prin câteva manevre, a așezat mașina pe calea ferată și a pornit direct spre frontieră.

Raportul nu oferă detalii despre momentul trecerii efective în Ungaria, însă faptul că documentul analizează cauzele eșecului și sancționează cadrele responsabile confirmă că evadarea a reușit.

Interesant este modul în care documentul încearcă să explice motivele fugii.

În loc să invoce lipsa libertății sau condițiile economice dramatice din România acelor ani, raportul vorbește despre un „comportament aventurier” și despre faptul că muncitorul fusese retrogradat din funcția de șef de echipă din cauza întârzierilor și a rezultatelor slabe la serviciu.

Este limbajul tipic al documentelor Securității, care evita orice referire la cauzele reale pentru care românii încercau să părăsească țara.

Mai importante decât motivațiile fugarului au devenit însă responsabilitățile celor care nu reușiseră să-l oprească.

Patru cadre ale Ministerului de Interne – ofițeri de securitate și milițieni – au fost sancționate disciplinar cu câte cinci zile de arest cu executarea serviciului. În paralel, autoritățile au decis instituirea unor măsuri suplimentare de supraveghere în zona căii ferate de la Episcopia Bihor și analizarea unor sisteme de prevenire a unor tentative similare pe toate liniile feroviare care ieșeau din țară.

O fisură într-un sistem care pretindea că este infailibil

Dincolo de caracterul spectaculos al evadării, cazul demonstrează că imaginea omnipotenței Securității era, cel puțin uneori, mai degrabă un mit.

Un om aflat deja în atenția autorităților a reușit să modifice timp de aproape două luni un autoturism într-un atelier improvizat, să procure materiale, să testeze soluții tehnice și să-și execute planul fără ca aparatul informativ să intervină.

Ironia este evidentă: instituția care își construise reputația pe control total a fost învinsă nu prin forță, ci prin ingeniozitate.

Astăzi, raportul păstrat în arhivele CNSAS rămâne mărturia uneia dintre cele mai neobișnuite evadări din România comunistă. O poveste care arată că, în fața dorinței de libertate, chiar și unul dintre cele mai represive sisteme putea fi păcălit de ingeniozitatea unui om hotărât să-și schimbe destinul.