BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O nouă stație termică geotermală va fi construită pe Calea Clujului din Oradea. Valoarea investiției: aproape 10 milioane lei

O nouă stație termică geotermală va fi construită pe Calea Clujului din Oradea. Valoarea investiției: aproape 10 milioane lei

De Sorin Martin Vereș
la 28 August 2025 15:00
1 Comentarii

O nouă stație termică geotermală va fi construită pe Calea Clujului din Oradea. Valoarea investiției: aproape 10 milioane lei

foto: arhivă/ Primăria Oradea
28 August 2025 15:00
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 28 august, proiectul „Extindere rețea geotermală pe Calea Clujului și construire stație termică geotermală”, deschizând calea pentru finanțarea acestuia prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Scris de Sorin Martin Vereș - Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 28 august, proiectul „Extindere rețea geotermală pe Calea Clujului și construire stație termică geotermală”, deschizând calea pentru finanțarea acestuia prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

Trimite articolul

X

Investiția va asigura alimentarea cu energie termică a mai multor instituții publice din zonă, inclusiv Complexul Sportiv, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Centrul de zi pentru copii din comunități marginalizate și Grădinița nr. 51.

În prezent, aceste clădiri sunt încălzite pe bază de combustibili fosili, ceea ce va fi eliminat odată cu implementarea soluției geotermale. Proiectul presupune realizarea unei stații termice geotermale cu două trepte de producție a energiei termice. Prima treaptă va folosi schimbătoare de căldură pentru a prelua căldura din apa geotermală extrasă din sonda 1715, iar treapta a doua va utiliza pompe de căldură industriale pentru a suplimenta necesarul de energie.

Capacitatea totală instalată a stației va fi de 820 kW, la care se adaugă un modul termic de 80 kW pentru Complexul Sportiv. Rețeaua geotermală care va transporta apa caldă de la sondă până la consumatori are o lungime de 1.436 metri, iar rețeaua termică de distribuție de la stația termică la clădiri măsoară 385 de metri. Conductele vor fi preizolate și montate fie îngropat, fie suprateran, conform standardelor tehnice. Se estimează că energia termică produsă anual va atinge 1.583,4 MWh, iar consumul de apă geotermală va fi de 32.727 metri cubi pe an. Proiectul va reduce emisiile de CO₂ cu aproximativ 442 de tone anual, iar pe durata de 20 de ani de operare se estimează economii totale de peste 10.000 de tone de CO₂.

Valoarea totală a investiției este de 9,46 milioane lei, inclusiv TVA, iar municipiul Oradea va asigura o contribuție de 1,88 milioane lei pentru cheltuielile neeligibile și TVA aferent. Durata estimată de realizare a proiectului este de 12 luni.

Energia termică produsă va fi utilizată exclusiv pentru consum public, fără generarea de venituri, iar proiectul va contribui la reducerea dependenței de combustibili convenționali și la protecția mediului prin diminuarea emisiilor poluante.

Trimite articolul

X
Taguri:
constructie ,
investitie ,
oradea ,
statie geotermala

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. sandu2100 says:
    August 28, 2025 at 8:07 pm

    60 euro pe locuitor, un fleac. De asta vrem impozite marite, de ar plati fiecare 1000 euro pe cap e an, va dati seama ce lucrari s-ar face in oras?

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Cultură

    VIDEO
    Artista orădeană Narcisa Badea revine pe scena concursului Vocea României într-un moment surpriză dedicat Irinei Rimes
    Patru dintre finaliştii antrenoarei Irina Rimes din ediţiile precedente ale concursului i-au dedicat un moment muzical.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Impact violent între două mașini și un tractor în Ceica. Două persoane au fost transportate la spital
    Accidentul s-a produs în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, pe DN76, în localitatea Ceica.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Viorel Pașca, din nou cu oamenii străzii la poartă. Bob Rădulescu: „Luați voi oamenii de pe capul «traficantului» Pașca!”
    Viorel Pașca, cunoscut pentru activitatea sa de îngrijire a persoanelor vulnerabile la Dumbrava, județul Bihor, trage un nou semnal de alarmă.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    O jumară de peste 10 kilograme și 127 de metri de maioș! Debut spectaculos la „D’ale porcului”
    Festivalul-concurs „D’ale porcului” a debutat vineri, 6 noiembrie, la Băile Felix, cu două provocări culinare spectaculoase: prepararea unei jumări uriașe, de 10,1 kilograme, și a unui maioș care a atins lungimea de 127,2 metri.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Aproape 1.400 de facturi false, folosite pentru a scăpa de plata TVA. Prejudiciul depășește 4,6 milioane de lei
    Un bărbat și două firme din domeniul comerțului cu ridicata au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru evaziune fiscală cu o pagubă de peste 4,6 milioane de lei, prin folosirea a aproape 1.400 de facturi false.

    Bihon CSM Oradea

    Repetiție pentru meciul cu Brescia. CSM Oradea a câștigat categoric partida cu Dinamo București
    Poloiștii orădeni au trecut cu bine primul test mai dificil din Superliga Națională, obținând o victorie netă în fața lui Dinamo, în meci contând pentru etapa a 5-a.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X