Cea de-a XIII-a ediție a Swimathon Oradea va avea loc sâmbătă, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Bihorenii sunt așteptați în tribune pentru a-i susține pe cei 351 de înotători care vor face valuri de bine, dar și pentru a descoperi cauzele și oamenii din spatele a mai bine de două luni de campanie de strângere de fonduri.
30 de copii cu afecțiuni ale sistemului neuromotor, boli reumatologice sau paralizie cerebrală, internați la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, secția de Recuperare, Medicină fizică şi Balneologie Copii Băile 1 Mai, au avut parte sâmbătă de jocuri și activități relaxante, care să le facă mai ușoare zilele petrecute în spital.
powered by Surfing Waves
România
Contractul utilizat la vânzarea și cumpărarea autovehiculelor a fost actualizat.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen s-a impus cu scorul de 86-73 (22-17, 26-12, 18-16, 25-23) în meciul de pregătire disputat în deplasare cu DEAC Debrecen.
Cultură
Picturile reunesc două problematici semnificative: permanența locului și efemeritatea a tot ce este în mișcare.
Economic
Un apartament de aproape 55 de metri pătrați din Oradea ajunge pentru a patra oară în atenția cumpărătorilor, după ce ANAF a redus la jumătate prețul de pornire al licitației. Imobilul se află pe strada Nufărului și face obiectul unei proceduri de executare silită.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fostul coordonator al Brigăzii de Operațiuni Speciale (BOS) Oradea, Alin Nicușor Tărău și un alt fost ofițer din cadrul aceleiași structuri, Sebastian Marius Suciu, ambii pensionați în prezent, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sub acuzațiile de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, toate în formă continuată.
4
BIHON Sport local
La Casa Fotbalului s-a tras la sorți programul competițional în cele 8 serii din Liga 3. În Seria 8 vor activa cele patru echipe bihorene: Crișul Sântandrei, Lotus Băile Felix, CS Bihorul Beiuș și nou promovata ACS Transilvania Sport Academy.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul judecătoriei Oradea a prelungit joi, pentru a treia oară, măsura arestării preventive în cazul lui Adrian Botici, fostul director al școlii din Aușeu, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unui minor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările au fost începute luni, 17 august, iar în timpul interveției pe traseu a circulat un tramvai bidirecțional.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea informează participanții la trafic că, în perioada 24 august - 4 septembrie, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Matei Corvin, pentru executarea unor lucrări la pasajul feroviar din zonă.
România
Noile reguli care permit liceelor să organizeze propriile examene de admitere, dar și intenția de a nu mai acorda burse sociale în timpul vacanțelor, provoacă îngrijorări privind accentuarea diferențelor dintre elevi.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Activitatea Primăriei Oradea va fi suspendată pe parcursul întregii zile de 21 august , din cauza întreruperii alimentării cu energie electrică a clădirii.
1